Autoritățile locale și orașul, chemate să salveze Farul „Constanța nu are doar pensionari și suporteri de handbal și volei. Are și suporteri de fotbal”

Suporterii Farului au organizat ieri o conferință de presă prin care au cerut sprijinul orașului și al autorităților locale pentru salvarea clubului. „Am intrat în greva foamei pentru Farul, am donat sânge și am strâns bani, peste 6.000 de lei. Exemplul nostru trebuie să fie urmat de autorități și de întregul oraș. Pe 6 septembrie trebuie plătită la insolvență suma de 430.000 de lei, altfel clubul va intra în faliment. OK, Farul are patron, Giani Nedelcu, însă, dacă el nu mai are bani, ce facem, lăsăm Farul să moară? Banii care vor fi donați nu intră în buzunarul lui Nedelcu, ci merg exclusiv la insolvență”, a spus Sorin Mihăilescu, cel mai cunoscut suporter constănțean. „Nu sunt 100% convins că până pe 6 septembrie se va strânge această sumă, dar nu putem sta cu mâinile în sân, fără să facem nimic. Am încredere că Farul încă e o echipă iubită. pe stadion nu vin numai patronii, ci și oamenii simpli. Haideți să punem mână de la mână să salvăm clubul! Unde sunt cei 7.000 de constănțeni care au făcut deplasarea la finala de Cupă Farul - Dinamo? ne întreabă lumea pe stradă ce facem cu Farul, dar ei ce Fac?”, a spus și Alexandru Oprea. Fanii vor amplasa în Mamaia și în mall-urile din oraș urne pentru depuneri de bani și fac apel la muncitorii din marile societăți constănțene să se mobilizeze și să dea bani pentru ajutorarea clubului. Suporterii au făcut public și contul în care pot fi depuși banii, cu mențiunea „pentru insolvență”: RO52BTRL01401205215749XX.

„Oare tu chiar ai vrut să iei Farul?”

„Am fost în greva foamei, din intenția de a sensibiliza orașul, care pare adormit și pe care îl interesează mai mult Steaua, Dinamo, Rapid și mai puțin Farul. Echipele de volei și de handbal sunt campioane, dar, pentru noi, chiar dacă mergem la sală, cel mai important lucru în viață este Farul. Dacă eram dispus să-mi dau viața pentru Farul, fiind oprit din acest gest extrem doar de cei din galerie, nu înseamnă că, dacă s-a terminat greva foamei, mă voi opri din acțiunea pe care am început-o pentru a salva Farul. Toți cei din galerie am inițiat un proiect, Nouă ne pasă de Farul, este și o pagină de Facebook cu acst nume, în care demonstrăm cu chitanțe câți bani se depun în fiecare zi, ce acțiuni urmează ori pe cine încercăm să mai sensibilizăm. Vrem să aducem la cunoștința autorităților locale că un oraș precum Constanța nu are doar pensionari și suporteri de handbal și de volei, ci și de fotbal. În momentul când a venit votul, le-am arătat că i-am susținut. Acum îi rugăm să vină lângă noi. Știm, nu au posibilitatea să susțină în totalitate și nu le cerem asta, pentru că ar avea probleme cu legea. Sunt însă alte mijloace. Știm că pot prin firmele care sunt apropiate Primăriei să aducă oameni lângă club. Ar putea, totodată, prin anumite firme, să ofere hrană la club. Consiliul Județean este, fără exagerare, un mastodont. Dacă ar fi preluat 51% din dreptul de vot în Adunarea Generală, suma pe care ar fi trebuit să o investească era una mare. Dar acum pot lua 6 - 8 - 10% și să bage banii conform cu acțiunile pe care le au. Când vii și spui că vrei să preiei Farul, iar apoi nu mai faci nimic, bagi suporterii în ceață și toată lumea se gândește dacă tu chiar au vrut să-l iei? Chiar așa a fost? După părerea mea, principalul vinovat, la nivel de orgolii, este fostul patron al Farului, Gheorghe Bosînceanu, dar vina nu-i numai a lui. Trebuie lăsate deoparte ambițiile. Trebuie ca printr-un efort comun să salvăm Farul. Eu nu mi-am pus viața în pericol pentru Giani Nedelcu sau pentru Bosînceanu, ci pentru Farul. ne interesează emblema clubului, nu cine-i patron”, a declarat Sorin Mihăilescu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, de la CSM Constanța Tema este - Căpitan, la echipa orașului natal. Sentimente și motivație

16 Apr 2024 473

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 531

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 364

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 299

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 435

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 947

IPJ SibiuDrumul spre libertate

05 Apr 2024 292

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 464

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1559

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 472

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 434

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 479

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1892

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 437

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 271