Baschetbaliştii de la Athletic au învins Steaua II „Constanţa a fost extraordinară“ (galerie foto)

Echipa de baschet Athletic Constanţa a realizat a doua victorie în grupa 3 a Ligii 1, trecând cu 62-60 pe teren propriu de CSM Steaua II Eximbank, în etapa a şasea a campionatului. „Cu un public fantastic şi cu multe emoţii, BC Athletic se impune. Un meci deosebit prestat de ambele echipe! Constanţa a fost extraordinară! Hai Athletic!“, s-a postat pe pagina de Facebook a clubului constănţean.

„Vom creşte de la meci la meci”

Cu două minute înainte de final, scorul era 58-58, iar Adrian Trandafir, de la BC Athletic, a marcat un coş de trei puncte, înclinând balanţa victoriei înspre echipa gazdă. „A fost o victorie grea, dar muncită şi meritată. Băieţii s-au mobilizat foarte bine. Am alergat de la început şi până la ultimul fluier. Se putea şi mai bine, dar deocamdată atât putem. Vom creşte de la meci la meci, iar pe viitor vom face surprize mult mai mari. Aruncările de trei puncte contează foarte mult, te distanţează de adversar. Trebuie să exersăm mai mult jocul cu pivotul, îl avem pe Şenai Isleam, care are 2,17 m şi ne ajută foarte mult. Urmează meciul cu Dinamo, pe care nu îl tratăm însă ca pe unul mai simplu. Nu plecăm niciodată cu această idee“, a declarat Adrian Trandafir, baschetbalist la BC Athletic.

Se găsesc tricouri cu BC Athletic

Oficialii clubului constănţean au anunţat că, de la meciul cu Steaua II, la partidele susţinute de BC Athletic vor putea fi achiziţionate atât tricouri ale formaţiei locale (Baschet Made in Constanta), cât şi replici ale echipamentului de joc oficial al sezonului 2016 - 2017 de Liga 1 BC Athletic (la comandă). „Toate sumele obţinute în urma vânzării acestora se vor îndrepta către campania deja în derulare «Sănătate prin Sport», în care BC Athletic este implicată alături de Asociaţia Terra Semper Fidelis Perspectivă pentru Viitor“, au spus cei de la BC Athletic.

Victorie şi la juniori

Clubul constănţean a înregistrat o victorie şi în Campionatul Naţional de juniori Under-18, debutând pozitiv în retur contra echipei CSS1 Constanţa. „Cu o sală Flămânda neîncăpătoare, juniorii BC Athletic U-18 se impun în meciul cu CSS 1 Constanţa cu scorul de 79-44. Chiar dacă am avut câţiva jucători absenţi motivat, echipa a intrat şi a terminat acest meci cu o atitudine schimbată şi cu o motivaţie ce s-a simţit şi-n tribune. Felicitări ambelor echipe şi felicitări Constanţei pentru că umple săli de baschet la meciuri de juniori! Ce a fost în tribune şi pe parchet a reprezentat Baschet Made in Constanţa!“, au punctat oficialii BC Athletic.
Sursa foto: BC Athletic

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanca Alina Șerban, pas important în cariera de antrenor. Aleasă pentru un important program european

27 Jul 2022 1856

Athletic Constanța Gemenii Mihai și Andrei Călințaru, medalie cu echipa și premii individuale la turneul final. „Ne-am dorit mult să câștigăm“

03 Jun 2022 2370

Echipa Under-17 a BC Athletic Constanța, din nou pe podiumul național. A doua medalie la această categorie de vârstă (GALERIE FOTO)

31 May 2022 2078

Alexey și Yarik, „doi pitici uriași de 8 și 9 ani“ Copii din Ucraina, oaspeți ai BC Athletic Neptun Constanța. „Au trăit fiecare secundă din meci“ (GALERIE FOTO)

19 May 2022 1708

Gladiatorii din Tomis „Un sezon în care am produs surprize plăcute în Liga Națională, iar lumea a revenit la sală, fără restricții“ (GALERIE FOTO)

02 May 2022 2040

Baschet Campionatele Naționale indoor 3X3, seniori și Under-23, ediția 2022, se vor disputa la Constanța

29 Apr 2022 2036

BC Athletic Neptun Constanța a cedat în duelul cu CSM CSU Oradea

22 Apr 2022 2053

Final dramatic În Campionatul Național Under-18, CSS1 Athletic Constanța a învins BC Athletic în ultima secundă (GALERIE FOTO)

22 Apr 2022 2128

BC Athletic Neptun Constanța Andrei Talpeș - „Faptul că tribunele sunt pline din nou, o mare victorie“

21 Apr 2022 1754

BC Athletic Neptun Constanța Premieră fericită pentru Jakob Lowrance în ultimul meci. A primit cel mai dorit cadou! (GALERIE FOTO)

08 Apr 2022 1824

BC Athletic Neptun Constanța, victorie mare cu CSO Voluntari, care a condus la pauză (GALERIE FOTO)

02 Apr 2022 1999

Phoenix CSU Simona Halep Constanța, al doilea meci în play-off „Cu fruntea sus și cu mândria că am făcut performanță“ (GALERIE FOTO)

31 Mar 2022 1634

Liga Națională BC Athletic Neptun Constanța primește vizita echipei de pe locul doi

31 Mar 2022 1940

Proiecte de hotărâre Suplimentare a fondurilor de la bugetul local pentru HC Dobrogea Sud, Academia CS Phoenix Constanța și BC Athletic. Din ce motive (DOCUMENTE)

31 Mar 2022 3309

BC Athletic Neptun Constanța, învinsă de SCM U Craiova (GALERIE FOTO)

23 Mar 2022 1689