Campionii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, invitaţi speciali la seminarul memorial „Gheorghe Oancea“ (galerie foto)



CS „Bogdan Ciubotariu“ a organizat la Complexul Sportiv „Tomis“ ediţia a treia a seminarului memorial „Gheorghe Oancea“. „A fost cea mai reuşită dintre cele trei ediţii de până acum. S-a desfăşurat exemplar. Seminarul a fost ţinut, timp de două ore şi jumătate, de luptătorii constănţeni Alex Filip (campion de Kyokushin Karate la CS Oyama Karate şi luptător Superkombat) şi Cătălin Căşaru (campion de MMA al CS Pontica), care au făcut un gest deosebit. Sportivilor li s-a vorbit de arte marţiale, despre disciplină şi respect, dar şi de viaţă şi de şcoală, fiind sfătuiţi să muncească mult ca să reuşească în domeniul în care activează. Au participat luptători de la CS Bogdan Ciubotariu, Kempo Năvodari, Kempo Rebel Fighters şi CS Atomic Fighters Cernavodă. La final, sportivii au primit diplome, pacheţele cu dulciuri, iar cei mici şi cărţi de poveşti“, a declarat Samir Regep, care a mai spus că, pe 19 decembrie, clubul său va organiza Cupa Moş Crăciun, o întrecere rezervată luptătorilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, în cadrul căreia cel mai spectaculos sportiv va fi premiat cu un sejur la munte.

Armand Cristea a plecat în Franţa

Unul dintre sportivii de perspectivă ai lui Samir Regep, Armand Cristea (zece ani), a plecat în Franţa, la Cannes, alături de părinţi, cei trei urmând a se stabili acolo. „Îi urez familiei Cristea mult succes în această nouă etapă din viaţă. Armand era sempaiul meu mai mic. În Franţa s-a înscris la un club de Kempo. Deja ne e dor de el“, a spus Samir Regep

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 911

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip revine în ring, în gala K1 Fighting Network Romania. „Este o ocazie unică“ (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1061

Constanța Antrenorul de kickboxing Alex Filip, concurent la „Insula de 1 Milion“, în Republica Dominicană. Reality de aventură! (VIDEO)

08 Mar 2024 4482

Box George Edmond Maradin, campion de ziua sa de naștere! CS Farul Constanța, aur și bronz la Naționalele de tineret (GALERIE FOTO)

05 Dec 2023 1601

Sharks Gym Constanța Luptătorul Mădălin Pîrvulescu, victorie-fulger la Viena, în gala „Vendetta“

10 Oct 2023 1690

Constanța Ștefan Orza, în semifinale la Dynamite Fighting Show. „Sunt pompier, de scânteile de pe afiș nu îmi este frică!“ (GALERIE FOTO)

08 Jul 2023 2536

Luptătorul Eduardo Maradin, de la Sharks Gym, victorie în Republica Moldova. „A reprezentat România și Constanța cu mândrie!“ (GALERIE FOTO)

29 Mar 2023 2640

Pompier la ISU „Dobrogea“ Ștefan Orza, primul luptător constănțean care va evolua în promoția Glory. „Din Moșneni, Constanța, România - în toată lumea!“

07 Feb 2023 9891

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip, câștigătorul secțiunii „Revenirea anului“ la premiile Dynamite Fighting Show

13 Jan 2023 3018

Sharks Gym Constanța Ștefan Orza și Alex Filip, nominalizați pentru superlativele sezonului 2022 în promoția Dynamite Fighting Show

03 Jan 2023 1851

Ștefan Orza, Mădălin Pîrvulescu și Alex Filip Luptătorii Sharks Gym Constanța, șapte victorii în opt meciuri în 2022, în galele profesioniste

30 Dec 2022 3532

Mamaia Meciuri spectaculoase la gala Urban Legend Next Star (GALERIE FOTO)

12 Nov 2022 2121

Ionuț Lăuneanu, de la Viitorul Fântânele, și Eduardo Maradin, de la Sharks Gym Constanța, meciuri deosebite la gala MFS Kids (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 2452

„Pensie lungă, moşu nostru!“ Ştefan Orza, luptător şi pompier. A fost coleg la salvatori cu tatăl său, care i-a predat ştafeta (galerie foto)

02 Nov 2021 12191

Ultimul meci al constănțeanului! Gala OSS Fighters 6. În main event, Alex Filip se va duela cu georgianul Levan Guruli

08 Jul 2021 4645