Sport

Campionii au meci pe teren propriu, la Ovidiu FC Viitorul debutează astăzi în ediţia 2017/2018 a Ligii 1

Campioana României, FC Viitorul, debutează astăzi în ediţia 2017/2018 a Ligii 1, întâlnind pe teren propriu Gaz Metan Mediaş. Partida se joacă, de la ora 18.30, pe terenul principal al Academiei Hagi de la Ovidiu.
 
„Prin câştigarea campionatului, ne-am obligat foarte tare. Am realizat o performanţă fantastică. Ne va fi mult mai greu în fiecare meci, pentru că toată lumea va fi mult mai atentă cu noi. Va trebui să fim motivaţi şi să ne pregătim mai bine. Să avem în continuare ambiţia de a face performanţă. E un lucru nou pentru noi, dar trebuie să ne obişnuim că suntem campioni. Sunt mulţumit de ce achiziţii am făcut. Sunt jucători buni, talentaţi. Campania de achiziţii, dar nici ieşirile de jucători nu sunt terminate. Acum, preocuparea mea e să începem bine campionatul. Gaz Metan Mediaş e o echipă greu de bătut. Ştie să joace la rezultat şi are un antrenor inteligent, cu mare experienţă. Ne aşteptăm la un meci dificil, dar trebuie să câştigăm. Nu suntem la nivel maxim, dar nici medieşenii. Uşor-uşor însă, vom ajunge să avem ritm“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

Obiectivele echipei 

„Regele“ a arătat că nici în noua ediţie de campionat FC Viitorul nu este favorită la câştigarea campionatului. „Până nu jucăm turul din Liga Campionilor, nu va pleca nimeni. După, suntem deschişi la orice. Obiectivul nostru pe plan intern în noua stagiune e să intrăm în play-off şi să promovăm foarte mulţi jucători din Academie. Nu suntem favoriţi la campionat, întrucât nu suntem cel mai bogat club şi nu avem cei mai scumpi jucători. Dar aceasta nu înseamnă că nu ne vom bate să facem performanţă la nivelul cel mai înalt, să încercăm să devenim cei mai buni. Eu prevăd un an greu, din toate punctele de vedere. Ambiţiile sunt mai mari şi la celelalte cluburi“, a punctat Hagi.

Sezonul trecut, Gaz Metan le-a pus probleme 

„Vrem să începem bine campionatul, contra unei formaţii în faţa căreia am obţinut doar un punct în ediţia trecută a Ligii 1. Trebuie să dăm totul mâine (n.r. astăzi) şi să câştigăm. Nu ne interesează ce probleme sunt la Mediaş, ci doar să ne pregătim bine şi să învingem“, a declarat căpitanul FC Viitorul, Romario Benzar. „Primul meci din campionat e întotdeauna greu. În stagiunea trecută, Gaz Metan ne-a pus probleme în ambele partide. Sperăm să câştigăm însă. Încercăm să uităm ce am realizat, o luăm de la capăt. În acest sezon, echipele s-au întărit, iar lupta la campionat va fi mai mare“, a spus şi Aurelian Chiţu.

Cât costă biletele 

Biletele de intrare la meci au următoarele preţuri: 30 de lei la Tribuna I, 20 de lei la Tribuna a II-a, 10 lei la Peluza I şi a II-a. Astăzi, se vor putea achiziţiona de la casele de bilete amenajate la stadionul Central din Complexul Academiei Hagi. 

Transport pentru suporteri 
Şi la acest meci, FC Viitorul va asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - stadion central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca lui, 17 iulie, începând cu ora 17.00, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FC Viitorul, debut, diseară, în Liga Campionilor. Meci la Ovidiu Echipa lui Hagi întâlneşte Apoel Nicosia, în turul trei preliminar

26 Jul 2017 237

Eric și Florinel Coman vor fi în lotul FC Viitorul la meciul cu Apoel Nicosia, din Liga Campionilor (galerie foto)

25 Jul 2017 302

Mergeţi, mâine, la meciul FC Viitorul - Apoel Nicosia, din Liga Campionilor? Iată ce trebuie să ştiţi!

25 Jul 2017 682

Jucătorul FC Viitorul, Florinel Coman nu a fost sancționat disciplinar. Când va relua pregătirea alături de colegii săi

24 Jul 2017 280

Majoritatea participanţilor la sondajul de opinie cred că FC Viitorul va depăşi turul trei preliminar al Ligii Campionilor

24 Jul 2017 273

Hagi, supărat după eşecul FC Viitorul cu CFR Cluj „Se pare că majoritatea grupului trăieşte cu succesul din sezonul trecut“

24 Jul 2017 604

FC Viitorul a pierdut meciul cu CFR Cluj

22 Jul 2017 388

Interviu cu Gheorghe Hagi în The Guardian. Ce a povestit despre FC Viitorul și fiul său, Ianis Hagi

22 Jul 2017 824

Sâmbătă, FC Viitorul întâlneşte CFR Cluj în deplasare Hagi - „Trebuie să facem un meci mare ca să putem veni acasă cu puncte“

22 Jul 2017 519

FC Viitorul pregăteşte la Cluj meciul cu CFR, de sâmbătă (video)

21 Jul 2017 426

„Mergem să câştigăm“ Hagi se duelează cu Dan Petrescu, sâmbătă, în CFR Cluj - FC Viitorul

21 Jul 2017 412

FC Viitorul joacă la Ovidiu în Liga Campionilor cu Apoel Nicosia. Cât costă biletele de intrare

21 Jul 2017 1067

Meci amical FC Viitorul - Dacia Unirea Brăila 5-0

19 Jul 2017 475

APOEL Nicosia, adversarul Viitorului din Champions League

19 Jul 2017 435

UPDATE. Accidentare foarte gravă pentru Carlo Casap, de la FC Viitorul. Va reveni pe teren după şase luni!

19 Jul 2017 693

Ghinionul lui Carlo Casap Christoph Daum a venit să-l vadă cu Gaz Metan, dar puştiul s-a accidentat în primele minute!

19 Jul 2017 1517

UPDATE. Victorie pentru FC Viitorul în primul meci din noul sezon al Ligii I. A învins pe Gaz Metan cu 3-0 (galerie foto)

17 Jul 2017 570

Sondaj de opinie Credeţi că FC Viitorul va avea câştig de cauză în dubla din turul trei preliminar al Ligii Campionilor?

17 Jul 2017 793

Gică Hagi se aşteaptă ca FC Viitorul să aibă meci greu cu Gaz Metan Mediaş

16 Jul 2017 572

Victorie pentru FC Viitorul II în amicalul jucat cu Dacia Unirea Brăila

15 Jul 2017 708

Primul meci e la Ovidiu FC Viitorul s-ar putea duela cu Ibrahimovic în turul trei preliminar al Ligii Campionilor (galerie foto)

15 Jul 2017 1376

S-a tras la sorţi Pe cine va întâlni FC Viitorul în turul trei preliminar al Ligii Campionilor

14 Jul 2017 2775

UPDATE. Anchetă internă la FC Viitorul „Împotriva persoanelor găsite vinovate se vor lua măsurile disciplinare care se impun“

14 Jul 2017 1435

TAS a decis - FC Viitorul rămâne campioană Echipa lui Hagi îşi află astăzi adversarul din turul trei preliminar al Ligii Campionilor (document)

14 Jul 2017 1339

Şase goluri în partida FC Viitorul - Olympique Marseille Ovidiu Herea - „Am avut meci greu, dar ne-am descurcat bine“ (galerie foto)

14 Jul 2017 549

UPDATE. TAS a decis FC Viitorul rămâne campioana Ligii 1 (document)

13 Jul 2017 1248

De mâine, se comercializează bilete de acces la meciul FC Viitorul - Gaz Metan Mediaş

13 Jul 2017 698

Meci amical FC Viitorul - Olimpique Marseille 2-4

12 Jul 2017 376

FC Viitorul sau FCSB? Când va da TAS verdictul în privinţa câştigătoarei Ligii 1

12 Jul 2017 661

FC Viitorul, antrenament în Elveţia. Diseară, întâlneşte Olympique Marseille (video)

12 Jul 2017 411

Lausanne. Ziua cea mare Miercuri, FC Viitorul joacă împotriva lui Olympique Marseille, iar la TAS se judecă soarta titlului în Liga 1

11 Jul 2017 1168

Gică Hagi, după înfrângerea FC Viitorul din Supercupa României „N-am fost inspiraţi în ultimii 30 de metri“

10 Jul 2017 801

Editorial FC Viitorul joga bonito! Fente de pe Copacabana pe gazonul de la Ovidiu

10 Jul 2017 992

FC Viitorul, învinsă de FC Voluntari în Supercupa României (galerie foto)

09 Jul 2017 603

Ce televiziuni transmit Supercupa României FC Viitorul - FC Voluntari, de diseară (galerie foto)

09 Jul 2017 1178

Când se dispută partida FC Viitorul - Olympique Marseille

08 Jul 2017 1423

Este oficial. Eric este jucătorul FC Viitorul

08 Jul 2017 764

FC Viitorul, amical cu Olympique Marseille Hagi - „Noi suntem campionii. Am realizat un lucru incredibil, pe care vor să ni-l fure!“

08 Jul 2017 994

Nepotul celebrului Basile Boli joacă la FC Viitorul Kevin Boli - „România este ţara mea. Îmi place «Te iubesc!»!

08 Jul 2017 573

Şi-au aflat programul din Liga 1 FC Viitorul joacă duminică cu FC Voluntari pentru Supercupa României

08 Jul 2017 691

Ianis Hagi şi-a vizitat foştii colegi de la FC Viitorul înaintea Supercupei României

07 Jul 2017 418

Ce echipă întâlneşte FC Viitorul în prima etapă a noului sezon al Ligii 1

07 Jul 2017 729

FC Viitorul joacă pentru al doilea trofeu, Supercupa României Ionuţ Vână - „Nu cred că FCSB va fi câştigătoare la TAS“

06 Jul 2017 592

FC Viitorul învinsă de vicecampioana Rusiei într-un meci amical (video)

05 Jul 2017 387

Fan al lui Cristiano Ronaldo, mijlocaşul FC Viitorul a fost dezamăgit în 2004 Dragoş Nedelcu a dus lupte grele cu Florin Cernat

05 Jul 2017 743

Fotbalistul de la FC Viitorul, Neluţ Roşu s-a transferat la vicecampioana Bulgariei, Levski Sofia

04 Jul 2017 550

Totul despre Supercupa României, FC Viitorul - FC Voluntari. Cât costă biletele

04 Jul 2017 787

Când va stabili TAS dacă FC Viitorul rămâne campioana României

03 Jul 2017 498

Hagi s-a reîntâlnit cu Igor Shalimov FC Viitorul, înfrângere în amicalul cu ruşii de la FK Krasnodar

03 Jul 2017 670

Căpitanul campioanei României a ajuns în Slovenia În ce condiţii va rămâne Romario Benzar la FC Viitorul

03 Jul 2017 613