Campionul european Ovidiu Trifan „Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu, clasat excelent în Europa şi în lume

Evoluţiile şi performanţele deosebite la Taekwondo WTF ale tânărului luptător din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu Ovidiu Trifan se reflectă şi în locurile pe care acesta le ocupă în clasamentul mondial şi în cel european la categoria -48 kilograme a juniorilor.
 
Proaspătul campion european, în vârstă de doar 16 ani, se află pe poziţia a opta în ierarhia continentală şi pe 17 în topul mondial, fiind primul român din aceste clasamente. Iar Ovidiu are şanse reale de a urca în cele două ierarhii, întrucât încă nu i-au fost adăugate punctele cucerite la ultimele competiţii.

Tânărul campion a fost lansat la Clubul Sportiv Comunal Mihail Kogălniceanu (antrenor, Laurenţiu Palangă), club sprijinit de Primăria Mihail Kogălniceanu (primar, Ancuţa Belu) şi de Consiliul Local. Ovidiu „Bruce Lee“ Trifan practică Taekwondo de la vârsta de zece ani, iar de doi ani a trecut la CSA Steaua Taekwondo Bucureşti. Sportivul este elev la Liceul Teoretic din Mihail Kogălniceanu, localitate în care se mai şi pregăteşte la Taekwondo.

După ce a câştigat medalia de aur la Campionatul European de Taekwondo WTF pe echipe din Turcia, Ovidiu a fost lăudat pe pe site-ul Federaţiei Române, unde s-a scris, printre altele, că luptătorul constănţean este „cel mai în formă sportiv al momentului la lotul naţional” şi că izbânda din Turcia, „una dintre cele mai bune obţinute de un sportiv român pe plan internaţional”, nu e întâmplătoare, fiind anunţată de rezultatele anterioare foarte bune ale lui Ovidiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ovidiu Trifan, al 11-lea titlu de campion naţional Anca Mihăilă, cea mai bună junioară de la Naţionalele de Taekwondo WTF (galerie foto)

01 Jun 2017 5582

„Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu Ovidiu Trifan, desemnat a doua oară la rând sportivul anului la Taekwondo WTF

03 Feb 2017 4285

Stabilită în Suedia Luptătoarea Maria Butcaru, din Mihail Kogălniceanu, a luat bronz la Openul Germaniei de Taekwondo WTF (galerie foto)

24 Jan 2017 17923

Ovidiu Trifan şi Mălina Mihăilă au atins sferturile la Europenele de Taekwondo WTF

14 Jun 2016 3690

„Copilul nostru de aur“ Ovidiu Trifan s-a impus, în Germania, la Cupa Preşedintelui la Taekwondo WTF (galerie foto)

12 Apr 2016 6984

Numărul 1 la Taekwondo Ovidiu Trifan, din Mihail Kogălniceanu, l-a surclasat pe coreeanul Seoung Chul Jeong la Openul Sofiei

29 Mar 2016 5560

A fost încoronat „rege“ Ovidiu Trifan, din Mihail Kogălniceanu, cel mai bun sportiv al României la Taekwondo WTF (galerie foto)

09 Mar 2016 8270

Victorie importantă la Taekwondo WTF Ovidiu Trifan, din Mihail Kogălniceanu, l-a învins pe Shariati Pedram, din Iran (galerie foto)

21 Jan 2016 3468

Aur pentru Mihail Kogălniceanu Ovidiu Trifan şi Mălina Mihăilă, cei mai buni seniori ai Balcanilor la Taekwondo WTF (galerie foto)

08 Dec 2015 5650

Ovidiu Trifan dă strălucire Taekwondo-ului „Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu e din nou campion european

13 Feb 2015 2714

„Şi-a distrus oponenţii“ Ovidiu Trifan, „Bruce Lee“ din Mihail Kogălniceanu, s-a impus la Openul Greciei la Taekwondo (galerie foto)

22 Jan 2015 2164

Editorial Sportul mic aduce rezultate mari

18 Dec 2014 2283

„Bruce Lee“ nu a avut milă Ovidiu Trifan, din Mihail Kogălniceanu, campion european la Taekwondo (galerie foto)

28 Nov 2014 4642

Ovidiu Trifan l-a învins pe campionul european CSC Mihail Kogălniceanu, al treilea an la rând cel mai bun din ţară la Taekwondo WTF

01 Apr 2014 3310