Claude Colombo, prezent la festivitate Bianca - Elena Giuran, din Constanţa, a primit ecusonul de arbitru francez (galerie foto)

De anul trecut, studenta constănţeană Bianca - Elena Giuran arbitrează meciuri de fotbal în Franţa, unde beneficiază de o bursă de studii, la Nisa. Pe lângă facultate, tânăra de 20 de ani a continuat şi arbitrajul, iar în timp record a primit ecusonul de arbitru francez
 
Bianca - Elena Giuran, fiica fostului arbitru Iulian Giuran, oficiază în Liga Mediteraneană (districtul Coasta de Azur) şi a urcat rapid treptele ierarhice. După numai patru luni de arbitraj, a obţinut ecusonul de arbitru francez, deşi acesta se acordă după aproximativ un an şi jumătate. Bianca şi ceilalţi 31 de absolvenţi din promoţia „Eric Borghini“ au primit ecusoanele de arbitri ai districtului într-o ceremonie la care, din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor din Franţa, a fost prezent Claude Colombo, fost arbitru FIFA, în prezent observator la partide din prima ligă din Hexagon.
 

„Pentru prima data în istoria districtului, au primit ecusonul şi fete (n.r. trei la număr, Bianca Giuran, Maeva Percepusse şi Laetitia Corso). Până acum, Bianca a arbitrat meciuri de băieţi până la categoria Under-19. În continuare bănuiesc că, progresiv, îi vor da partide cu grad mai ridicat de dificultate şi să sperăm că va debuta cât mai repede şi la seniori. Etapa următoare e nivelul Under-19, premergător meciurilor de seniori“, a declarat Iulian Giuran (48 de ani), fost arbitru din primul eşalon valoric al României, în prezent observator de arbitri la Liga a 3-a şi şeful departamentului tehnic al Comisiei de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova.

A fost aleasă ca voluntar la Euro 2016

Pe lângă arbitraj şi studiile la facultate, în Franţa, frumoasa constănţeancă a fost aleasă, în urma unei selecţii riguroase, ca voluntar la Campionatul European din 2016, la secţia acreditări, după un interviu în limba franceză şi un examen scris în limba engleză. În curând, în perioada 2-3 aprilie, la St. Tulle, Bianca va participa la un training pe partea de voluntariat la Euro. Bianca Giuran va urma în Franţa anul doi de facultate, după care va reveni în România, va încheia facultatea şi îşi va lua licenţa, apoi se va întoarce în Franţa, pentru masterat. Totodată, în Hexagon va continua şi ca arbitru, obiectivul pe termen lung fiind stabilirea în Franţa.

Primită bine în arbitrajul din Franţa

Bianca - Elena Giuran este arbitru de fotbal de peste şapte ani. A început această activitate la Constanţa, în decembrie 2008, la numai 13 ani, iar apoi a activat în judeţul Ilfov, fiind studentă la Bucureşti. La Constanţa, a arbitrat între 2008 şi 2014. Avea numai 18 ani când a fost trimisă la primul ei meci de seniori de la eşalonul patru! „Bianca a fost bine primită în arbitrajul din Franţa. Încă de la început i s-a repartizat un mentor, iar la primul meci a avut doi observatori. Oficialii de acolo au constatat că are experienţă şi că plusează la capitole precum gestică, plasament şi deplasare în teren. Nu e aşa uşor să arbitrezi singură. Nu a fost delegată la meciuri feminine, ci direct la meciuri de băieţi“, a arătat Iulian Giuran.

Calificativ „foarte bine“ la primul meci

„Sistemul francez te obligă să parcurgi toţi paşii, începând de la meciuri de copii Under-13 până la Under-19, înainte de a arbitra la seniori. Primul meci la care am primit delegare a fost unul la categoria U-15, la care un fost arbitru internaţional a acordat calificativul «foarte bine». În scurt timp, după 15 partide la categoriile U-15 şi U-13, am fost delegată la următorul nivel, U-17, pe 23 ianuarie 2016“, a spus şi Bianca.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fiica lui Iulian Giuran, voluntar la Euro 2016 Bianca Elena Giuran, din Constanţa, va obţine ecusonul de arbitru francez (galerie foto)

02 Feb 2016 11529