Constanţa, pe podium Ioana Manoliu şi Alexandru Bugheanu, aur la Campionatul Naţional de probe combinate

Etapa finală a Campionatului Naţional de atletism la probe combinate, întrecere de sală rezervată categoriilor seniori, tineret, juniori 1, 2 şi 3, care s-a desfăşurat la Bucureşti, le-a adus reprezentanţilor cluburilor constănţene patru medalii.
 
În concursul feminin de pentathlon, Ioana Manoliu (LPS „Nicolae Rotaru“ - CS Farul; antrenoare, Carmen Botea) a cucerit aurul la junioare 1, la fel ca Alexandru Andrei Bugheanu (CS Farul; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion), la heptathlon tineret. Podiumul acestei secţiuni a fost unul exclusiv constănţean, Bugheanu fiind urmat pe locurile doi şi trei de alţi doi elevi ai Ceciliei Gevat şi ai lui Alin Larion, Adrian Boldeanu (CS Farul - CSU Piteşti), respectiv Cristian Nedelcu (CS Farul - CSU Galaţi)!
 
„Este o premieră pentru Constanţa. Cred că puţine oraşe se pot lăuda cu trei heptathlonişti medaliaţi la Campionatul Naţional. Nu e uşor deloc“, a spus Alin Larion.

La mulţi ani pentru Ioana Emilia Colibăşanu!

Ioana Manoliu a totalizat 3.111 puncte, având rezultatele: la 60 m garduri - 9,44 s (820 puncte), la săritura în înălţime - 1,44 m (555p), la aruncarea greutăţii - 7,86 m (390p), la săritura în lungime - 5,84 m (801p), la 800 m - 2:42.50 (545p). „A fost prima competiţie din acest an pentru sportivele şi sportivii mei. Am terminat 2016 cu aur, iar anul 2017 l-am început cu o medalie de aceeaşi strălucire. Ioana Manoliu a mers excelent“, a declarat Carmen Botea.
 
La pentathlon junioare 3, Ioana Emilia Colibăşanu (CS Farul - LPS; antrenoare, Carmen Botea) s-a clasat pe locul cinci. „Ioana este în primul an la această categorie. A concurat contra unor sportive mai mari ca vârstă“, a spus Carmen Botea despre sportiva sa, care a împlinit 14 ani chiar înainte de concurs. 

Florin Vişan, lângă medalii 

Alexandru Andrei Bugheanu a devenit campion naţional cu o zestre de 4.328 de puncte, obţinută astfel: 816p la 60 m (7,19 s), 604p la săritura în lungime (6,08 m), 543p la aruncarea greutăţii (10,96 m), 740p la înălţime (1,93 m), 726p la 60 m garduri (9,09 s), 357p la prăjină (3,00 m) şi 542p la 1.000 m (3:13.08). La pentathlon junioare 3, Cristina Stancu (CSS1 Constanţa; antrenor, Ioan Oltean) a ocupat locul şapte, iar la heptathlon juniori 1 Florin Vişan (LPS - Farul; antrenoare, Carmen Botea) a fost al patrulea. 

Constanţa, la putere la triplusalt 

În weekend-ul trecut, la Bucureşti s-a disputat şi etapa a treia a Campionatului Naţional de seniori, tineret şi juniori 1. În prima zi de concurs, sâmbătă, constănţenii au urcat pe podium de cinci ori, prin Cristina Bujin (CS Farul - Steaua; antrenor, Daniel Cojocaru), locul întâi la triplusalt (13,33 m); Cristian Constantin (CS Farul; antrenoare, Carmen Botea), locul întâi la triplusalt (15,11 m); Marian Petre (CS Farul; antrenori, Cecilia Gevat şi Alin Larion), locul doi la triplusalt (14,55 m, record personal); David Ciolpan (LPS; antrenor, Cătălin Ganera), locul trei la triplusalt (14,42 m, record personal) şi Nicoleta Puşcuţă (CS Farul; antrenor, Cătălin Ganera), locul trei la triplusalt (12,56 m).
 
Sursa foto: Facebook 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța atletism Alexia Dospin și Ioana Manoliu, pe podium la Winter Run Athletics Cup

13 Dec 2023 868

Ștafeta CSM Constanța, argint la Campionatul Național de Cros. Locul la Campionatul European pe cluburi, asigurat (GALERIE FOTO)

30 Oct 2023 944

Evenimente sportive Constanța Atleții, pe podium la Cupa României. „M-a învățat să prețuiesc fiecare moment din acest sport“ (DOCUMENT)

17 Jul 2023 1403

CSM Constanța Calendar competițional. De la șah, la triatlon. Competiții interne și internaționale

13 Jul 2023 935

Zece atleți de la CSM Constanța vor participa la Campionatele Internaționale ale României

01 Jun 2023 1076

Atletism Alexia Dospin, campioană națională. Lenuța Simiuc - Burr a urcat de trei ori pe podium (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

22 Feb 2023 1487

Constanța. Calvarul prin care a trecut atleta Ioana Manoliu „Nopți plânse, în care mă trezeam și credeam că a fost un coșmar“ (GALERIE FOTO)

29 Jul 2022 2882

Atletism Robert Bîrsă, Cristian Radu și ștafetele CS Farul Constanța, pe locul întâi la Cupa României (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

26 Jul 2022 1866

A revenit! La fix un an de la accidentarea gravă, Ioana Manoliu a cucerit argintul la Internaționalele României. „Mă bucur enorm“ (GALERIE FOTO)

08 Jun 2022 1777

Cristina Bujin, Ioana Manoliu, Florin Vişan şi Marius Bîra, aur la Naţionale. Ioana, campioană cu preţul unei accidentări

07 Jun 2021 5602

Atletism Constanţa a urcat pe podium şi la Campionatul Naţional de probe combinate

22 Mar 2021 4928

Atleta Ioana Manoliu, de la CS Farul Constanţa, aproape de finala de opt la Campionatul Balcanic

23 Feb 2021 4104

Constanţa Din dragoste pentru stetoscop şi medalii! Ioana Manoliu, campioană la atletism şi studentă la Medicină

18 Feb 2021 5864

Medalii pentru Constanţa, la Campionatul Naţional de atletism. Nu a lipsit aurul!

08 Feb 2021 4782

Atleta Ioana Manoliu, barem îndeplinit pentru Campionatul European. Constanţa, pe podium, cu multe recorduri personale

26 Jan 2021 3904