Cristian Pletea, medaliat de două ori la Campionatul Mondial. Pe podium a urcat şi Elena Zaharia (galerie foto+video)

Jucătorul constănţean de tenis de masă Cristian Pletea, de la LPS „Nicolae Rotaru“, a cucerit două medalii la Campionatul Mondial pentru juniori, care s-a disputat în Italia, la Riva del Garda. Ambele distincţii au fost de bronz şi au fost cucerite cu echipa României şi la dublu mixt, alături de Adina Diaconu. Pe podium a urcat şi constănţeanca Elena Zaharia (mezina lotului tricolor), de la CS Farul Constanţa, care a făcut parte din formaţia feminină a României medaliată cu bronz.
 
România a cucerit aşadar trei medalii, toate de bronz, la această ediţie, a 15-a, a Campionatului Mondial. Pentru fete este a şasea distincţie pe echipe şi a 13-a în total, în vreme ce pentru băieţi este prima din istoria Campionatului Mondial! România a fost reprezentată la întrecerea din Italia de Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Elena Zaharia, Tania Plăian / Dragoş Oprea, Cristian Pletea, Rareş Sipoş şi Florin Spelbuş. Antrenori: Mădălin Ionaşcu, Petre Arnăutu, Alexandru Gheorghe şi Marian Filipaş.
 
La dublu mixt, perechea Pletea / Diaconu şi-a asigurat medalia după victoria din sferturi cu Haidong Xu şi Tianyi Qian (China), scor 3-2 (-8, 8, 12, -3, 8). În semifinale, românii au întâlnit cuplul care avea să cucerească medalia de aur, format din Fei Xue şi Manyu Wang (China), în faţa cărora au cedat cu 0-4 (-5, -9, -3, -9). În optimi, Pletea şi Diaconu au dispus cu 3-0 (8, 6, 6) de Yu Bin Kwak şi Yealin Kim, din Coreea, în „16“-imi i-au învins pe Hsin-Yang Li şi Yu-Peng Lee, din Taipei, scor 3-2 (4, 9, -9, -7, 2), iar în primii 32 au trecut cu 3-0 (6, 10, 3) de Carlo Rossi (Italia) şi Sabina Surjan (Serbia).
 
La simplu şi la dublu (alături de Rareş Sipoş), Cristian Pletea s-a oprit în 16-imi. În vârstă de numai 13 ani, Elena Zaharia a ajuns şi ea până în 16-imi la simplu, iar la dublu, împreună cu Tania Plăian, chiar şi mai sus, în optimi!

Viorel Filimon, nominalizat la titlul de antrenorul anului

Aproape de mijlocul acestei luni, pe 14 decembrie, la Gala ITTF Star Awards 2017, care se va desfăşura în Kazahstan, la Astana, va fi desemnat cel mai bun antrenor al anului în tenisul de masă mondial. Au fost nominalizaţi trei celebri tehnicieni, constănţeanul Viorel Filimon, antrenorul echipei naţionale de senioare a României (campioană europeană în 2017), Yu Harimoto (tatăl şi antrenorul lui Tomokazu Harimoto) şi Jorg Rosskopf, antrenorul lotului masculin al Germaniei. Viorel Filimon a mai fost nominalizat o dată, în 2015, pentru onorantul titlu.

Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Tenis de Masă)

Citeşte şi:

Constanța / Tenis de masă: Cristian Pletea și Elena Zaharia, pe podium la Campionatul Mondial de juniori. Succes istoric la băieți! 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 mai 2023

24 May 2023 1245

Tenis de masă Sportivi de pe litoral, pe podium la Campionatul Național de seniori (GALERIE FOTO)

26 Mar 2023 1554

Tenis de masă Loturile naționale pe 2023, cu sportivi și antrenori de la CSM Constanța (GALERIE FOTO)

17 Jan 2023 1641

Tenis de masă Gala premiilor FRTM. Constanța, reprezentată în Top 10 intern pe 2022 (GALERIE FOTO)

27 Dec 2022 1786

UPDATE. Tenis de masă Constănțeni în loturile României care susțin meciuri în calificările pentru Euro

12 Oct 2022 1262

Tenis de masă Cristian Pletea și Cristian Chiriță, noii componenți ai CSM Constanța

10 Aug 2022 2173

Din Constanța, în Germania Cristian Pletea - „Tenisul de masă e tot timpul în mintea mea“. Ce spune de superstiții

21 Dec 2021 3257

Constanța Elena Zaharia, sfertfinalistă la Campionatul European Under-21 la tenis de masă

16 Nov 2021 2387

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 septembrie 2021

22 Sep 2021 2764

Medalii pentru sportivii constănţeni la Campionatul Naţional de tenis de masă

31 Jan 2021 3979

O poveste din tinerețe După liceu, Stelian Hașoti, viitor antrenor emerit de tenis de masă, a lucrat la Biblioteca Județeană Constanța (galerie foto)

29 Apr 2020 5972

Constanța. Criza coronavirusului Campionul european Cristian Pletea, tenis la masa din sufragerie. „Totul va fi bine!“ (galerie foto)

24 Mar 2020 2687

UPDATE 3. Tenis de masă Constănțeanul Cristian Pletea, dublu campion european la categoria Under-21! (galerie foto)

08 Mar 2020 3428

Tenis de masă Prezenţe pe podium pentru sportivii constănţeni şi la Campionatul Naţional de seniori (galerie foto)

03 Mar 2020 2719

UPDATE. Tenis de masă România joacă vineri pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo

23 Jan 2020 3252