CS Năvodari a învins şi RC Bârlad, după un meci cu 15 eseuri

Liderul Diviziei Naţionale de rugby, CS Năvodari, a realizat sâmbătă o nouă victorie în campionat, dispunând pe teren propriu, în etapa a 12-a, de RC Bârlad, cu 55-38. 
 
După 36-12 la pauză în favoarea gazdelor, oaspeții au început mai bine repriza secundă și au reuşit trei eseuri (toate transformate), astfel că, în minutul 55, dobrogenii mai aveau doar trei puncte avans, scor 36-33. La acest moment, CS Năvodari și-a reluat jocul sigur și eficient, reuşind să obțină a 11-a victorie stagională. Raportul încercărilor a fost 9-6, iar al transformărilor - 5-4.
 
Pentru dobrogeni au punctat: Ionuț Puișoru, Ionuț Prodan, Iulian Zapan (câte două eseuri), Nicu Ignea (un eseu și patru transformări), Constantin Gheară, Marian Niță (câte un eseu) și Alexandru Trandafir (o transformare).
 
Punctele echipei RC Bârlad au fost reușite de George Mătase (două eseuri), Tachel Justian, Mihai Banu, Mihai Anichițoae, Marius Tei (câte un eseu) şi Gabriel Rupanu (patru transformări).
 
CS Năvodari (antrenori, Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase) conduce în clasament cu 55 de puncte, iar etapa viitoare, sâmbătă, 6 mai, va juca tot la Năvodari, de la ora 12.00, cu Stejarul Buzău, echipa de pe locul trei, cu 40 de puncte.
 
Sursa foto: Facebook (CS Năvodari)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Năvodari Voleibalistele cadete s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 758

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1800

Robert Diaconescu, din Constanța, desemnat cel mai bun arbitru român de rugby și pe 2023

19 Jan 2024 971

Speranțele CSM Constanța încheie anul pe prima poziție, cu șase victorii din șase partide

16 Dec 2023 1032

Lupte CS Năvodari, medalii la „Cupa Ștefan cel Mare“, turneu internațional desfășurat la Putna

15 Dec 2023 895

Box Maria Bucur Trigos, de la CS Năvodari, pe podium la Campionatul Mondial

01 Dec 2023 1009

CS Năvodari box Maria Bucur Trigos și Denisa Elena Manu vor concura la Campionatul Mondial

03 Nov 2023 1115

CS Năvodari lupte Albert Deacu, de două ori campion național, la competițiile desfășurate la Călărași (GALERIE FOTO)

02 Nov 2023 1048

Rugby în 7 CS Năvodari, pe locul cinci în clasamentul final al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

29 Oct 2023 898

Liga a 4-a Constanța Sparta Techirghiol și Viitorul Cobadin, primele înfrângeri. Rezultatele etapei a 14-a (seniori și juniori + clasamente)

29 Oct 2023 2630

Fotbal Liga a 5-a Constanța. Care au fost rezultatele în cele trei serii (+ clasamente)

16 Oct 2023 2078

Rugby în 7 CSM Constanța a câștigat finala mică a turneului de la București (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 1205

Box CS Năvodari a câștigat patru medalii la Campionatul Național 2023 pentru juniori

09 Oct 2023 990

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a noua (seniori și juniori + clasamente)

27 Sep 2023 2263

Rugbyștii de la CS Năvodari au învins în deplasare Grivița București (GALERIE FOTO)

23 Sep 2023 1076