Elvir Ziadin, din Constanţa Un dansator de salsa este şi arbitru de fotbal (galerie foto)

Fost fotbalist, tânărul arbitru din Constanţa Elvir Ziadin a îmbrăţişat şi o altă activitate, fiind dansator de salsa. Atât arbitrajul, cât şi dansul de societate le-a demarat acum patru ani, iar de atunci le practică în paralel, având succes în ambele domenii.
 
Ca cei mai mulţi puşti de vârsta lui, pe când avea opt ani, şi Elvir Ziadin era topit după fotbal. Astfel că i-a călcat pragul unui club, FC Farul, unde a început în mod organizat sportul-rege. Cu timpul, antrenorul i-a fixat şi postul în echipă, cel de apărător, însă Elvir a jucat doar trei ani, renunţând apoi la fotbal. Afinitatea pentru acest sport i-a rămas însă în suflet, astfel că, după alţi trei ani, s-a înscris la şcoala de arbitri de fotbal, la îndemnul mamei sale, Ela Ziadin, secretară la Colegiul Tehnic „Tomis“ Constanţa. „O colegă i-a spus mamei că se organizează cursuri de arbitri, iar mama mi-a transmis mie. Astfel că am urmat şcoala şi am devenit arbitru“, povesteşte Elvir, care are, acum, 18 ani.

Elvir Ziadin a obţinut categoria I cu a doua medie

Odată cu şcoala de arbitri, mama tânărului l-a înscris şi la dansuri de societate, la clubul „Salsa Encanto“ din Constanţa, iar de patru ani, Elvir este şi arbitru, şi dansator. De curând, a obţinut categoria I în arbitraj, promovând examenul al doilea, cu media 9,30 (primul pe listă, dintre cei şapte care au dat pentru categoria I, a fost Emanuel Crasovski, cu 9,40). Elvir Ziadin oficiază atât ca asistent, cât şi ca central, având însă mai multe delegări la tuşă. A arbitrat până acum în fotbalul judeţean, primind meciuri la juniori, dar şi la seniori, la Liga a V-a şi la Liga a IV-a. „Îmi amintesc partida de debut, la juniori, jucată la Palatul Copiilor. Eram entuziasmat că voi oficia, dar aveam şi emoţii. Odată cu trecerea minutelor, tracul a dispărut, luându-i locul plăcerea jocului. Mi-am zis că, dacă totul a fost OK, de ce să nu continui în arbitraj? Sper să ajung cât mai sus în acest domeniu”, a arătat Elvir Ziadin. În foto de mai sus, între cei trei arbitri, Elvir este primul din dreapta.

Locul întâi pentru Elvir Ziadin

La „Salsa Encanto“, tânărul dansează salsa, lucrând sub îndrumarea instructorului Vlad Dumitrescu. Treptat, Elvir a ajuns să participe şi la competiţii, devenind un dansator carismatic şi expresiv. De aproape un an, o are parteneră în concursuri pe Patricia Tomasian (o domnişoară cu vechime mai mare la dansuri decât el), după ce, anterior, Elvir dansase pe scenă cu Alina Gabriela. Arbitrul de fotbal şi-a trecut în palmares şi un loc întâi la un concurs disputat anul trecut, la City Park Mall din Constanţa. A participat şi la o întrecere la Vama Veche (Vama Veche Salsa Week 2014), unde însă locul obţinut nu l-a mulţumit. „Mă pregătesc să urc cât mai repede în ierarhiile de salsa“, spune Elvir, care, săptămâna viitoare, va concura la Craiova, iar la finele acestei luni, se va afla la Boroveţ, Bulgaria, la prima sa competiţie externă. Elvir Ziadin este elev în clasa a 12-a la Colegiul Tehnic „Energetic“ Constanţa, iar prima sa opţiune pentru studiile superioare este Universitatea Maritimă din Constanţa.
 
Sursa foto 1 şi 3: citynights.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.