FC Farul a pierdut meciul cu Delta Dobrogea Tulcea Constantin Gache - „N-a mers nimic“ (galerie foto)

FC Farul a cedat cu 1-3 în partida amicală de ieri, jucată pe stadionul „Farul“, în compania Deltei Dobrogea Tulcea, vicelidera seriei întâi a Ligii a 3-a. Ambele echipe au avut şi câte o bară, iar la 1-3, „marinarii“ au ratat un penalty.

După ce, în urmă cu două zile, învinsese cu 3-1 formaţia bulgară Lokomotiv Gorna Oriahoviţa (locul trei în liga secundă din ţara vecină), FC Farul nu s-a descurcat şi contra formaţiei tulcene. „Marinarii“ au jucat slab, iar scorul a fost în consecinţă. La Delta Dobrogea, preşedinte este fostul jucător şi oficial farist Cristi Munteanu, iar în echipa pregătită de Tibor Selymeş joacă mai mulţi fotbalişti care au fost şi la Farul.
 
În meciul de ieri, FC Farul a folosit jucătorii: I. Dinu (46 Negrilă) - Băjan (46 Fl. Pătraşcu), Fl. Popa, D. Bratu, Murgoci (46 Bituleanu; 77 Benghea) - V. Munteanu, Ad. Ionescu, Vezan (64 Corcoveanu), Zugravu (46 C. Neagu) - Tigoianu, Pătulea (cpt.). Nu a fost folosit în continuare golgheterul echipei, Sorin Chiţu, care are tendinită. La pauză, a fost 1-0 în favoarea oaspeţilor, după ce Alexandru Grigoraş (jucător al Farului în tur) a punctat în minutul 8, cu un şut din careu, care a fost deviat.
 
„Marinarii“ au avut apoi două ocazii (Bratu 19, Zugravu 34), însă mai aproape de gol a fost tot Delta, după ce un puşti francez de 17 ani, Ella, achiziţionat de tulceni de la Lyon, a trimis balonul în bară. În minutul 39, Pătulea, din apropiere, nu a reuşit să lovească bine balonul cu capul, pentru ca, în minutul 43, portarul Dinu să le dea emoţii constănţenilor, la o minge trimisă acasă de un „marinar“.

Pătulea a înscris din lovitură liberă

După pauză, Pătulea (50) şi V. Munteanu (56) l-au încercat pe goal-keeper-ul Deltei, iar fraţii Creţu (Nicu şi Vişan) s-au arătat periculoşi la cealaltă poartă, în minutele 57, respectiv 62. Peste zece minute, Vişan Creţu nu avea să mai rateze, iar oaspeţii se desprindeau la 2-0 cu ceva mai mult de un sfert de oră înainte de final. În minutul 76, Corcoveanu (intrat de puţin timp pe teren la Farul) a egalat scorul la capitolul bare, iar în minutul 80, Farul a redus diferenţa de pe tabelă, după ce Pătulea a înscris din lovitură liberă. „Marinarii“ n-au reuşit să şi egaleze însă, primind în minutul 85 un gol stupid, autor Claudiu Dragu, în urma unui corner, fază la care mingea a părut că iese afară, dar, în cele din urmă, a intrat în poartă. Farul a avut şansa unui nou gol în minutul 89, după ce Corcoveanu a scos un penalty, însă Tigoianu (care marcase de la 11 m în disputa cu bulgarii) acum a ratat, trimiţând peste poartă.

„Jucătorii au fost cu mintea în altă parte”

„Înfrângerea ca înfrângere, că se mai întâmplă, dar jocul în sine a fost supărător. N-a mers nimic astăzi (n.r. ieri). Bine că s-a întâmplat la un meci amical, şi nu la unul oficial. În perioada de pregătire, apar şi astfel de momente, însă nici chiar aşa. S-a simţit oboseala acumulată. În privinţa jucătorilor Under-19, se pare că mai trebuie să căutăm. Nu prea mai este timp însă, asta e problema. E vorba să mai vină un portar şi un mijlocaş. S-a cunoscut lipsa de prospeţime, dar şi faptul că jucătorii au fost cu mintea în altă parte. Eu ştiu din ce cauză şi sper să se rezolve problema, ca ei să se gândească numai la fotbal“, a declarat Constantin Gache, antrenorul principal al Farului.
 
Meciul a fost arbitrat de Ionel Nae, asistat de Aurel Oniţa şi Sebastian Stoianof. Sâmbătă, 20 februarie, de la ora 11.00, echipa constănţeană întâlneşte în deplasare liderul seriei întâi a Ligii a 2-a, Dunărea Călăraşi, în ultimul amical susţinut de „marinari“ înaintea meciurilor oficiale de campionat din 2016.

Delta are ca obiectiv promovarea

Tibor Selymeş, principalul Deltei, a mizat ieri pe jucătorii: Preda (88 Trandafir) - V. Creţu, Cojoc, Ghinea, Jecu - Vieru (77 Roman), V. Apostol (46 Dajboc) - Ella (53 Miron), N. Creţu (cpt.) (70 Harle), Al. Grigoraş (68 Cl. Dragu) - Dobra (56 Ivănică). Adrian Ghinea, Nicu Creţu, Vieru, Vali Apostol, Alex Grigoraş şi Ivănică sunt foşti farişti. „A fost un antrenament reuşit, în care le-am putut da şansa tuturor să joace cel puţin 20 - 30 de minute. Faţă de ultimul meci, echipa a crescut şi sper ca debutul oficial din 2016 să ne găsească şi mai bine. Obiectivul nostru e promovarea în Liga a 2-a“, a declarat Tibor Selymeş.
 
Întrebat ce impresie i-a lăsat Farul, fostul internaţional a spus: „Farul e o echipă bună, cu jucători de calitate. Nu pot trage concluzii însă din partidele amicale, pentru că nu cunosc ce s-a lucrat până acum“. La meci, pe lângă preşedintele Consiliului Director al FC Farul, Giani Nedelcu, au fost prezenţi şi câţiva foşti jucători sau foşti antrenori ai Farului, precum Adrian Pitu, Gică Butoiu, Ion Răuţă sau Cristian Mustacă, antrenori de la Academia Farul, dar şi preşedintele Academiei Hagi, Paul Peniu (fost jucător, antrenor şi preşedinte al Farului).
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mircea P F

19 Feb, 2016 17:46

Sunt un Farist inrait si doresc Farului progres continuu ,victorii peste victorii si infrangeri cat mai putine ! Trebuie totusi sa recunosc cu tristete ca in acest meci Delta a fost mai buna pentru ca in atac aveau cand atacau suficienti atacanti ,la fel in aparare,la fel la mijlocul terenului ,deci aveau de cele mai multe ori superioritate datorita mobilitatii in deplasarea jucatorilor ! Nu imi place si insistenta de a avea portari sub 20 de ani ! Postul de portar e foarte important dar a fost o exceptie ca am avut un portar precum Gudea tanar ! Succes mult Farul Constanta !

nicolae t.-constanta

19 Feb, 2016 09:35

Ieri am vazut ce este Farul.ZERO!Fara antrenor ,(Gache tot meciul a dat trei indicatii ,toate fara legatura cu jocul),fara program centralizat,cu jucatori adusi cu o saptamana inainte,si cu o conducere in care se foiesc de alde Guliu,Terzi,condusi de Aurel,si cu un patron ce stie ce vrea dar pentru el.Ce e mai grav este ca se agita strategii fanteziste,care au scop prostirea fanilor,gen promovare.Totul e o mistocareala la adresa celor ce mai vin la stadion.Apropo,si asta sta sa cada.La asa conditii,nu e de mirare ca echipa are o galerie de etnobotanisti violenti ce indruga cantece de ei inventate in care regasesti denumiri anatomice.Trebuie cineva sa ia acest clubemblema al constantei si sa-i redea stralucirea.Oare in Constanta nu e nici un investitor dornic de faima?

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 419

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 869

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 815

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 760

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 845

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 865

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1786

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1060

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1305

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1406

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1337

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1125

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1455

Superliga 2023/2024 CFR Cluj – Dinamo este capul de afiș al etapei cu numărul 27

22 Feb 2024 958