FC Viitorul, debut, diseară, în Liga Campionilor. Meci la Ovidiu Echipa lui Hagi întâlneşte Apoel Nicosia, în turul trei preliminar

Stadionul central al Complexului Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, de la Ovidiu, găzduieşte, astăzi, de la ora 21.00, meciul dintre campioanele României şi Ciprului, FC Viitorul, respectiv Apoel Nicosia.
 
Partida contează pentru prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor şi va fi transmisă în direct de TVR1. Meciul reprezintă debutul FC Viitorul în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa, după ce, în sezonul trecut, jucătorii lui Gică Hagi au evoluat în turul trei preliminar al Europa League, contra formaţiei belgiene KAA Gent, ceea ce a constituit debutul absolut al formaţiei constănţene în competiţiile continentale la nivel de seniori.
 
Dacă FC Viitorul intră în Liga Campionilor din turul trei preliminar, Apoel Nicosia a mai disputat o rundă, turul doi preliminar, în care a eliminat campioana Luxemburgului, Dudelange, în urma unei duble victorii cu 1-0. În istoria participărilor sale europene, Apoel a mai avut până acum o singură întâlnire cu un adversar din România, FC Argeş, în ediţia 1981/1982 a Cupei UEFA, piteştenii mergând mai departe cu 5-1 la general.
 
În ediţia trecută a Europa League, FC Viitorul nu a trecut de turul trei preliminar, pierzând cu 0-5 meciul din deplasare cu Gent şi remizând, 0-0, la Ovidiu. De cealaltă parte, în sezonul 2016/2017 al întrecerilor europene, Apoel a început din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, după care a jucat în Europa League, unde a ajuns până în optimi, fiind eliminată de Anderlecht cu un dublu 1-0.

 „Avem şansa noastră şi vrem să o fructificăm“

„Evoluţia în Liga Campionilor e ceva nou pentru noi. Va trebui să reprezentăm România la un nivel înalt. Am făcut un pas înainte faţă de anul trecut. Avem o experienţă superioară şi vrem să trecem de turul trei preliminar. E o dublă importantă. Luăm fiecare partidă în parte. În Liga Campionilor, toate echipele sunt bune şi au pretenţii. Faţă de noi, toţi au experienţă mai mare, ţinând cont cât de tânăr e FC Viitorul. Însă avem şansa noastră şi vrem să o fructificăm“, a arătat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
 
Disputa de diseară de la Ovidiu va fi condusă de o brigadă de arbitri din Italia, cu Paolo Valeri la centru, Alessandro Giallatini şi Alfonso Marrazzo asistenţi şi Daniele Doveri al patrulea oficial. Pe 29 iunie 2016, cele două adversare de diseară s-au întâlnit într-un amical disputat în Polonia, iar scorul a fost egal, 1-1.

Informaţii despre biletele de intrare 

Biletele de intrare se vor putea achiziţiona la preţurile de 100 de lei (la tribuna I), 75 de lei (la tribuna a II-a) şi 25 de lei (la peluza I şi a II-a). FC Viitorul vine în sprijinul suporterilor constănţeni care doresc să-şi achiziţioneze bilete de acces de la casele de bilete ale stadionului. Pentru că au fost numeroase cereri în acest sens, conducerea grupării constănţene a decis să deschidă astăzi, în ziua disputării partidei, casele de bilete de la arenă, începând cu ora 17.00. O persoană poate achiziţiona maximum patru bilete. Acestea se pot procura şi prin reţeaua Eventim, online pe www.eventim.ro şi în magazinele partenere. Pe site-ul Eventim.ro şi fcviitorul.ro, spectatorii vor putea achiziţiona şi bilete electronice, prin tehnologia print@home. Acestea se tipăresc de către cumpărători şi vor fi validate prin scanare la intrare.

Transport pentru fani 

Şi la acest meci, FC Viitorul va asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - stadion Ovidiu. Autocarul va pleca astăzi, la ora 19.30, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.

Când se face accesul suporterilor în stadion 

Măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor vor fi asigurate de peste 160 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa, cu sprijinul Poliţiei Ovidiu şi ISU „Dobrogea“. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor li se solicită să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.

Recomandările Jandarmeriei 

Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportive. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

FCSB, doar egal cu Viktoria Plzen

Aseară, FCSB a înregistrat un rezultat de egalitate, 2-2, în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, la București, cu echipa cehă Viktoria Plzen. Au marcat Budescu (37) și Teixeira (60), respectiv Krmencik (23) și Kopici (53). În urma acestui rezultat, FCSB și-a micșorat șansele de calificare în play-off.  Returul are loc pe 2 august, de la ora 21.45, în direct la TVR1. 

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 
Citeşte şi:
Majoritatea participanţilor la sondajul de opinie cred că FC Viitorul va depăşi turul trei preliminar al Ligii Campionilor 

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 517

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 890

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1104

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1381

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1155

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6800

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4133

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1710

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2772

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1917

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2010

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3765

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2438

Farul Constanța, abonamente pentru sezonul 2022/2023. Cine va avea prioritate la achiziție și cine va beneficia de reducere

06 Jun 2022 2968