Fotbalişti mici cu nervi tari Finala şi semifinala Cupei Hagi Danone, câştigate la penalty-uri de Academia Hagi


 
Echipa Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“ a intrat în posesia trofeului Cupei Hagi Danone şi a câştigat dreptul de a reprezenta România la turneul mondial Danone Nations Cup, din toamnă, de la Paris (Franţa)

Turneul final al Cupei Hagi Danone U-12, la care au participat copii născuţi după 1 ianuarie 2004, s-a disputat la Ovidiu. Academia Hagi (antrenor, Cosmin Constantin) a jucat finala contra formaţiei Kinder Tg. Mureş, într-o reeditare a confruntării din faza grupelor. Meciul din ultimul act s-a încheiat nedecis, 2-2 (1-0), astfel că deznodământul a fost împins la lovituri de departajare. În timpul regulamentar, constănţenii au punctat prin Lary Ion (11) şi Ionuţ Nistor (45), în timp ce pentru Kinder au înscris Alexandru Şuteu (39) şi Omar Elsawy (46).
 
La penalty-uri, puştii Academiei Hagi au avut nervii mai tari şi s-au impus cu 5-3, pentru constănţeni punctând de la punctul cu var Ştefan Duţu, Cristi Neicu, Ionuţ Nistor, Ionuţ Muşat şi Eduard Moga. Interesant e că, în faza grupelor, se impusese echipa din Tg. Mureş, tot la penalty-uri! Atunci, după 0-0 la finele timpului regulamentar, Kinder a avut câştig de cauză la loviturile de departajare cu 5-4.

Horia Marin - „Am dorit mult să ţinem Cupa la Constanţa“

„Ne doream mult să câştigăm, să păstrăm tradiţia, să ţinem cupa la Constanţa şi să plecăm în Franţa, unde vrem să lăsăm o impresie bună. În finală, a fost un meci strâns. La penalty-uri, am avut puţine emoţii. În partida din grupe, pierduserăm la loviturile de departajare în faţa echipei Kinder, aşa că acum trebuia neapărat să ne impunem. Mă bucur foarte mult că am câştigat premiul individual, cu atât mai mult cu cât eu sunt fundaş“, a declarat Horia Marin, care a obţinut unul dintre cele patru premii speciale oferite de organizatori, titlul de cel mai tehnic jucător.
Cosmin Constantin - „E o bucurie mare pentru copii“
 
Lotul Academiei Hagi 2004 care a participat la Cupa Hagi Danone 2016 a fost format din: Ştefan Iuruc, Rafael Munteanu - portari; Alexandru Burcă, Denis Ciobanu, Ştefan Duţu, Lary Ion, Horia Marin, Ion Muşat, Eduard Moga, Ionuţ Nistor, Cristian Neicu, Andrei Borza - jucători de câmp.
 
„Încercăm să ne clasăm pe o poziţie cât mai bună în Franţa. Important e că am ajuns acolo, e o bucurie mare pentru copii. Cu un joc bun, vedem ce se întâmplă. Ne-am impus la penalty-uri, dar când e mai greu, e mai mare satisfacţia. Prin multă muncă, ambiţie şi atitudine corespunzătoare, copiii au tot viitorul înainte, pentru că talentaţi sunt. Cel mai tehnic jucător al turneului final a fost declarat un fundaş central, Horia Marin. Colegii lui au rămas surprinşi, dar mă bucur că şi în apărare avem jucători tehnici“, a declarat antrenorul Cosmin Constantin.

Gică Hagi - „Finala a fost foarte interesantă“

„A fost un turneu bun, cu echipe bune. E uşor să vorbeşti când lucrurile merg bine şi câştigi. Dar aceste succese nu la avem numai la Cupa Hagi Danone. Şi la juniorii A, de pildă, suntem de cinci ani campioni ai României. În finală, care a fost foarte interesantă, am avut parte şi de şansă, ambele echipe jucând foarte bine. La penalty-uri, e şansă, e noroc. Oricum, felicitări ambelor echipe. Sunt copii, care vor creşte, iar mulţi dintre ei vor ajunge să facă performanţă. E un lucru extraordinar că de aici pleacă la un fel de campionat mondial“, a spus şi Gică Hagi, ambasadorul competiţiei.

Pe locul întâi în grupa B

Academia Hagi a acces în finală după ce a învins în semifinale Viitorul Cluj tot după lovituri de la 7 m! Scorul a fost 5-4, după 0-0 la finele timpului regulamentar de joc. Eroul penalty-urilor a fost portarul constănţean Rafael Munteanu, care a apărat lovitura decisivă din ultima serie. Pentru Academia Hagi au transformat toţi executanţii: Ştefan Duţu, Cristi Neicu, Ionuţ Nistor, Eduard Moga şi Ionuţ Muşat. Kinder Tg. Mureş a încheiat grupa B pe locul doi, în spatele Academiei Hagi, iar în penultimul act a întâlnit Luceafărul Drobeta Tr. Severin, de care a dispus cu 2-1.
 
Clasamentul final al grupei B a fost: 1. Academia Hagi - 13p, 2. Kinder Tg. Mureş - 11p, 3. Dinamyk Craiova - 9p, 4. Liceul Teoretic „Eugen Pora“ Cluj - 7p, 5. LPS „Banatul“ Timişoara - 5p, 6. Şcoala „Traian“ Piteşti - 0p. În serie, Academia Hagi a înregistrat, în ordine, rezultatele: 1-0 (gol Denis Ciobanu) cu Şcoala „Traian“ Piteşti, 1-0 (Ştefan Duţu) cu Dinamyk Craiova, 2-1 (Eduard Moga, Ştefan Duţu / Carlos Butar) cu LPS „Banatul“ Timişoara, 0-0, 4-5 după 7 metri cu Kinder Tg. Mureş şi 2-0 (Cristian Neicu, Andrei Borza) cu Liceul Teoretic „Eugen Pora“ Cluj.   

Sursa foto: Academia Hagi       

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2897

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 968

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1185

Declarații de avere Constanța Andreea Ciocănel, secretar general la Primăria Mangalia, averea și interesele (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 651

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi Under-14, învinsă în semifinale de Chelsea, după ce a condus la pauză! (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 1961

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi a învins cu 9-0 Atletico Madrid (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1412

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 977

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1169

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1399

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1204

Farul Constanța Hagi, decizie luată în privința căpitanului de echipă. „Identitatea noastră înseamnă academia. Revenim la origini“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 1602

Farul Constanța Legendarul Ion Constantinescu, la 75 de ani. A rămas celebru printr-un gol de la centrul terenului

15 Mar 2024 1670

Farul Constanța Fotbaliștii, încurajați de fani la antrenament. Au făcut show! „ Ale, ale, ale, te iubesc, Farule!“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1083

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6625

Academia Hagi 2015, câștigătoare la „Brașov Indoor Cup 2024“. Grupa 2012, argint la „Enjoy Sport's Winter Cup 2024“ (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 1198