Galeria lui Dinamo, scandări urâte la adresa lui Hagi și a lui Țucudean. Ce a spus „Regele“

Prezenți în număr mare, astăzi, la Ovidiu, la meciul FC Viitorul - Dinamo 0-1, suporterii oaspeților au dominat clar fondul sonor de pe stadion, dar au și avut, în două rânduri, scandări urâte la adresa managerului tehnic al campioanei României, Gică Hagi, și a atacantului George Țucudean, fost jucător al lui Dinamo.  

„Respect Dinamo ca instituție, ca nume, ca tradiție și nu are rost să vorbesc. Știți că eu niciodată nu am judecat suporterul, pentru că am jucat pentru el. Chiar dacă nu îmi place ceva, trec mai departe. Mă gândesc la ce trebuie să fac. Restul... Știu că nu știu câte milioane din România gândesc altfel. E un grup care își face poftele când vede stadionul. Asta e. Să fie sănătoși. Eu i-am respectat și îi respect. Fiecare poate să zică orice, au această libertate“, a comentat Gică Hagi.

„Eu n-am auzit așa ceva. După părerea mea, nimeni nu merită un astfel de tratament, dar credeți-mă că și eu pățesc pe multe stadioane la fel. Trebuie să trăim cu acest lucru, suntem antrenori. Din păcate, nu putem controla ce fac oamenii în tribună. La fel pățesc și eu sau Dan Petrescu sau oricine a făcut ceva pentru țara asta. Sunt însă lucruri care ne întăresc“, a spus și Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo.

Gică Hagi crede că FC Viitorul merita să câștige meciul cu Dinamo.

Am pierdut însă, așa e în fotbal. Am întâlnit un adversar disciplinat, puternic, speculativ, care știe să joace genul acesta de meciuri. Cred că am pierdut din cauză că schimbările nu au adus nimic nimic în plus, ci, din contră, lucruri negative, care au afectat echipa. Oricum, am avut șase ocazii. Niciodată nu am ratat așa de mult. Din acest punct de vedere, pentru noi, nici remiza nu era bună. Nu avem un început de campionat bun, dar întrecerea e lungă și sper să ne revenim. Eric e încă departe din punct de vedere fizic, a jucat numai din talent. Dar cred că ne va ajuta foarte mult atunci când va fi pus la punct fizic. Cât a fost el în teren, echipa a arătat bine. Interpretează bine fazele, e foarte experimentat și are mereu soluția bună, a menționat Hagi.  

Am câștigat trei puncte mari, pe terenul campioanei, o echipă bună. Nu mulți se vor impune aici. Ambele echipe au avut ocazii, astfel că putea câștiga oricine. Sunt foarte fericit, acum ne putem gândi în liniște la meciul de la Bilbao, din Europa League. Lui Hagi trebuie să i se ridice o statuie, pentru baza sportivă pe care a construit-o și pentru tot ce a făcut, reușind să iasă și campion, a punctat Cosmin Contra. 

     
Sursa foto: ZIUA de Constanța  


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1713

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3236

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 896

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1422

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1747

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2127

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2380

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6183

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2279

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2965

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2689

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11217

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2188

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1798

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2163