Gigi Pambuca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Constanţa „Visul nostru e să aducem pe litoral titlul la echipe”

Luptele constănţene au avut un an 2012 fructuos şi la fel se anunţă şi sezonul de faţă, când cei care stau în spatele acestui sport şi-au fixat un obiectiv îndrăzneţ

O sumedenie de medalii interne, podium la Europene, sportivi convocaţi la loturile naţionale şi o muncă plină de râvnă a antrenorilor şi a oficialilor. Aceasta a fost imaginea luptelor constănţene anul trecut. Un bilanţ pozitiv, de la care cei care păstoresc această ramură sportivă pe litoral nu vor să se abată nici în 2013. Ba, mai mult, şi-au propus să-şi depăşească recordurile şi să stabilească noi performanţe.

Gigi Pambuca, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Constanţa, este mulţumit de modul în care a evoluat în 2012 sportul pe care îl conduce pe plan local. „A fost un an bogat în medalii. Se remarcă bronzul de la Europenele de junioare obţinut de sportiva Denisa Macovei (CS Mangalia), cea care a cucerit şi locul cinci la Mondiale, unde Dorin Pârvan (LPS) s-a clasat al şaptelea. Iar la Europenele de cadeţi Nicoleta Popa (CS Mangalia) a luat locul opt. Anul trecut, Denisa a fost în primul an de juniorat, obţinând titlul naţional atât la această categorie de vârstă, cât şi la senioare. Este o speranţă a sportului constănţean şi a celui românesc. La Naţionalele de copii, cadeţi şi juniori, am obţinut aproximativ 30 de medalii. Din punct de vedere tehnic, antrenorii şi-au făcut bine treaba. Îi felicit pentru cum au lucrat. Au dat sportivi foarte bine pregătiţi la loturile naţionale, în jur de zece, fapt remarcat şi de selecţioneri, care, mai în glumă, mai în serios, ne-au spus: «Nu vreţi să-i ţineţi la Constanţa şi să-i duceţi direct la competiţiile internaţionale?». Deci s-a muncit bine, ceea ce a situat judeţul Constanţa, la finele anului, pe locul trei pe ţară”, a arătat Gigi Pambuca, un fost luptător de calibru, care nu a uitat de unde a plecat şi care s-a aplecat cu dragoste, răbdare şi pasiune înspre ajutorarea sportului care îi este atât de drag.

Mangalia, punct important pe harta luptelor

Anul 2013 a plecat şi el din bloc-starturi în trombă, cu scrâşnet de roţi. Constănţenii s-au angajat într-o cursă curajoasă, vrând să treacă primii linia de sosire către un obiectiv mult-dorit, care nu a mai poposit de mulţi ani pe litoral: titlul naţional pe echipe. La CS Mangalia, s-a creat o formaţie frumoasă de fete, iar toţi cei din jurul acestui club sunt optimişti că anul 2013 le va aduce două medalii: aur la junioare şi o clasare pe podium la senioare. „Acesta este visul nostru. Să readucem titlul naţional pe echipe la Constanţa, după o lungă pauză. Mangalia este un punct extrem de important pe harta luptelor constănţene. Fraţii Luca (Lucian şi Ionel), Marian Oancea şi Cornel Trucmel fac o treabă grozavă în zona din sudul litoralului. Alcătuiesc o echipă foarte bună de specialişti. Fraţii Luca sunt mereu aproape de luptele constănţene, sportivii de la Mangalia aduc multe puncte pentru judeţ. Din postura sa de vicepreşedinte al Federaţiei, Lucian Luca ne ajută mult. În afara celor de la Mangalia, mai avem o pleiadă de buni profesionişti, antrenori dedicaţi: de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa - Ioan Giuglea (directorul executiv al AJL Constanţa şi membru în Colegiul de antrenori al FRL), Valentin Dobrin; de la CS Farul - Vasile Duşu; de la CSS Medgidia - Daniel Toader; de la CS 23 August - Gigi Ciupercă şi alţii. De asemenea, pe lângă visul nostru - titlul la echipe - avem şi alte obiective pentru 2013: cât mai multe titluri şi medalii interne la individual, promovarea sportivilor la echipele naţionale şi reprezentarea cu cinste a Constanţei pe plan internaţional. Nu avem puterea să ţinem lângă noi sportivii la seniori, dar la nivel juvenil suntem redutabili. Dată fiind situaţia financiară precară care domneşte în sport în general, Asociaţia Judeţeană sprijină cât poate luptele la Constanţa şi avem o mare împlinire sufletească atunci când vedem că eforturile ne sunt răsplătite de aceşti copii minunaţi, pentru care merită să te lupţi şi să te zbaţi” mai spune preşedintele AJL Constanţa.

Clasări pe podium în Bulgaria şi Ungaria

În puţinele luni scurse din acest an, Constanţa a calificat mulţi luptători la Naţionalele şcolare, iar la finala de juniori, de la Piatra Neamţ (lupte greco-romane şi libere), care se desfăşoară între 26 şi 28 aprilie, speră să obţină şapte - opt medalii. Totodată, Iulian Grăjdan, de la LPS, a fost al treilea la un puternic turneu internaţional la Varna. Acelaşi loc l-a obţinut în Bulgaria Simona Tudor, de la CS Mangalia, iar colega sa de club Nicoleta Popa a ocupat poziţia a cincea. În Ungaria, Ilias Ozgean, de la LPS, a câştigat categoria la care a participat la o competiţie tare de tot. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 535

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 441

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 667

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1204

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 428

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 992

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1046

ACS Marina aduce la Constanța 4 titluri europene la Ju Jitsu (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 842

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 373

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 854

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 543

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. AS Viișoara - Constructorul Topraisar, meci cu zece goluri

08 Apr 2024 1208

Sambo Sportivele de la CSM Constanța, pe podium la Cupa Mondială (GALERIE FOTO)

08 Apr 2024 414

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1279

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 425