Gimnasta Corina Constantin, de la CS Farul, campioană mondială la individual „Cât de mult am aşteptat acest moment!” (video)

Corina Constantin şi-a îndeplinit visul. A devenitcampioană mondială la gimnastică aerobică şi în proba individuală! Corina a obţinut singurul titlu care lipsea din bogatul ei palmares la Campionatul Mondial de la Incheon (Coreea de Sud). 
 
Componentă a CS Farul Constanţa, Corina Constantin a avut o evoluţie desăvârşită în competiţie. După nenumăratele medalii, aur şi argint, de la Campionatele Europene şi Mondiale, de la Jocurile Mondiale şi de la Cupa Mondială, sportiva de 24 de ani mai avea de câştigat un singur titlu pentru a-şi completa palmaresul: aurul mondial la simplu. La întrecerea de la Incheon, Corina Constantin a pus cireaşa pe tort. La precedentul Mondial, cel de la Cancun (Mexic), constănţeanca luase argintul. „Acum mi-am luat revanşa. Mi-am împlinit visul”, a declarat campioana. 

„Vom lupta pentru aur”

Corina Constantin a venit la Incheon doar cu gândul aurului pe care trebuia să-l obţină la individual. Ea s-a arătat plină de hotărâre încă dinainte de concurs. „Exercițiul meu este mai dinamic și are o mulțime de elemente, așa că pot fi elegantă, dar, de asemenea, foarte puternică. Aceasta este ceea ce vreau. Să arăt, în condiții de siguranță, eleganță și putere pe podium. Trebuie să fiu puternică și frumoasă în același timp. Voi face mai mult mâine, voi face totul mai bine. Avem o echipă bună aici. Vom lupta pentru aur!”, spunea gimnasta, potrivit romgym.ro. 

Cuvintele fericirii

După cucerirea titlului mondial, Corina s-a lăsat pradă fericirii. „Cât de mult am aşteptat acest moment! Îmi trăiesc visul. Nu am mai simţit până acum ce am simţit pe podiumul de premiere. Sentimentele sunt extraordinare. Am parcurs un drum lung până a ajunge aici, am muncit din greu şi am făcut sacrificii, dar emoţiile şi fericirea care mă încearcă acum merită orice. Le mulţumesc antrenoarelor mele Maria Fumea şi Mariana Mezei, pentru că m-au adus în top, Puşei Teleman (pe partea medicală), echipei mele care a fost super, Alinei Draga şi mulţumesc Cristianei Spânu pentru tot! De asemenea, nu voi uita să-i mulţumesc mamei mele, Andra Constantin, care mi-a stat mereu în umbră. Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat! Nu puteam reuşi fără aceşti oameni minunaţi care mi-au stat alături”, a fost mesajul Corinei, cea care, în 2013, a fost desemnată cea mai bună sportivă din gimnastica aerobică românească. „Performanţa Corinei Constantin este extraordinară. La proba individuală au concurat peste 50 de gimnaste, iar Corina s-a impus fără putinţă de tăgadă”, a spus şi Ilie Floroiu, directorul CS Farul. 

La un pas de încă o medalie

La Incheon, România a obţinut trei medalii (aurul Corinei Constantin, argint pe echipe şi bronz, ieri, la grup). Graţie acestor reuşite, delegaţia tricoloră s-a clasat pe un excelent loc trei pe naţiuni (din 39 de participante), după China (care a cucerit şase medalii - două de aur, trei de argint şi una de bronz) şi Coreea de Sud (trei medalii - două de aur şi una de bronz). La reuşita României de la Mondiale, în afară de Corina Constantin au contribuit şi alte reprezentante şi alţi reprezentanţi ai CS Farul. Grupul care a cucerit bronzul a fost format din Gabriel Bocşer, Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu, Lavinia Panaete şi Dacian Barna. De asemenea, România a ocupat locul patru la trio (Lucian Săvulescu, Lavinia Panaete, Dacian Barna), la mică distanţă de locul trei, locul 5 la aerobic dance (Anca Surdu, Mădălina Cioveie, Andreea Bogati, Alexandra Oprea, Andreea Darie, Laura Cristache, Denisa Ganea, Bianca Becze) şi locul şase, ieri, la perechi (Lavinia Panaete, Dacian Barna). Reprezentanţii CS Farul sunt Corina Constantin, Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu, Lavinia Panaete, Dacian Barna, Anca Surdu, Mădălina Cioveie, Andreea Bogati şi Bianca Becze. 
 
Sursa foto: Facebook (Anca Bucur Miss Fitness

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Constantin Cheramidoglu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 682

Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Arhive dobrogene” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

06 Mar 2024 608

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 1991

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1230

Masă rotundă la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu accent pe contribuția lui Mihail Kogălniceanu la realizarea Unirii Principatelor

21 Jan 2024 659

Avocat TulceaCONSTANTIN Corina

15 Aug 2023 504

Avocat TulceaCONSTANTIN Corina

15 Aug 2023 536

Lichidator judiciar Tulcea-Constantin Corina

17 Jul 2023 445

Dobrogea rurală de la sfârșitul secolului XIX, prezentată într-un volum lansat la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

24 Feb 2023 1483

LIVE TEXT Dr. Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Grecii Constanței vechi” (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Nov 2022 2669

Volumul „Grecii Constanței vechi” va fi lansat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

10 Nov 2022 1757

„Căzut din rai”, lansare de carte la ​Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

25 Oct 2022 1443

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 octombrie 2021

20 Oct 2021 1705

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 septembrie 2021

22 Sep 2021 2788

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 septembrie 2021

21 Sep 2021 3478