HC Dobrogea Sud a obţinut prima victorie pe teren propriu în campionat Marko Isakovic - „Am evoluat în opt jucători!“

Antrenorul care a condus HC Dobrogea Sud Constanţa la meciul din Liga Naţională cu Postaissa Turda a remarcat sprijinul pe care publicul l-a oferit handbaliştilor de pe litoral în obţinerea victoriei

Primul succes al HC Dobrogea Sud în propriul fief din ediţia 2017/2018 a Ligii Naţionale a venit în etapa a şaptea, 29-27 (16-13) cu Potaissa Turda. A fost al patrulea meci susţinut până acum de echipa constănţeană acasă, precedentele trei partide fiind două înfrângeri şi un egal. După ce clubul s-a despărţit de tehnicianul francez Christian Gaudin, la confruntarea cu echipa din judeţul Cluj pe banca tehnică a stat Marko Isakovic, fostul secund al lui Gaudin.
 
Marko Isakovic a spus că victoria HC Dobrogea Sud e foarte importantă. „Felicitări jucătorilor! Au jucat foarte bine, cu inima, în special în apărare. Am întâlnit o echipă puternică, astfel că am avut parte de un meci dificil. În plus, veneam după două înfrângeri şi e greu de jucat în asemenea condiţii. E foarte important că am reuşit să câştigăm. Le mulţumim spectatorilor care ne-au susţinut. Am evoluat în opt. Publicul a fost al optulea jucător al nostru! Nu ştiu dacă voi române antrenor principal, pentru mine nu e important ce rol voi avea, ci să-i fie bine echipei“, a declarat Isakovic. „Vă mulţumim tuturor pentru prezenţă şi încurajări!“, li s-au adresat oficialii clubului fanilor, pe pagina de Facebook.

De la 12-11, gazdele nu au mai cedat conducerea

Până pe finalul primei reprize, oaspeţii s-au aflat în majoritatea timpului în avantaj pe tabelă, uneori şi la două goluri. Potaissa a ratat mai multe situaţii favorabile, unu la unu cu portarul, astfel că nu a reuşit desprinderea, permiţându-le gazdelor să ţină aproape şi să egaleze de câteva ori. După ce s-a făcut 11-11, HC Dobrogea Sud a preluat conducerea şi nu a mai cedat-o până la final. Pentru HC Dobrogea Sud au marcat Crnoglavac - 11 goluri (4 de la 7 m), Nikolic - 6, Vujovic - 3, Buricea - 3, Rakcevic - 2, Nistor - 2 si Cutura - 2.

Am fost mai motivaţi“

„Ne bucurăm că am putut să câştigăm în faţa suporterilor noştri şi că am pus capăt seriei de meciuri fără victorie pe teren propriu. Am făcut un meci bun. Am fost mai motivaţi decât în ultimele partide. Sperăm să rămânem la un nivel înalt şi în cele două partide din weekend. Sperăm să facem o figură frumoasă“, a declarat centrul Sabin Ignat.

Ratările uriaşe au contat

 „A fost un meci de mare luptă. Felicitări Constanţei pentru victorie! O confruntare interesantă. Am avut câteva ratări din poziţie unu la unu cu portarul, mai ales în prima repriză, care probabil că şi-au pus amprenta asupra evoluţiei noastre din restul meciului. Dacă noi conduceam, nu ştiu ce era pe final. Ne propuseserăm să câştigăm, aşa jucăm fiecare meci, la victorie. Este un campionat nebun, toate lumea are şanse, s-au produs multe surprize“, a precizat Horaţiu Gal, antrenorul formaţiei Potaissa Turda.

Următorul meci, cu HC Odorhei

Victoria cu Potaissa Turda i-a adus echipei de pe litoral un salt de patru locuri în clasamentul intermediar, de pe zece pe şase, cu zece puncte. Celelalte meciuri ale etapei se joacă joi şi vineri. În etapa viitoare, HC Dobrogea Sud va întâlni în deplasare, joi, 19 octombrie, de la ora 18.15, HC Odorhei, meciul fiind transmis în direct de Digi Sport şi Telekom Sport.

În weekend, joacă de două ori la Constanţa cu norvegienii

Până atunci, în acest weekend, sâmbătă şi duminică, în fiecare zi, de la ora 18.00, formaţia constănţeană va susţine dubla din turul doi preliminar al Cupei EHF, cu norvegienii de la BSK Handball Elite. Ambele confruntări vor avea loc la Constanţa, în Sala Sporturilor, biletele de intrate costând 20 de lei. „Avem două zile să pregătim această dublă. BSK Handball Elite e o echipă bună, cu jucători care aleargă mult. Victoria cu Potaissa Turda a venit foarte bine pentru noi, băieţii au un moral bun înaintea celor două partide europene“, a precizat Marko Isakovic. 

Vujovic, convocat la Naţională

Un jucător de la HC Dobrogea Sud, Stefan Vujovic, a fost convocat de selecţionerul echipei naţionale a Muntenegrului, Dragan Djukic (care e şi antrenor la HC Odorhei), pentru cele două meciuri amicale cu Cehia.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4044

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1599

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2363

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1454

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1505

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1764

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1444

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2234

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1477

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2385

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2054

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1843

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1790

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1711

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1915