HC Farul, meciul-meciurilor cu Poli Iaşi Eden Hairi - „Şi un egal ne ajută, dar ne dorim enorm victoria“

Liderul seriei A din Divizia A de handbal masculin, HC Farul Constanţa, mai are un meci şi încheie competiţia. Echipa de pe litoral speră ca finalul să o găsească tot pe locul întâi, ceea ce e echivalent cu promovarea directă în Liga Naţională.
 
Oricum, HC Farul e aproape de atingerea acestui obiectiv, iar în ultimul meci, pe care îl va disputa pe 14 mai, pe terenul vice-liderei Poli Iaşi, contracandidata la ocuparea primului loc, constănţenii au şi varianta unui egal. În acest moment, HC Farul conduce clasamentul cu 48 de puncte (16 victorii şi două eşecuri în 18 partide), în vreme ce Poli Iaşi are 40 de puncte (dar şi două meciuri în minus faţă de dobrogeni). Joi, în primul meci din etapa a 23-a, HC Farul a învins detaşat pe teren propriu CSM Bucureşti II, cu 40-25 (20-16). Poli Iaşi va juca în această rundă sâmbătă, în deplasare cu ACS Atletico Alexandria (echipa de pe locul şapte, cu 24 de puncte). În etapa a 24-a, primele două clasate se întâlnesc la Iaşi, după care HC Farul îşi încheie evoluţiile, iar Poli Iaşi mai are de jucat un meci, pe terenul celei de-a patra clasate în acest moment, cu 30 de puncte, HC Buzău 2012. 

Speră într-o susţinere importantă a fanilor 

„Pentru noi, campionatul se încheie la Iaşi, unde sperăm să beneficiem şi de o susţinere importantă a suporterilor noştri de la Constanţa. Va fi un meci care pe care. Plecăm cu o şansă dublă, ajutându-ne chiar şi un egal. Dar nu mizăm pe acest lucru, ne dorim enorm victoria, pentru că aşa îi stă bine unei echipe. Am mai spus-o şi înaintea meciului cu Bacăul, iar acum sper să ne putem ţine de cuvânt, eu şi echipa. Rămâne de văzut dacă băieţii vor găsi cea mai bună formă sportivă, pentru a se putea exprima cum au făcut-o şi cu CSM Bucureşti II, într-un meci considerat dificil şi greu pentru noi“, a declarat Eden Hairi, antrenorul HC Farul.

Calitatea jocului a crescut

Tehnicianul echipei de pe litoral s-a declarat mulţumit de această partidă, remarcând că HC Farul a crescut semnificativ în joc. „Eram mulţumit şi cu o victorie la cinci goluri diferenţă. Am observat că am crescut în calitatea jocului, în special în apărare, ceea ce mă bucură şi îmi dă încredere. Lucrurile au început să funcţioneze. În Divizia A, avem multe etape de pauză, în care nu jucăm, ci doar ne antrenăm şi este foarte greu să rămânem în priză, focusaţi pe acest retur de campionat. Nu avem nici echipe de Divizia A cu care să împărţim aceste perioade de pauză cu un meci amical. A crescut, aşadar, calitatea jocului şi odată cu ea şi încrederea în şansele echipei de a promova direct, de pe locul întâi. Sufeream puţin la încredere, mai ales după acea dublă cu Ştiinţa Bacău, care ne-a învins şi în tur, şi în retur, şi se pare că a devenit, vrând-nevrând, naşa noastră. Probabil că de acum înainte ne va fi frică de această echipă, dar sperăm să depăşim momentul“, a precizat Eden Hairi.

Succes dedicat lui Enis Murtaza

Principalul HC Farul a spus că echipa îi dedică victoria cu CSM Bucureşti II antrenorului farist Enis Murtaza, „un foarte bun prieten al nostru“, care, în ziua meciului cu echipa din capitală, şi-a serbat ziua de naştere. „Ne bucurăm că i-am putut oferi un cadou frumos“, a punctat Eden Hairi. Enis Murtaza este antrenor al echipelor de juniori I, juniori III şi mini-handbal de la HC Farul.
 
Sursa foto: Facebook (HC Farul) 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eden Hairi, „mâhnit şi îngândurat“ HC Dobrogea Sud a surclasat la Constanţa CSM Bacău. Repetiţie perfectă pentru Malmo

15 Nov 2018 2109

HC Dobrogea Sud Constanța, pe primul loc în Liga Națională

13 Nov 2018 1883

Constănțeanul Eden Hairi, antrenor la echipa de handbal de primă ligă CSM Bacău

03 Jul 2018 2682

Mai e o etapă şi se încheie turul Ce locuri ocupă CS Medgidia şi HC Dobrogea Sud II în Divizia A

21 Nov 2017 2048

HC Dobrogea Sud II a făcut scor cu CSU Târgovişte Eden Hairi - „Cel mai mult m-a bucurat pofta de joc a băieţilor“ (galerie foto)

07 Nov 2017 2791

HC Farul, învinsă în meciul decisiv pentru promovarea în Liga Națională. Ce spune antrenorul Eden Hairi

16 Jun 2017 6441

A doua şansă HC Farul începe astăzi, la turneul de la Braşov, lupta de promovare în Liga Naţională

15 Jun 2017 3114

HC Farul a ratat promovarea directă Cu ce echipe s-ar putea duela „marinarii“ pentru accederea în Liga Naţională

23 May 2017 3819

Meci decisiv cu Poli Iaşi Duminică, HC Farul Constanţa poate obţine promovarea în Liga Naţională

13 May 2017 3306

Eden Hairi - „Trebuie să privim puţin în viitor“ HC Farul Constanţa mai are de trecut două examene de maturitate

22 Mar 2017 4607

Cadou pentru Andrei Militaru şi Daniel Susanu HC Farul, în grafic pentru promovare. Victorie şi cu Atletico Alexandria (galerie foto+video)

06 Mar 2017 3444

A depăşit Poli Iaşi în clasament! HC Farul Constanţa, noul lider al Diviziei A. Start în forţă în retur (galerie foto)

20 Feb 2017 6571

A înscris de nouă ori cu Dunărea Călăraşi Handbalistul Laurenţiu Niţu, de la HC Farul Constanţa, a scăpat de operaţie

21 Jan 2017 3586

HC Farul a egalat la puncte liderul Poli Iaşi Eden Hairi - „Am aşteptat acest meci jumătate de campionat”

05 Dec 2016 4490

Victorie la 21 de goluri cu CSU Târgovişte Handbaliştii de la HC Farul au pierdut pariul cu antrenorul Eden Hairi (galerie foto)

21 Nov 2016 4534