Horia Tecău poartă orteză după o fractură de stres „Cât am stat la Rio, n-am auzit cuvântul Zika şi nu am văzut niciun ţânţar”

Prezent, ieri, la Constanţa, unde a sponsorizat organizarea unui spectacol, jucătorul de tenis Horia Tecău a declarat, printre altele, că, în viitor, îşi doreşte să deschidă o şcoală de tenis. 

„Încă nu ştiu unde va fi aceasta. Mai am mult de învăţat din tenis şi din sport, dar doresc să împărtăşesc copiilor şi generaţiei tinere din experienţa mea”, a spus Horia. În prezent, campionul nu participă la turnee, aflându-se în refacere după o accidentare. Horia poartă o orteză pentru a proteja fractura de stres pe care o are la metatarsianul patru de la piciorul drept şi speră să se poată reface pentru a putea juca la turneul de la Stockholm. „E prima mea accidentare de acest gen de până acum. În general, în carieră am fost ferit de accidentări serioase. Urmez de aproape patru săptămâni un program de refacere. După US Open, acolo unde accidentarea uşoară pe care o aveam s-a agravat, nu am mai jucat. Peste două săptămâni, voi face o nouă investigaţie medicală. Până nu voi fi vindecat 100%, nu voi reveni pe teren, indiferent cât de lungă va fi absenţa mea şi câte turnee voi rata. Obiectivul meu va fi să mă refac pentru turneele de la Stockholm, Viena şi Paris. Sperăm să ne calificăm la Turneul Campionilor”, a arătat Horia, care, în această perioadă, efectuează recuperarea şi se antrenează (atât cât îi permite accidentarea) la Bucureşti.  

„JO de la Rio vor rămâne mereu în sufletul meu”

Horia Tecău s-a declarat onorat că a fost decorat de preşedintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, alături de ceilalţi medaliaţi tricolori de la Jocurile Olimpice de la Rio. Pentru medalia de argint cucerită la dublu masculin, jucătorul constănţean a primit Ordinul Meritul Sportiv, clasa a II-a, cu o baretă. „A fost un eveniment emoţionant. M-am aflat pentru a doua oară la Cotroceni. Jocurile Olimpice de la Rio vor rămâne mereu în sufletul meu. E o mândrie pentru mine faptul că am fost decorat de preşedintele Iohannis”, a spus Tecău, care, în ce priveşte virusul Zika, a spus: „Pe parcursul celor zece zile cât am stat la Rio, nu am auzit niciodată cuvântul Zika şi nu am văzut niciun ţânţar. Pur şi simplu, cred că a fost un alt motiv al acelor sportivi care nu şi-au dorit să participe”.

Continuă parteneriatul cu Jean-Julien Rojer

Sportivul îşi doreşte să mai joace cinci - şase ani, astfel că are în plan şi participarea la JO de la Tokio, din 2020. „După ce clipe minunate am trăit la Rio, vreau să particip şi la Tokio”, spune Horia,  al cărui parteneriat la dublu cu olandezul Jean-Julien Rojer va continua. „În cursul acestui an şi după ce am câştigat împreună medalia de la Rio, îmi veneau gânduri să continui să evoluez la dublu alături de Florin Mergea, dar mai am de jucat alături de Jean-Julien. În ultimul timp, am suferit mai multe accidentări. Când vom fi amândoi sănătoşi, vor veni iar victoriile. Anul 2016 a fost unul plin de provocări fizice”, a precizat Horia.  Tenismenului constănţean i-ar plăcea să joace şi la dublu mixt, alături de Simona Halep, dar nu ştie cât îşi doreşte ea să mai participe în această probă, ţinând cont că se concentrează pe proba de simplu.

Simona Halep va fi numărul 1 mondial

Halep a pierdut ieri în semifinalele turneului de la Wuhan (China) în faţa cehoaicei Petra Kvitova, care s-a impus cu 6-1, 6-2, în 68 de minute, dar Tecău crede că este doar o chestiune de timp până când Simona va câştiga un turneu de Grand Slam şi va deveni numărul 1 mondial. „Simona a câştigat multe turnee şi e acolo, în fruntea clasamentului. Joacă la un nivel înalt şi constant. Când va avea o victorie în faţa Serenei sau într-un turneu de Grand Slam va urma o serie mai lungă”, a spus Tecău.   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 639

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 913

Mamaia Întâlnirea de Cupa Davis România - Taiwan începe vineri, 15 septembrie 2023. Horia Tecău - „Avantajul nostru e că jucăm acasă“

14 Sep 2023 1788

Simona Halep, suspendată patru ani. Horia Tecău - „Eu susțin nevinovăția Simonei. Sunt alături de ea“

14 Sep 2023 1163

Retrospectiva 2022 în sportul constănțean. Momentele importante care au marcat anul

31 Dec 2022 2292

Meci demonstrativ la Iași, cu Horia Tecău, Andrei Pavel, Horia Brenciu și Cornel Ilie. „O experiență cu totul nouă. Mi-a plăcut!“ (GALERIE FOTO)

14 Jul 2022 1415

Horia Tecău a obținut autorizația de construire pentru investiția din Constanța. Va modifica blocul de pe bulevardul Mamaia

07 Jul 2022 2550

Constănțenii Horia Tecău și Andrei Pavel, dar și alte staruri, meci demonstrativ la Iași

06 Jul 2022 1177

Editorial Horia Tecău. Imaginea unui campion adevărat. Moștenirea performerului constănțean pentru tânăra generație

13 Jun 2022 1634

Andrei Szemerjai, fostul diriginte al lui Horia Tecău „Ai încheiat o etapă a vieții de care poți fi mândru“

11 Jun 2022 1984

Spectacol total la evenimentul de retragere din activitatea de jucător a lui Horia Tecău (GALERIE FOTO)

10 Jun 2022 1673

Invitați de marcă Vineri, meciul care marchează retragerea din cariera sportivă a campionului Horia Tecău

10 Jun 2022 1754

Horia Tecău Echipa feminină de tenis a României, pregătită de meciul cu Polonia, din calificările Billie Jean King Cup

14 Apr 2022 1961

Billie Jean King Cup Simona Halep, în echipa României pentru meciul cu Polonia. Horia Tecău debutează în noua funcție

21 Mar 2022 3069

Horia Tecău va fi căpitan nejucător al echipei României

08 Mar 2022 1687