Joacă restanţa cu Bucovina Suceava Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa au şansa de a urca pe primul loc în Divizia Naţională

Echipa de rugby Tomitanii Constanţa dispută sâmbătă, în deplasare, cu Bucovina Suceava, prima dintre cele două restanţe pe care le are de jucat din turul Diviziei Naţionale de seniori. 
 
Nou promovată în campionat, echipa de pe litoral, antrenată de Cristian Cojocaru, are un parcurs foarte bun până acum. Deşi cu două meciuri în minus, se află pe locul trei în clasament, cu 20 de puncte (dintre care patru puncte bonus), după patru victorii şi un eşec, ultimul succes (al patrulea la rând) fiind obţinut la un scor astronomic, 92-0 pe teren propriu cu CS U AV Arad. Astfel că, la Suceava, Tomitanii se află în faţa celei de-a cincea victorii consecutive.
 
Dacă vor câştiga cu punct bonus meciul de sâmbătă, care începe la ora 10.00, constănţenii vor urca în fotoliul de lider, egalând la puncte, 25, formaţia de pe primul loc, Gloria Buzău, dar stând mai bine la diferenţa dintre punctele marcate şi primite, +125 (186-61) faţă de +31 (150-119). În acest moment, podiumul Diviziei Naţionale arată astfel: 1. Gloria Buzău - 25p, 2. CS Năvodari - 24p, 3. Tomitanii - 20p. Deşi e campioana ediţiei trecute, Bucovina Suceava se află în această stagiune doar pe poziţia a şaptea (penultima), cu opt puncte, după o victorie şi cinci înfrângeri.
 
Pentru Tomitanii, meciul precedent, cu CS U AV Arad, a fost un antrenament bun pentru disputa cu Bucovina. „Important e că nu avem accidentaţi şi că am făcut o repetiţie bună pentru meciul cu Suceava de săptămâna viitoare, care e poate una dintre cele mai grele partide. E o piatră de încercare. Am urmărit meciurile acestei echipe şi sperăm să obţinem toate cele cinci puncte. Meciul decisiv pentru urcarea noastră pe primul loc e cel de acasă cu RC Bârlad“, declara Cristian Cojocaru, săptămâna trecută, la finele disputei cu arădenii.
 
Constănţenii au ajuns la Suceava ieri-dimineaţă şi au fost întâmpinaţi de o vreme bună, la fel anunţându-se timpul şi la ora meciului de sâmbătă. „Suntem pregătiţi pentru încă un succes. Să sperăm că îl vom obţine. Vom vedea la meci“, a spus, ieri, antrenorul Tomitanilor, care nu se va putea baza pe doi jucători, Petre Neacşu (accidentat) şi Robert Tănase (care nu a putut face deplasarea din cauza serviciului).
 
Echipa de pe litoral va disputa a doua restanţă, cu RC Bârlad (locul 4, cu 20 de puncte), sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 14.00, la Constanţa, pe stadionul „Mihai Naca“.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 462

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 979

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 934

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1344

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 896

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1237

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1831

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1342

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1355

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1691

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1819

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3460

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1782

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1344

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1691