La stadionul „Farul”, sportivii şi antrenorii sunt terorizaţi de şobolani „Se caţără pe pereţi de zici că sunt Spidermani!”



Fosta atletă Eveline Lisenco, în prezent antrenoare la secţia de atletism a Clubului Sportiv Farul Constanţa, a tras ieri un nou semnal de alarmă în privinţa condiţiilor în care sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea la stadionul „Farul“ sportivii şi antrenorii. Eveline Lisenco a dat glas nemulţumirii generale, având şi o postare pe Facebook, în care pune accent pe faptul că prin întregul complex sportiv au început să mişune inclusiv şobolanii!
 
„Este posibil în anul 2016 să alergi pe stadion cu șobolanii? Să lucrezi la sala de forţă cu șobolanii? Să urci treptele către vestiare cu șobolanii? Asta se întâmplă la stadionul Farul din Constanţa în anul 2016! Și ne dorim performanţe?!?!“, a postat Eveline Lisenco pe reţeaua de socializare.

„Stadionul stă să se prăbuşească. Sunteţi curajoşi!”

Mesajul ei a atras mai multe reacţii pe Facebook ale prietenilor, unii deplângând starea în care a ajuns baza sportivă „Farul” şi semnalând şi alte probleme, alţii făcând haz de necaz. „Sunt şi ei suflete”, „Fac parte din recuzită”, „Evelina, să organizăm curse de şobolani, noul sport naţional”, au postat unii. „Sunt şi cuiburi de rândunici în minihotel”, „Lasă şobolanii! Că celelalte animale se simt bine în jungla care a crescut în decursul anilor printre scaunele tribunelor. Mâine, poimâine, să nu ne mire că vom avea şi alte animale sălbatice!”, „Deplorabil a ajuns stadionul! Jalnic! De investiţie în performanţă nici nu mai poate fi vorba. Ăştia sunt oamenii ce conduc. Ţara lui Papură-Vodă!”, „Nu mă mai miră nimic! Stadionul stă să se prăbuşească. Sunteţi curajoşi!” sau „Ni se trage de la nepăsare. Jegul societăţii se oglindeşte şi în sport. În anii '90 era un minihotel la stadion care acum a ajuns un focar. Celor care trebuiau să administreze baza nu le-a păsat de nicio culoare de faptul că o bază sportivă trebuie să fie şi igienizată!”, au fost câteva dintre mesaje.

„Ne mănâncă şobolanii!”

Eveline Lisenco a detaliat apoi subiectul. „E plin de şobolani. În stadion sunt la toate ţâşnitorile. N-am apucat să le fac poze, că mi-a fost frică. În tribune, coboară şi urcă treptele de zici că ei sunt atleţii. Şi în sala de forţă colcăie de şobolani. Eu aşa ceva n-am mai văzut până acum. De aceea am şi postat pe Facebook, să vadă lumea, să facem ceva… Ne mănâncă şobolanii! Suntem pe stadion cu copii mici, cu care vrem să facem performanţă. În sala de forţă, un coleg de-al meu a văzut ieri (n.r. miercuri) patru şobolani. Altă dată, am văzut şi eu pe treptele de la parter spre etaj, dar şi pe la o scurgere. S-au oprit puţin pe la vestiare, apoi au fugit. Se plimbă prin faţa stadionului şi se caţără pe pereţi de zici că sunt Spidermani. Eu n-am mai fost la stadion o perioadă, întrucât am dat pauză la copii, dar ieri (n.r. miercuri) şi azi (n.r. ieri) m-am înfiorat de ce am văzut”, a punctat antrenoarea.

Plimbare cu motocicleta pe pista de atletism!

Eveline Lisenco se plânge că la baza sportivă este ţara nimănui. „Totul este lăsat de izbelişte. Şi nu e vorba numai de şobolani. Ieri (n.r. miercuri), se plimba cineva cu motocicleta pe pistă. Fiecare vine şi face ce vrea. Nu se poate aşa ceva! Plus bălăriile din tribune. Am vorbit între noi, antrenorii, să mergem undeva să vorbim, să ne unim forţele, să facem ceva, să găsim o modalitate de rezolvare. Nu se poate să stăm în mizeria asta. Mie mi-e teamă să intru în vestiarul profesorilor, să nu mă trezesc cu cineva peste mine pe geam. Nu am cuvinte să descriu prin ce am trecut astăzi (n.r. ieri), văzând că sunt din ce în ce mai mulţi şobolani. Şi sunt convinsă că va fi şi mai rău, dacă nu se va da o ordonanţă sau o hotărâre de Guvern, care să o anuleze pe cea anterioară, prin care stadionul a fost dat FC Farul“, a precizat antrenoarea.

Din 2009, baza s-a degradat continuu

Proprietate publică a statului român, prin Ministerul Tineretului şi Sportului, baza sportivă Farul Constanţa a fost dată, pe 12 iulie 2001, în folosinţă gratuită (pe o perioadă de 49 de ani) Clubului Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa. Reprezentanta la Constanţa a MTS este Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Constanţa, al cărei director, Claudiu Teliceanu, spune că instituţia pe care o conduce are în administrare direct doar pista de atletism şi câteva magazii în care sunt depozitate materialele pentru pistă, în vreme ce în privinţa sălii de forţă „lucrurile sunt cumva comune“. De când FC Farul a fost preluat, în 2009, de către Giani Nedelcu, baza sportivă s-a degradat continuu. Starea jalnică în care au ajuns stadionul şi întregul complex a atras nenumărate reclamaţii, atât din partea celor care folosesc direct arena (sportivi, antrenori), cât şi a spectatorilor şi a altor persoane.

Întâlnire Teliceanu - Lipă pe tema stadionului

Având în vedere atât această situaţie, cât şi problemele juridice pe care le are FC Farul, DJST Constanţa a demarat o inventariere la complex, pe care o va prezenta la minister, fiind posibil ca baza sportivă să fie luată de la FC Farul şi dată într-o altă administrare! „Marţi, am stabilit deja o întâlnire cu doamna ministru (n.r. Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului şi Sportului), ca să dezbatem acest subiect şi să analizăm cele mai bune variante“, a declarat Claudiu Teliceanu.

„Una e să ne ocupăm singuri, alta e să ne ajute cineva”

Totodată, directorul DJST a declarat că, de luni, la iniţiativa Direcţiei, la stadion va începe o acţiune de stârpire a şobolanilor. În acelaşi timp, Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul, a spus că şi clubul se va ocupa de curăţenie. „Şi ei (n.r. DJST Constanţa) trebuie să se ocupe de starea stadionului, că şi ei fac antrenamente, nu numai Farul. Împreună cu ei, ne vom ocupa şi noi, dar una e să intervenim singuri, alta e să ne ajute şi ei. În contractul de cesiune a stadionului scrie că şi ei trebuie să se ocupe şi să asigure şi pază. E normal să facă acest lucru, doar consumă şi ei utilităţi. Aşa e corect. Noi am început să tăiem bălăriile de prin tribună. Vom aduce şi o firmă, să renovăm, să vopsim, dar, repet, una e să facem de unii singuri, alta e să ne ajute şi altcineva, ceea ce mă bucură. Noi asta am vrut mereu, să colaborăm, nu am urmărit să ne certăm cu cineva“, a spus Giani Nedelcu.

„Nu putem sta indiferenţi la ce se întâmplă”

Claudiu Teliceanu a spus că ieri a fost informat despre problema cu şobolanii de la stadionul „Farul“ şi tot ieri a luat primele măsuri, urmând a se interveni, prin intermediul unei firme specializate în stârpirea şobolanilor. „Baza sportivă este în folosinţa gratuită a FC Farul. Noi, Direcţia, administrăm doar pista de atletism şi câteva spaţii (nişte magazii în care depozităm toate materialele pentru pistă), însă nu putem sta indiferenţi la ce se întâmplă. Cu sala de forţă, lucrurile sunt cumva comune. Cei doi angajaţi ai noştri care răspund de pistă şi de zona de acolo se ocupă de partea de curăţenie. Sala şi mare parte din echipamentele de acolo au fost preluate de clubul Farul, dar au fost folosite în comun de toate cluburile sportive şi de toate sporturile care, într-o formă sau alta, s-au antrenat pe stadion. Le-a fost asigurat acces neîngrădit“, a precizat Claudiu Teliceanu.
 
„Astăzi după-amiază (n.r. ieri), merg cu Mihai Orzan (n.r. oficial DJST) la stadion, să aruncăm o privire de ansamblu, iar de luni vor fi amplasate prin toată baza 200 de cutii folosite la eradicarea şobolanilor. Vom vedea apoi dacă ne vor mai trebui. E un proces puţin mai amplu“, a mai spus Claudiu Teliceanu.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 967

Neptun Crosul Copiilor a adus la start și prichindei de trei și patru ani! Pe podium, și reprezentanți ai CS Farul Constanța (GALERIE FOTO)

28 Oct 2023 1309

Pe 20 ianuarie 2020, atleta constănţeană Bianca Şiangă a împlinit 20 de ani!

22 Jan 2020 3961

Arena din Constanţa, năpădită iar de bălării „Pe stadionul Farul se organizează Cupa 1 iunie la şobolani şi căpuşe“ (galerie foto + video)

25 May 2017 8089

Stelian Haşoti, Eveline Lisenco şi Robert Diaconescu îşi serbează astăzi zilele de naştere

04 Feb 2017 3680

Atleţii Răzvan Grecu şi Cristian Nedelcu, aur la Campionatul Naţional Şcolar

30 May 2016 3561

Stere Şiangă şi David Ciolpan, câştigători la întrecerile atletice de la Piteşti

11 May 2016 2768

Prima medalie de aur Atletul Stere Şiangă, de la CS Farul Constanţa, campion naţional (galerie foto)

22 Mar 2016 2810

Stelian Haşoti, Eveline Lisenco şi Robert Diaconescu îşi serbează astăzi zilele de naştere

04 Feb 2016 3202

Andra Uşurelu, Stere Şiangă şi Maria Timofei, pe podium la Naţionalele de atletism (galerie foto)

13 Jul 2015 2710

Anunţuri 10 iunie 2015

10 Jun 2015 2799

Antrenoarea Eveline Lisenco, de la CS Farul, în doliu

09 Jun 2015 3439

Atleta Bianca Şiangă s-a impus la etapa întâi a Naţionalelor

12 May 2015 2355

Naşa Eveline Lisenco - „Emma-Ioana e frumoasă ca o prinţesă“ Fetiţa fotbalistului Cosmin Paşcovici a fost botezată (galerie foto+video)

21 Apr 2015 7913

Andra Uşurelu, David Ciolpan şi Bianca Şiangă, medaliaţi la Naţionalele de atletism (galerie foto)

09 Mar 2015 3091