Luptători la CS Năvodari Petrică Purcaru şi Cezar Andreieş, învingători în gala profesionistă de la Galaţi (galerie foto)

Luptătorii de la cluburile din judeţul Constanţa care au participat, la Galaţi, la Cupa Dunării şi la Gala Profesionistă, au avut evoluţii reuşite. Sportivii CS Năvodari au urcat de 12 ori pe podium la Cupa Dunării, intrând în posesia a opt medalii de aur, una de argint şi trei de bronz, în condiţiile în care au concurat şapte copii. 
 
A doua zi, în întrecerea profesioniştilor au urcat în ring patru luptători de la CS Năvodari. La categoria 70 kg, Petrică Purcaru a câştigat piramida, învingându-l în finală pe colegul său de club Robert Neicu. Piramida de patru a categoriei 60 kg i-a revenit năvodăreanului Cezar Andreieş, declarat învingător în ultimul act în faţa lui Alexandru Călin, de la Victoria Cumpăna. La categoria grea, +90 kg, Cosmin Lungu s-a clasat pe locul doi. „Am ajuns cu doi sportivi în finala unei piramide. Mai bine de atât nu se putea! Petrică Purcaru şi-a demonstrat încă o dată valoarea, fiind la a doua piramidă câştigată, după cea de la gala Extreme Fight V - Turneul Campionilor, de la Constanţa. Mulţumim în mod special pentru sprijinul acordat de Primăria oraşului Năvodari, fără de care aceste rezultate nu ar fi fost posibile“, a declarat Marcel Jipeanu, instructor la CS Năvodari.

 Medalii şi pentru Kickbox Columna şi Juniorii Tuzla

 La Galaţi au evoluat şi sportivii de la CS Kickbox Columna Constanţa, care au obţinut şapte medalii la Cupa Dunării: trei de aur, prin Robert Andrei Isop (la K-1 şi Kick-Light) şi Andrei Ghiduş (la Kick-Light); două de argint, prin Florin Aldea (la K-1) şi Alin Ungureanu (la Kick-Light), şi două de bronz, prin Ion Maidan (la K-1 şi Kick-Light). Nici luptătorii de la Juniorii Tuzla nu s-au lăsat mai prejos, întorcându-se de la Galaţi cu aproape zece medalii. Sâmbătă, 14 martie, la Pantelimon se va desfăşura Campionatul Naţional de Muay-Thai, ocazie cu care se va face selecţia pentru lotul de K-1 al României, care va participa, pe 28 martie, la Campionatul Euro-asiatic de la Chişinău (Republica Moldova).    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Petrică Purcaru, luptător la CS Năvodari, înfrângere în gala KOK de la Chişinău

10 Dec 2017 1896

Petrică Purcaru, luptător la CS Năvodari, evoluează în gala KOK de la Chișinău

09 Dec 2017 2357

Luptător la CS Năvodari Petrică Purcaru l-a învins în gala Colosseum pe Răzvan Mustaţă, rudă cu fotbalistul Ovidiu Herea (galerie foto)

18 Oct 2017 3342

Luptător la CS Năvodari Kempo K-1 Petrică Purcaru, învingător în gala Fight 4 Respect de la Craiova (galerie foto)

04 Apr 2017 4073