Luptătorul Adrian Roşca, din Constanţa, va participa la Campionatul European


Luptătorul constănţean Adrian Roşca, de la CS Bogdan Ciubotariu Constanţa, va evolua la Campionatul European din Ungaria, întrecere programată în intervalul 2 - 7 noiembrie, sub egida Federaţiei Internaţionale de Kickboxing.
 
Lupta va fi pe reguli K-1, iar cel care-l pregăteşte pe Adrian Roşca, Samir Regep, a declarat că elevul său ţinteşte titlul continental. În vârstă de 22 de ani, Adrian a dispus în luna august, la Năvodari, la gala „Clash of the Titans“, într-un meci pe reguli de K-1 de la categoria 81 kg, de Valentin Chirea (18 ani), de la Clubul Român de Kendo, sportiv care a obţinut, în anii trecuţi, titlurile de campion european (în 2011 şi 2013) şi mondial WAKO (în 2012) la kick-boxing, la categoria juniorilor. Chirea are în palmares şi medalia de argint la Europenele de Kendo, în 2013.


 
La întrecerea din Ungaria, Roşca va concura la categoria 86 kg, el având în acest moment 84 de kilograme. După Campionatul European, sportivul constănţean va evolua, în ţară, la Cupa Shin Dojo (pe sistem Kempo K-1) şi la întrecerea Judgement Day, la ambele întreceri vizând prima poziţie.  
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe locul întâi în Liga Elitelor Farul Constanța intră în vacanță cu un avans consistent, atât la Under-19, cât și la Under-17

07 Dec 2021 4018

Echipele Under-19 şi Under-17 ale FC Viitorul s-au calificat în finala Ligii Elitelor

29 May 2021 4324

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2020

24 Jun 2020 2179

Victorii pe linie pentru echipele Academiei Hagi în amicalele din weekend (galerie foto)

03 Feb 2020 3202

Vilă turistică de trei etaje, ridicată de Lotus Exclusive SRL în zona Beach Land din Năvodari

04 May 2019 3611

La gala „Legendele Mării Negre“, de la Mamaia, a cucerit titlul european AFSO Adrian Roşca - „Vreau să câştig centura mondială“ (galerie foto)

17 Jul 2017 3755

Adrian Roșca a câștigat centura europeană AFSO la gala „Legendele Mării Negre“, de la Mamaia

14 Jul 2017 3950

Circuitul „Colosseum Tournament“ Luptători români şi străini se înfruntă astăzi, la Mamaia, în gala „Legendele Mării Negre“ (galerie foto)

14 Jul 2017 4929

Vineri, „Legendele Mării Negre“, gală „Colosseum Tournament“ la Mamaia Adrian Roşca e sigur că va obţine centura europeană (galerie foto)

13 Jul 2017 7555

Gală „Colosseum Tournament“, la Mamaia Întâlnire România - Germania şi alte meciuri tari, vineri, la „Legendele Mării Negre“

12 Jul 2017 4036

Gală incendiară la Mamaia Gladiatorii luptă în Colosseum Tournament. 11 dintre ei sunt constănţeni (galerie foto)

07 Jul 2017 10722

Samir Regep, centură neagră 4 Dan în Kempo şi diplomă de onoare, la stagiul de la Venus (galerie foto)

01 Jul 2017 6014

Colosseum Tournament, la Mamaia, cu şapte meciuri România - Germania Adrian Roşca luptă cu Dung Quang pentru centura europeană! (galerie foto)

22 Jun 2017 9828

La gala de la Ploieşti, „Colosseum Tournament“, va lupta şi Cristian „The Legend“ Stoica

14 Jun 2017 5944

Adrian Roşca şi Cristi Stoica, în luptă pentru centura WMF Cinci constănţeni urcă astăzi în ring în gala de la Chiajna (galerie foto)

31 Mar 2017 13306