„Mamaia IDU Junior Championship”, premiat pentru cel mai bine organizat turneu „Tennis Europe Junior Tour” în 2016

„Mamaia IDU Junior Championship", turneu Under-16 de Categoria 2 din „Tennis Europe Junior Tour", organizat de peste două decenii de Tenis Club Idu din Mamaia, a primit premiul pentru cea mai bună organizare și promovare în 2016, informează Federaţia Română de Tenis.

Potrivit sursei citate, în scrisoarea de felicitare primită de Tenis Club Idu scrie că, „după cum se știe, în fiecare an, începând din 2006, un turneu din Junior Tour este premiat pentru că a îndeplinit cel mai bine cerințele de organizare și promovare ale Tennis Europe și suntem bucuroși să vă informăm că, după ce am evaluat toate turneele, Mamaia IDU Junior Championship a fost ales câștigător pentru anul 2016. Ați făcut o treabă excelentă în 2016, iar acest premiu este o recunoaștere a efortului fantastic depus și pe care, suntem convinși, îl veți depune și în anii care vin".

Alina Idu, directorul „Mamaia IDU Junior Championship", a declarat, pentru site-ul FRT: „Acesta este turneul nostru de suflet, îl organizăm de peste 20 de ani, iar premiul primit acum de la Tennis Europe ne bucură enorm. Este o recunoaștere a faptului că și noi, românii, suntem capabili să ne ridicăm la standardele internaționale, iar acest lucru nu ar fi posibil fără ajutorul echipei minunate pe care o avem aici, la Tenis Club IDU. Premiul acesta este pentru noi toți, pentru Constanța și, îmi place să cred, pentru România".
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Carmen Roxana Manu, din Constanţa, principala favorită a turneului internaţional de tenis de la TC Idu

07 Jun 2016 3000

Turneul internaţional de tenis Mamaia IDU Junior Championship - Mobexpert U16, în plină desfăşurare

06 Jun 2016 2857

Victorii constănţene la turneul de tenis Mamaia Idu Junior Championship

15 Jun 2015 2019

Mamaia IDU Junior Championship - Mobexpert U16

04 Jun 2015 2681

O tânără din Constanţa, Andrada Surdeanu, favorită la câştigarea titlului Turneu internaţional de tenis pentru juniori, la Mamaia

28 May 2014 4278

Tenis Club IDU Mamaia organizează turneul internaţional de tenis pentru juniori

27 May 2014 2959