Maratonul de înot Aqua Challenge, de la Mamaia, aduce la start peste 250 de persoane de toate vârstele

De pe plaja Cazino din staţiunea Mamaia se dă startul astăzi, la ora 8.30, celei de-a patra ediţii a celui mai important maraton de înot în ape deschise găzduit de România, Aqua Challenge. Competiţia este organizată de Clubul Sportiv Atena Constanţa, patronat de singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, constănţeanul Răzvan Florea, împreună cu echipa Smartatletic şi în parteneriat cu DJST Constanţa. Vor participa peste 250 de iubitori ai înotului şi ai mişcării, de toate vârstele (nou record al competiţiei), printre care şi foşti mari sportivi.
Întrecerea va avea trei probe, cea superscurtă (pe distanţa de 500 de metri, rezervată copiilor, dar şi începătorilor), cea scurtă (de 1.500 de metri, recomandată persoanelor care înoată regulat) şi cea lungă (de 5.000 de metri, destinată sportivilor legitimaţi la cluburile de performanţă sau de masters sau persoanelor care pot face dovada unei participări la un maraton de înot pe această distanţă).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pepenele, fructul-minune la maratonul Aqua Challenge „A fost o cursă palpitantă, cu emoţii, provocări şi multă adrenalină“ (galerie foto)

04 Aug 2014 2542

Cel mai important maraton de înot în ape deschise Record de participare la Aqua Challenge, de la Mamaia

01 Aug 2014 2300

Competiţie patronată de Răzvan Florea Aqua Challenge Mamaia 2014

31 Jul 2014 2368