„Marinarii“ joacă după alt program în Liga a 3-a! SSC Farul a testat mai mulţi fotbalişti străini în amicalul cu ACS Performer (galerie foto + video)

Echipa de fotbal de Liga a 3-a SSC Farul Constanţa a câştigat cu 5-1 meciul amical de ieri, jucat pe terenul SNC din Constanţa, cu echipa de juniori născuţi în anii 1999 şi 2000 de la ACS Performer Constanţa
 
Golurile au fost marcate de R. Stănescu (23), Onyeka (44), Terry (70), Rusu (75) şi Dragu (85), respectiv Zamfir (6). Puştii de la ACS Performer au început meciul mai bine, au deschis scorul şi au ratat apoi o ocazie mare de a face 2-0. În plus, au cerut şi un penalty. SSC Farul a revenit însă şi a trecut la conducerea partidei şi pe tabelă, iar la final s-a impus la diferenţă de patru goluri. Tehnicienii Farului au testat în această partidă şi câţiva jucători străini.
 
SSC Farul (antrenori, Petre Grigoraş, Marian Dinu, Ion Barbu şi Gică Mina) a început meciul cu: Gurău - Androne, S. Agache, Botea, Vântu - Vl. Suciu, Niţescu - Al. Grigoraş, R. Stănescu, Onyeka - Mazilu. Gurău (un portar de 1,97 m înălţime) şi Androne sunt doi dintre cei patru juniori veniţi de la FC Viitorul, iar Sebastian Agache e fundaşul care a jucat şi la Oţelul Galaţi. La pauză, a fost 2-1 pentru SSC Farul, Rafael Stănescu (cu o creştere vizibilă la capitolul pregătire fizică) fiind implicat în ambele goluri ale „marinarilor“. Întâi a egalat, după o acţiune personală, apoi a pasat la reuşita lui Onyeka.

Lamine a ieşit în evidenţă 

În repriza a doua, la SSC Farul au evoluat: Vl. Neagu - Rusu, Elvis, Lamine, Ergut - Sorel, Milea, V. Şicu, Dragu - Pedro, Terry. Mohamed Lamine este stoperul din Coasta de Fildeş, dar care are şi paşaport american, trăind în SUA, Elvis Fnegherose e din Nigeria, Sorel Afframan Cauphie e din Coasta de Fildeş, Pedro Casado Rui e spaniol, iar Terry Benjamin e ghanez. În cazul lui Mohamed Lamine, care a impresionat până acum, SSC Farul a început formalităţile de legitimare. Şi în partida de ieri, Lamine a ieşit în evidenţă. Pe lângă jocul din centrul defensivei, a fost la originea golului trei al SSC Farul, când Terry a marcat după o incursiune a lui Mohamed.

Pedro s-a accidentat 

În schimb, ceilalţi străini folosiţi după pauză nu au sărit în ochi cu ceva. Mai mult, spaniolul Pedro s-a şi accidentat după doar 16 minute de joc, fiind schimbat. Contra lui ACS Performer, al patrulea junior venit de la FC Viitorul, Ionuţ Crânganu, nu a jucat, din pricina unei accidentări. La SSC Farul nu mai este însă fundaşul dreapta Juncănaru, care era o soluţie foarte bună, dar pe care clubul său, FC Botoşani (Liga 1), l-a rechemat din pricina problemelor de lot cu care se confruntă. La 4-1, Ergut a avut şansa de a face 5-1, dar a tras în bară. Ieri, echipa de start de la ACS Performer (antrenori, Viorel Farcaş şi Gabriel Dobre) a fost: Ciubotariu - Lefter, Gânţu, Robu, Ştefancu - Zanfir, I. Florea, Apostolache, Caragea - Zamfir, Dumitraşcu. Unul dintre mijlocaşi a fost I. Florea, de la SSC Farul, care în perioada următoare va efectua o deplasare în străinătate cu echipa naţională de fotbal pe plajă a României.

 „Suntem optimişti“ 

„Ţinând cont că mai avem puţin până la începerea campionatului, a fost ultimul meci de verificare şi am încercat să profităm de acest lucru. Am avut în componenţa echipei din repriza a doua câţiva jucători sosiţi în probe. În mare parte, cred că antrenorul principal Petre Grigoraş s-a edificat în privinţa primului «11» şi asupra lotului de jucători cu care vom aborda campionatului. Suntem mulţumiţi de fotbaliştii pe care i-am avut până acum în pregătire. Nu ne-a interesat foarte mult rezultatul, dar este important şi acest aspect, să ne menţinem pe linia invincibilităţii, ţinând cont că am câştigat toate partidele de pregătire. Jucătorii vor foarte mult să câştige, sunt dornici de afirmare. Mai avem de lucru până să ne considerăm o echipă foarte puternică, dar suntem optimişti“, a declarat Marian Dinu, antrenor secund la SSC Farul.

Meci de prezentare 

Miercuri, 30 august, echipa constănţeană îşi va prezenta lotul de jucători cu care va începe sezonul 2017/2018, cu ocazia unei partide amicale cu Viitorul Fântânele, care se va disputa, de la ora 18.00, pe terenul ITC sau Voinţa, din Complexul Sportiv Badea Cârţan. Ieri, FC Viitorul II, una dintre echipele din seria secundă a Ligii a 3-a, cea în care evoluează şi SSC Farul, a înştiinţat Federaţia Română de Fotbal că se retrage din campionat. Această situaţie va modifica programul SSC Farul din Liga a 3-a. Iniţial, constănţenii aveau liber în prima rundă, în acest final de săptămână, iar în continuare jucau astfel: 2. cu CSM Olteniţa (în deplasare), 3. cu Sportul Chişcani (acasă), 4. cu Unirea Slobozia (d), 5. cu FC Voluntari II (a), 6. cu Agricola Borcea (d), 7. cu Victoria Traian (a), 8. cu FC Viitorul II (d), 9. cu Olimpia Rm. Sărat 2010 (a), 10. cu Progresul 1944 Spartac (d), 11. cu Axiopolis Cernavodă (a), 12. cu Delta Dobrogea Tulcea (a), 13. cu Metalul Buzău (d), 14. cu Înainte Modelu (d), 15. cu FCSB II (d).

Noua programare 

Conform noii programări, SSC Farul va avea ca adversară în runda de debut, la Constanţa, Unirea Slobozia (dar partida se va reprograma, deci „marinarii“ nu vor juca în acest weekend). Apoi, meciurile din tur vor fi următoarele: 2. cu FC Voluntari II (în deplasare), 3. cu Agricola Borcea (acasă), 4. cu Victoria Traian (d), 5. cu Axiopolis Cernavodă (a), 6. cu Olimpia Rm. Sărat 2010 (a), 7. cu Progresul 1944 Spartac (d), 8. cu Delta Dobrogea Tulcea (a), 9. cu Metalul Buzău (d), 10. cu Înainte Modelu (a), 11. cu FCSB II (d), 12. cu CSM Olteniţa (a) şi 13. cu Sportul Chişcani (d).
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2254

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2845

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1944

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4391

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3746

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1973

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4396

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4275

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4352

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5668

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5285

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4168

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4065

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3679

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4436