Sport

Obiectivul din retur al echipei din Cernavodă Tratative SSC Farul - Axiopolis pentru Richardo Mihalache. Ce spun cluburile

Axiopolis Cernavodă, echipa clasată pe locul trei în seria secundă a Ligii a 3-a, îşi va relua pregătirea în vederea returului pe 18 ianuarie

În cele 13 meciuri de campionat disputate în 2017, Axiopolis a strâns 29 de puncte, având nouă victorii, două egaluri şi două eşecuri, golaveraj 34-17. Formaţia din Cernavodă e la cinci puncte în spatele liderului Progresul 1944 Spartac Bucureşti şi la trei lungimi distanţă de echipa de pe poziţia secundă, SSC Farul Constanţa.
 
Pregătită de Ionel Melenco (antrenor principal), Cristian Carapcea (preparator fizic) şi Dobrin Chirilă (antrenor de portari), staff care va activa şi în retur, Axiopolis a făcut o figură frumoasă în turul Ligii a 3-a. S-a aflat permanent în plutonul fruntaş şi a realizat câteva rezultate remarcabile. Cel mai răsunător a fost acel 3-2 (2-0 la pauză) din fieful liderului clasamentului, care a înregistrat cu acea ocazie primul eşec stagional, după şapte victorii şi un egal în opt etape! Totodată, Axiopolis a avut pe parcursul turului o serie de cinci victorii la rând, fiind, la un moment dat, lider al ierarhiei şi singura formaţie cu punctaj maxim din serie. Şi SSC Farul a avut viaţă grea, pe teren propriu, cu Axiopolis, care a cedat cu 1-3, dar a condus cu 1-0 şi a încheiat partida în nouă jucători.

Omul decisiv cu Progresul 1944 Spartac

Toate golurile echipei din Cernavodă din victoria remarcabilă cu Progresul 1944 Spartac au fost marcate de Richardo Mihalache, în minutele 6 (din penalty), 45 și 88. Evoluţiile mijlocaşului de 22 de ani l-au adus pe acesta în atenţia SSC Farul Constanţa, care a purtat tratative cu Axiopolis. „Noi ni-l dorim pe jucător, iar acesta vrea să vină la noi. Rămâne de văzut ce se va întâmpla“, a declarat Georges Muzaca, director de relaţii publice la SSC Farul. „Discuţiile nu s-au concretizat, astfel că Richardo rămâne în continuare la Axiopolis“, a declarat însă Gheorghe Stănculescu, preşedintele secţiei de fotbal a clubului din Cernavodă.

Rusu se va opera

Din lotul Axiopolis pentru retur nu mai fac parte Ionuţ Gheorghe şi Denis Husein. Oficialii echipei poartă tratative pentru achiziţionarea a doi atacanţi şi a unui fundaş dreapta, în condiţiile în care unul dintre jucătorii de pe partea dreaptă a defensivei, Rusu, se va opera la genunchi. La antrenamentele echipei mari vor fi aduşi şi mai mulţi puşti de la echipa a doua, precum Mario Sasu, David Şerban (născuţi în 1999), Alexandru Pantaze (portar) şi Cosmin Dumitrescu (născut în 1997), unii dintre ei mai fiind până acum în cercul primei formaţii.

Trei amicale, fixate

Jucătorii de la Axiopolis vor reveni din vacanţă pe 18 ianuarie, iar în prima parte a pregătirii antrenamentele se vor desfăşura la Cernavodă, zilnic, cu excepţia zilelor de joi şi duminică, când va fi liber. Între 12 şi 20 februarie, Axiopolis plănuieşte să efectueze un cantonament centralizat, fie la munte, în România, fie în Bulgaria. Programul de pregătire prevede şi cinci - şase amicale, dintre care trei, cu echipe de juniori de la Academia Hagi, au fost fixate deja, pe 3, 10 şi 17 februarie. Alte date pentru meciuri sunt 31 ianuarie şi 24 februarie.

Au stabilitate financiară

„Clubul beneficiază de stabilitate financiară. Nu avem datorii către jucători, staff tehnic sau terţi. Obiectivul nostru e să acumulăm cât mai multe puncte, pentru a obţine o clasare cât mai bună“, a mai spus Gheorghe Stănculescu.
 
Campionatul va începe pe 3 martie, iar în prima etapă din retur Axiopolis va întâlni acasă nou promovata Agricola Borcea, echipa de pe locul 12 (din 14), cu opt puncte. În tur, echipa din Cernavodă a câştigat cu 2-1.
 
Sursa foto: Facebook 
 
Citeşte şi:
 
Richardo Mihalache a marcat toate golurile lui Axiopolis Cernavodă din victoria contra Progresului 1944 Spartac (video)
 
Un nou succes! Axiopolis Cernavodă e la egalitate cu liderul Progresul 1944 Spartac. SSC Farul completează podiumul
 
A învins şi FCSB II. Dublă Fotescu Axiopolis Cernavodă a devenit liderul Ligii a 3-a. E singura echipă cu punctaj maxim

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini de la eveniment SSC Farul, înfrângere în amicalul cu Abatorul Slobozia. Constănțenii au testat şi trei fotbalişti străini (galerie foto)

20 Jan 2018 1294

„Marinarii“ au efectuat vizita medicală Meciul SSC Farul - Abatorul Slobozia se joacă pe stadionul „Farul“ (galerie foto)

20 Jan 2018 882

Alin Cârstocea a semnat contractul cu SSC Farul Constanţa

19 Jan 2018 529

Care au fost cei mai buni sportivi Ca număr de medalii obţinute de CS Farul, 2017 se situează peste anii 2015 şi 2016 (galerie foto + document)

18 Jan 2018 385

Ilie Floroiu - „Un an cu rezultate bune şi foarte bune” Cei mai buni sportivi ai CS Farul Constanţa pe 2017

17 Jan 2018 671

SSC Farul a demarat pregătirea. Ce jucători ţinteşte Petre Grigoraş - „Obiectivul e atât de clar, încât nu avem timp de experimente“ (galerie foto)

16 Jan 2018 1443

Se apropie data-limită pentru plată Strategie nouă în privinţa licitaţiei pentru semnele identitare ale FC Farul

16 Jan 2018 1965

Alexandru Bugheanu, de la CS Farul Constanţa Un campion naţional la atletism a devenit şi campion european la bob

16 Jan 2018 439

Olga Didilescu, în doliu. Mesaje din sportul constănţean

15 Jan 2018 469

Imagini de la eveniment S-a reunit SSC Farul Constanţa. Primul transfer. Sâmbătă, e programat un meci amical (galerie foto)

15 Jan 2018 1102

SSC Farul Constanţa încheie astăzi vacanţa. Mai mulţi jucători noi, prezenţi la reunire

15 Jan 2018 2197

Tenis de masă. CS Farul Constanţa, de cinci ori pe podium la Cupa României (galerie foto)

14 Jan 2018 511

Antrenorul Mugurel Cornăţeanu a preluat o echipă de Liga a 3-a

12 Jan 2018 856

Trei ani de la moartea antrenorului emerit Aurel Simionescu. La finele lunii, va avea loc o nouă ediţie a memorialului care-i poartă numele

12 Jan 2018 1522

CS Farul Constanţa, pe podium la Campionatul Naţional de floretă

10 Jan 2018 295

Când se reuneşte echipa fanilor Fotbalistul Costel Niţescu şi-a reziliat contractul cu SSC Farul Constanţa

10 Jan 2018 1770

Cel mai bun an pentru Academia Farul Bogdan Chiriță - „Deși mulți ne vedeau desființați în vară, am reușit să facem performanță“

06 Jan 2018 2159

Ionuț Florea, cel mai bun jucător SSC Farul Constanța, învingătoare la ediția a cincea a Memorialului „Aliș Osman Sami“ (galerie foto)

06 Jan 2018 1737

„Sentimentele noastre sunt deja la apogeu!“ Pentru 2018, SSC Farul Constanța și-a stabilit trei obiective de bază

03 Jan 2018 2537

Jurnal de vacanță. „Impresionantă cultura mayașă!“ Vlad Neagu, fotbalist la SSC Farul, și-a petrecut luna de miere în Mexic (galerie foto)

30 Dec 2017 1690

Dosar la Tribunalul Constanța Ministerul Tineretului și Sportului, la judecată cu fostul campion Cornel Vasile și Federația Română de Rugby

29 Dec 2017 873

#scrieDobrogea Farul Constanța - călăuza navigatorilor sau când lumina învinge întunericul (galerie foto)

29 Dec 2017 1825

Veste șoc în instanță pentru Clubul Sportiv Baschet Club Farul. Cât trebuie să achite Consiliului Județean Constanța

25 Dec 2017 1023

Ilie Floroiu. Omul, sportivul, conducătorul CS Farul „M-am implicat întotdeauna cu responsabilitate, cu pasiune şi, de ce nu, cu patriotism“

23 Dec 2017 1717

Ce spun clubul şi fostul campion olimpic Ion Draica, revocat din funcţia de preşedinte de onoare al SSC Farul Constanţa

23 Dec 2017 2048

Cine a câștigat licitația pentru semnele identitare ale FC Farul și cu ce sumă

19 Dec 2017 1361

Imagini de la eveniment SSC Farul Constanța a marcat finalul de an, alături de prieteni, colaboratori şi apropiați (galerie foto)

16 Dec 2017 1352

Andreea şi Alin Olteanu au devenit părinţi. Bucurie în sportul constănţean „Felicitări, sunteţi o familie împlinită!“

16 Dec 2017 1287

UPDATE. „Ne vrem identitatea înapoi!“ Licitaţie pentru marca şi palmaresul FC Farul. SSC Farul a deschis un cont pentru donaţii

16 Dec 2017 1095

Care e preţul de pornire şi cine poate participa Marca şi palmaresul FC Farul sunt scoase la licitaţie!

15 Dec 2017 6480

Editorial Bucureşti, Ploieşti, Cluj, Craiova… Pe când şi Constanţa?

11 Dec 2017 1216

Erkal Memet, noul președinte al Consiliului Director al SSC Farul Constanța

09 Dec 2017 6688

Sâmbătă, la SSC Farul sunt alegeri pentru Consiliul Director. Nouă persoane înscrise

09 Dec 2017 1138

Lista finală a candidaţilor înscrişi la alegerile pentru Consiliul Director al SSC Farul Constanţa

08 Dec 2017 937

„Vine, vine Moş Crăciun!“ Spectacol de final de an organizat la Constanţa de secţia de gimnastică aerobică a CS Farul

08 Dec 2017 472

Academia Farul Constanţa participă cu două echipe la Cupa Prieteniei

07 Dec 2017 683

A venit ordinul de la Ministerul Tineretului și Sportului Sorin Bașturea, director interimar la CS Farul Constanța

07 Dec 2017 1554

A fost derby-ul etapei Robert Mustacă a marcat pentru egalul Academiei Farul din fieful liderului FCSB

06 Dec 2017 1428

Grigoraş, Stănescu şi Dragu, primii în topul „tunarilor“ SSC Farul În cinci meciuri jucate, Adrian Pătulea a marcat de şapte ori! (galerie foto)

05 Dec 2017 1432

Cristian Pletea, medaliat de două ori la Campionatul Mondial. Pe podium a urcat şi Elena Zaharia (galerie foto+video)

05 Dec 2017 817

UPDATE. Imagini de la eveniment. Ilie Floroiu, sărbătorit. „Prin vene îmi curge sânge alb-albastru“ Personalităţi ale sportului românesc, prezente la Casa de Cultură din Constanţa (galerie foto + video)

29 Nov 2017 1602

Festivitate, astăzi, la Constanţa Ilie Floroiu îşi încheie activitatea în fruntea CS Farul. Aplauze pentru un mare campion! (galerie foto)

29 Nov 2017 2978

Constanța / Tenis de masă Cristian Pletea și Elena Zaharia, pe podium la Campionatul Mondial de juniori. Succes istoric la băieți!

28 Nov 2017 620

Cluburile din judeţul Constanţa, pe podium Andreea Ana şi Minur Pârvu au câştigat Cupa României la lupte (galerie foto)

28 Nov 2017 731

UPDATE. Cetăţean de onoare al Constanţei Ce a răspuns Ilie Floroiu, întrebat dacă i s-a propus să devină consilier al primarului Decebal Făgădău

27 Nov 2017 1200

Senatorul Ştefan Mihu, Denis Alibec şi alţi foşti fotbalişti ai FC Farul, printre membrii cotizanţi ai SSC Farul (galerie foto)

24 Nov 2017 1969

Simona Halep, alături de tatăl ei, Stere Halep, pe stadionul „Farul“ din Constanţa

24 Nov 2017 1155

Ultima minge a fost cu ghinion Petre Grigoraş, antrenorul SSC Farul, s-a accidentat şi va fi operat!

24 Nov 2017 2492

Propus cetăţean de onoare al Constanţei Directorul CS Farul, Ilie Floroiu, iese la pensie. Festivitate la Casa de Cultură

23 Nov 2017 845

Evenimente speciale în viaţa directorului CS Farul, Ilie Floroiu! Se organizează o festivitate la Constanţa

22 Nov 2017 2316