Partidă de gală la baza Idu În frunte cu Simona Halep, România se pregăteşte la Mamaia pentru meciul cu Marea Britanie (galerie foto+video)

Baza Tenis Club Idu din Mamaia va găzdui în acest weekend, sâmbătă şi duminică, meciurile întâlnirii feminine din Fed Cup by BNP Paribas România - Marea Britanie, din play-off-ul Grupei Mondiale II. Din lotul tricolor fac parte constănţeanca Simona Halep (locul 5 mondial), Irina Begu (33), Monica Niculescu (47) şi Sorana Cârstea (62). 
 
Ieri, s-au pregătit în Mamaia, pe un teren acoperit de la baza Idu, trei dintre ele: Simona Halep (care a fost prima dintre jucătoarele României sosită la Constanţa, în condiţiile în care ea a petrecut aici şi Paştele), Irina Begu şi Sorana Cârstea. Monica Niculescu era aşteptată ultima, după ce a participat zilele trecute la turneul de la Biel (Elveţia), unde s-a impus la dublu feminin. „Este important pentru noi că jucăm acasă şi pe zgură. Am vorbit cu fetele şi am decis împreună că aşa este cel mai bine. Tribunele vor fi pline, mai ales că meciul are loc în oraşul Simonei Halep“, a declarat Ilie Năstase, căpitanul-nejucător al echipei României, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Tenis.

Sprijinul publicului e important 

„Suntem pregătite pentru această întâlnire. E bine că s-au vândut toate biletele. Noi mereu am jucat bine pe teren propriu, cu fanii alături“, a declarat Irina Begu. „Mă bucur să fac parte din nou din echipa Fed Cup a României. E prima data când evoluez la Mamaia şi sper să fie frumos. Ne bazăm pe sprijinul publicului“, a spus şi Sorana Cârstea. 

Capacitatea tribunelor, mărită 

Alina Idu, manager TC Idu, a declarat că baza de la Mamaia este pregătită să găzduiască partida România - Marea Britanie. Cei de la Federaţie au adus o tribună mobilă, care a ridicat la aproximativ 2.500 de locuri capacitatea tribunelor pentru această întâlnire. „La sala mare de tenis, la terenul cu suprafaţa rapidă, s-au făcut două vestiare mai mari, în afară de ce aveam noi, cele patru. S-a făcut un fel de lounge pentru fiecare echipă“, a mai spus Alina Idu. Gazdele de la TC Idu s-au îngrijit ca totul să fie la superlativ. Meciul se va disputa cu casa închisă. 
 
La Marea Britanie, numărul unu e Johanna Konta
 
Echipa Marii Britanii o are ca număr unu pe Johanna Konta (locul 7 mondial), care s-a impus la începutul acestei luni la turneul de la Miami, unde a eliminat-o în sferturi pe Simona Halep. Alături de Konta, pentru disputa de la Mamaia în echipa oaspete au mai fost convocate Heather Watson (113 WTA la simplu), Laura Robson (202 la simplu) şi Jocelyn Rae (105 la dublu). Tragerea la sorţi a meciurilor a fost programată vineri, iar o zi mai devreme se vor desfăşura conferinţele de presă ale celor două echipe. 

Baza Idu a găzduit şi meciul cu Slovacia

Precedenta partidă a unei echipe naţionale a României, la Tenis Club Idu, a avut loc în luna iulie 2015, atunci când România a întâlnit Slovacia, în turul 2 din Grupa I, Zona Europa/Africa, a Cupei Davis by BNP Paribas. Tricolorii au pierdut cu 2-3 şi au ratat calificarea în play-off-ul pentru Grupa Mondială a competiţiei. Pentru România a evoluat şi constănţeanul Horia Tecău, care a pierdut însă meciul de dublu susţinut alături de Florin Mergea.

Premiu pentru „Mamaia IDU Junior Championship“ 

„Mamaia IDU Junior Championship“, turneu Under-16 de Categoria 2 din „Tennis Europe Junior Tour", organizat de peste două decenii de Tenis Club Idu din Mamaia, a primit premiul pentru cea mai bună organizare și promovare în 2016, informează Federaţia Română de Tenis.
 
Potrivit sursei citate, în scrisoarea de felicitare primită de Tenis Club Idu scrie că, „după cum se știe, în fiecare an, începând din 2006, un turneu din Junior Tour este premiat pentru că a îndeplinit cel mai bine cerințele de organizare și promovare ale Tennis Europe și suntem bucuroși să vă informăm că, după ce am evaluat toate turneele, Mamaia IDU Junior Championship a fost ales câștigător pentru anul 2016. Ați făcut o treabă excelentă în 2016, iar acest premiu este o recunoaștere a efortului fantastic depus și pe care, suntem convinși, îl veți depune și în anii care vin“.
 
Alina Idu, directorul „Mamaia IDU Junior Championship", a declarat, pentru site-ul FRT: „Acesta este turneul nostru de suflet, îl organizăm de peste 20 de ani, iar premiul primit acum de la Tennis Europe ne bucură enorm. Este o recunoaștere a faptului că și noi, românii, suntem capabili să ne ridicăm la standardele internaționale, iar acest lucru nu ar fi posibil fără ajutorul echipei minunate pe care o avem aici, la Tenis Club IDU. Premiul acesta este pentru noi toți, pentru Constanța și, îmi place să cred, pentru România".
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa


    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 453

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1068

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 859

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1209

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 850

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 738

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1594

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 814

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4341

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 697

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 962

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1516

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 733

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 704

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1469