Simona Halep a pierdut finala de la Cincinnati „Serena Williams a fost mai puternică“

Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, a pierdut finala turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, dar calificarea în ultimul act i-a adus, de ieri, revenirea pe locul doi în ierarhia mondială, detronând-o pe rusoaica Maria Şarapova.

Locul trei WTA şi cap de serie numărul trei la ora finalei de la Cincinnati, Simona a cedat în două seturi, 3-6, 6-7, în faţa liderului mondial Serena Williams. Meciul a durat o oră şi 39 de minute, sportiva din SUA ridicând la 6-1 în favoarea sa scorul confruntărilor directe cu Halep. „Cred că am făcut un meci bun, dar Serena a fost mai puternică. Contra ei trebuie să fii foarte agresivă, e greu să returnezi când serveşte. Am încercat să lupt până la capăt. Am comis şi unele greşeli, ceea ce, într-un meci cu Serena, te costă. Oricum, cred că am început să joc destul de bine contra ei“, a spus jucătoarea din Constanţa. Pentru parcursul de la Cincinnati, unde a bifat a 19-a finală din carieră (a doua consecutivă), Simona s-a ales cu 240.000 de dolari şi 585 de puncte WTA.

S-a retras de la New Haven

După Cincinnati, Halep va disputa următorul turneu la US Open (ultima întrecere de Mare Şlem a anului), care începe la 31 august, retrăgându-se de la New Haven, unde se impusese în 2013. Tenismena de 23 de ani a luat această hotărâre pentru a putea fi în plenitudinea forţelor la US Open, după ce a avut un program încărcat în ultimul timp (disputând două finale consecutive) şi se confruntă cu probleme medicale la piciorul stâng. La US Open, Halep, care ocupase ultima dată poziţia secundă în ierarhia mondială pe 11 mai, va fi cap de serie numărul doi. În clasamentul ATP de dublu masculin, constănţeanul Horia Tecău se menţine pe poziţia a cincea.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 789

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 556

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1139

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 889

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1231

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 869

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 754

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1614

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 847

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4375

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 732

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 982

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1574

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 742

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 724