SSC Farul, discuţii cu un impresar pentru completarea lotului Echipa fanilor se va muta de pe terenul ITC

Liderul cu punctaj maxim al Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, se pregăteşte pentru obţinerea celei de-a 18-a victorii, în meciul de duminică, 27 noiembrie, de pe terenul ITC din Constanţa, de la ora 14.00, cu Sparta Techirghiol. 
 
Partida este prima din retur, iar în prima parte a campionatului, Suporter Spirit Club Farul Constanţa (echipa fanilor) s-a impus în deplasare cu 4-1. SSC Farul conduce ierarhia cu 51 de puncte, în vreme ce Sparta ocupă poziţia a şasea, cu 31 de puncte.
 
„Am înţeles că adversara noastră e în revenire de formă, având o serie pozitivă în ultimul timp, astfel că ne aşteaptă un meci dificil (aceasta şi prim prisma stării gazonului), dar nu concepem să nu câştigăm. Vrem să ne îndeplinim obiectivele şi ne gândim şi la viitor“, a declarat mijlocaşul SSC Farul Dan Ochia.

Cel mai valoros lot din campionat

„Încercăm să continuăm lucrurile bune de până acum, să avem rezultate, iar toată lumea să fie mulţumită. Pe termen scurt, vizăm promovarea în Liga a 3-a, iar pe termen mai lung, ajungerea în prima ligă, chiar în play-off. Eu am venit la SSC Farul pentru performanţă. Mă aşteptam să avem un parcurs foarte bun. Ne bucurăm cu toţii. În prima parte a clasamentului, sunt echipe destul de bune, dar cred că lotul nostru e cel mai valoros din campionat“, a mai spus Ochia.

„O luăm pas cu pas”

„Vrem să ducem Farul acolo unde era odată. O luăm pas cu pas. Suntem în Liga a 4-a acum, dar ne gândim deja la Liga a 3-a. De la an la an vrem să progresăm şi să urcăm în eşaloanele competiţionale. Am început un drum greu, dar am arătat de la început că avem valoare. Nu o să dezamăgim. Ştiam de la început că vom termina turul (cel puţin) fără nicio înfrângere. Avem o valoare în plus faţă de celelalte echipe şi trebuie să confirmăm în continuare pe teren că suntem invincibili. Băieţii sunt conştienţi de ce au de făcut şi dispun şi de experienţa necesară“, a spus şi Gică Mina, antrenor secund SSC Farul. Lovitura de start a partidei cu Sparta Techirghiol va fi dată simbolic de fostul portar al FC Farul Ioan Anton

Lotul actual va suferi unele modificări

Marcel Lică, preşedintele SSC Farul, a dezvăluit că au început discuţiile pentru completarea lotului, în condiţiile în care, la Liga a 3-a, trebuie folosiţi permanent în teren, în timpul meciului, trei jucători Under-19.
 
„Deja am avut o întâlnire cu un impresar, care a fost prezent la meciul nostru anterior. Competiţia de la Liga a 3-a ne obligă să avem trei jucători sub 19 ani în teren. Vor fi necesari minimum opt jucători de această vârstă în lot. Am început discuţiile pentru completarea lotului, ţinând cont de aceste modificări regulamentare. Vrem să construim o echipă cu care să abordăm campionatul viitor având ca obiectiv promovarea în Liga a 2-a. Este clar că lotul actual va suferi unele modificări. Sunt conştienţi şi jucătorii de acest lucru. Însă numai evoluţiile lor şi decizia antrenorilor vor decide configuraţia lotului. La meciurile de la Liga a 3-a vor fi numai opt seniori titulari“, a spus Marcel Lică.

„Lucrurile evoluează pozitiv“

De asemenea, SSC Farul îşi face planuri pentru stadionul pe care va juca de la anul, în condiţiile în care în Complexul Badea Cârţan va începe construirea Sălii Polivalente şi va fi afectată şi suprafaţa pe care se află terenul ITC. Prima variantă la care se gândesc cei de la SSC Farul este stadionul Farul. „În privinţa terenului viitor, este un proiect la care lucrăm. Avem acceptul tuturor factorilor de a ne desfăşura antrenamentele, dar şi alte activităţi, la stadionul Farul. Lucrurile evoluează pozitiv. Cu siguranţă vom găsi altă variantă în afara stadionului ITC. Noi ne dorim să ne întoarcem acasă. Vrem să accelerăm acest proces de revenire (cu totul), pe stadionul Farul“, a precizat Marcel Lică.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2077

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2745

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1893

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4365

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3712

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1943

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4358

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4215

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4308

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5593

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5242

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4149

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4042

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3659

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4374