Toţi tricolorii sunt din Constanţa Naţionala de fotbal pe plajă a României, o victorie şi o înfrângere cu Bulgaria (galerie foto)



Echipa naţională de fotbal pe plajă a României, formată exclusiv din jucători constănţeni, a susţinut două meciuri amicale cu formaţia Bulgariei, în deplasare (la Kranevo), fiecare adversară împărţindu-şi victoriile.
 
Primul meci, care a fost şi prima întâlnire dintre cele două reprezentative, le-a revenit românilor, scor 8-5, tricolorii punctând prin Marian Măciucă (patru goluri), Bogdan Ciocănel (două) și Dorel Zaharia (două). În a doua confruntare s-au impus bulgarii, după prelungiri. La finalul celor trei reprize, scorul a fost egal, 4-4, pentru România înscriind Marian Măciucă (de două ori), Ionuț Florea și Raj Cărăuleanu. În prelungiri, gazdele au marcat golul care le-a adus victoria.

Majoritatea reprezintă Performer Constanţa

Selecţionerul României, Viorel Farcaş (care e şi el constănţean), a început ambele partide cu acelaşi „cinci“: Ionuţ Florea - Ionel Posteucă, Marian Măciucă, Gabriel Dobre şi Bogdan Ciocănel. Rezerve au fost Laurenţiu Gheorghe - Adrian Tănase, Liviu Croitoru, Raj Cărăuleanu, Dorel Zaharia, dar şi antrenorul-jucător Viorel Farcaş. Toţi tricolorii (cu excepţia lui Dobre) care joacă la echipa Informatica Timişoara aparţin campioanei României, Performer Constanţa.

Au condus cu 4-2

„Au fost două meciuri utile, de antrenament. În prima dispută, s-a simțit diferența de valoare dintre România și Bulgaria. A doua zi, cu două minute înainte de finalul confruntării, conduceam cu 4-2, însă două greșeli personale au făcut să fim egalați. Pentru că urmează să jucăm într-unul dintre turneele preliminare din Liga Europeană, a apărut o reținere determinată de eventuale accidentări, așa cum se întâmplă înaintea unor competiții oficiale”, a declarat Valeriu Ioniță, managerul reprezentativei României, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Încep meciurile din Liga Europeană

România va intra în competiţia Ligii Europene (Divizia A) din turul doi preliminar, care se va disputa în Spania, la Sanxenxo, între 8 şi 10 iulie. Tricolorii au adversare în grupă Spania (pe care o vor întâlni pe 8 iulie), Ucraina (9 iulie) şi Franţa (10 iulie). „Ne așteaptă un turneu dificil. Primele două meciuri vor fi foarte grele, însă cel de-al treilea pare accesibil. Dacă vom învinge Franța, am putea să ne asigurăm menținerea în Divizia A. În disputele oficiale, atitudinea, concentrarea și ambiția jucătorilor sunt diferite față de partidele amicale”, a mai spus Valeriu Ioniță.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Moment foarte special“ Vicecampioana mondială Elena Zaharia a dat startul simbolic al meciului Farul Constanța - Petrolul Ploiești (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Dec 2023 1424

Cristina Halep visează la Jocurile Olimpice Simona Halep are o nepoată performeră la gimnastică ritmică. Lansată în performanță de CSS1 Constanța (VIDEO)

11 Oct 2023 4518

Constanța Cine a acces în semifinalele Trofeului „Liga Old-Boys“ (GALERIE FOTO)

13 Mar 2023 1728

UPDATE. Constanța S-au stabilit echipele calificate în sferturile de finală ale „Trofeului Liga Old-Boys“ (GALERIE FOTO)

06 Mar 2023 1681

Constanța O nouă etapă în Trofeul Liga Old-Boys. Opt goluri în meciul Macedonia Ovidiu - FC Lumina (GALERIE FOTO)

30 Jan 2023 2333

Elena Zaharia, de la CSM Constanța, desemnată Sportiva anului, la categoria Tinere talente, la Gala Ministerului Sportului

27 Jan 2023 1623

Constanța Rezultatele din prima zi a „Trofeului Liga Old Boys“ (GALERIE FOTO)

08 Jan 2023 4227

Emanuella Rebeka Hanriot O tânără performeră face naveta zi de zi de la Oituz pentru școală, natație și karate (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Jul 2022 4006

Interviu online cu David Rizu, campion mondial la Ju Jitsu „În momentul în care câştigi un trofeu, uiți de toate greutățile întâmpinate“

20 Nov 2021 7957

Marius Tataoană Student la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, campion la Ju Jitsu. Palmares bogat! Performer în concurs, dar şi antrenor (GALERIE FOTO)

15 Nov 2021 5904

AS Kinder Constanţa, învingătoare la ambele categorii de vârstă ale „Kinder Sea Cup“ (galerie foto)

04 Jul 2019 2966

Mariana Solomon, directorul DJST Constanţa „La baza sportivă «Gheorghe Hagi», întotdeauna am venit în sprijinul tuturor“

09 Aug 2018 5017

Mesaj al suporterilor la meciul SSC Farul - ACS Performer „Vrem ca Farul să fie o echipă curată, deci nu cedăm! Fără compromisuri!“ (galerie foto + video)

02 Jul 2018 4619

Imagini de la eveniment SSC Farul a câștigat la scor amicalul cu ACS Performer (galerie foto+video)

30 Jun 2018 5900

„Un nou început“ SSC Farul susţine astăzi prima partidă de verificare de la reluarea pregătirii

30 Jun 2018 4077