Vedete ale sportului, în mijlocul elevilor, la Constanţa, în Programul Naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“

Programul Naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ continuă în 2018, iar în luna ianuarie la Constanţa sunt prevăzute şase acţiuni, în care reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, împreună cu foşti sau actuali sportivi celebri, se vor afla în mijlocul elevilor din diferite unităţi de învăţământ, sub semnul „Orei de educaţie fizică cu un campion“.
 
Astfel, pe 16 ianuarie, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa, de la ora 15.00, se vor afla Beatrice Câşlaru şi Răzvan Florea (reprezentanţi de seamă ai înotului). Pe 17 ianuarie, la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil“ din Năvodari vor veni, la ora 14.30, Mihai Georgescu şi Bogdan Lupşe (de la echipa de oină Frontiera Tomis Constanţa, campioană a României). Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“ Constanţa îl va avea oaspete, pe 19 ianuarie, de la ora 11.00, pe Romeo Enescu (de la volei).
 
La Şcoala Gimnazială nr. 22 „IC Brătianu“ Constanţa, vor fi prezenţi, pe 22 ianuarie, de la ora 11.00, luptătorii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, de la Sharks Gym Constanţa. Pe 23 ianuarie, de la ora 13.00, elevii de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ din Ovidiu îl vor avea alături pe Cristi Pletea, tânărul campion de tenis de masă. Nu în ultimul rând, la Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart“ din Constanţa le vor împărtăşi copiilor din experienţa lor, pe 25 ianuarie, de la ora 11.30, reprezentanţi ai echipei masculine de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa, Ionuţ Stănescu şi Branko Angelovski sau Dalibor Cutura.
 
Programul Naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ este o iniţiativă a Ministerului Tineretului şi Sportului, fiind implementat în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Comunicaţiilor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, inspectoratele şcolare judeţene şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
 
Sursa foto: Facebook  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Natație Sportivii de la Atena Sport Club Constanța, multe clasări pe podium la Campionatul Regional (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 552

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 821

CSM Constanța natație Patrick Dinu, record personal la Campionatul Mondial

15 Feb 2024 817

CSM Constanța natație Patrick Dinu va evolua la Campionatul Mondial

02 Feb 2024 893

CSM Constanța Fiul cel mic al medaliatului olimpic Răzvan Florea a trecut de la natație la handbal. „Îi place maxim“ (GALERIE FOTO)

10 Jan 2024 1719

Înotătorul Bogdan Talpac, din Cumpăna, a cucerit două medalii la Campionatul Național (GALERIE FOTO)

07 Dec 2023 1296

Euro 2023 Otopeni Înotătorii de la CSM Constanța au contribuit la stabilirea a noi recorduri naționale

07 Dec 2023 962

Natație Medalii la Campionatul Național - poliatlon pentru Atena Sport Club Constanța și CS Farul Constanța (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1066

Natație Patrick Sebastian Dinu, de la CSM Constanța, l-a învins pe David Popovici!

14 Nov 2023 1196

Aqua Challenge 2023 Condițiile meteo neprielnice au modificat desfășurarea maratonului de înot în Marea Neagră (GALERIE FOTO)

21 Aug 2023 1424

Municipiul Constanța Finanțare nerambursabilă de aproape 400.000 lei pentru patru proiecte sportive (DOCUMNTE)

27 Jul 2023 1182

Natație Cadeții de la Atena Sport Club Constanța, medaliați la Naționale (GALERIE FOTO)

11 Jul 2023 1544

CSM Constanța Elev eminent, campionul la înot Patrick Dinu va studia medicina în SUA, la Universitatea Princeton (GALERIE FOTO)

11 Jul 2023 2888

Natație Sportivi de la CSM Constanța, aproape de medalii la Campionatul European

10 Jul 2023 1378

UPDATE. Natație CSM Constanța Patrick Dinu, calificat în finală la 50 m liber

06 Jul 2023 1322