Victorii pentru FC Farul în Liga Elitelor Gabriel Şimu - „Vom lupta până la capăt!“ (galerie foto)

Ambele echipe cu care FC Farul participă în Liga Elitelor, întrecerea rezervată celor mai buni fotbalişti juniori din România, au câştigat în ultima etapă.

La categoria Under-19, „marinarii“ au învins CN Dinicu Golescu, iar la Under-17 au trecut de LPS Suceava. Ambele partide au avut loc la Constanţa. La Under-19 (jucători născuţi după 1 ianuarie 1997), a fost etapa a 21-a (penultima din sezonul regulat), iar FC Farul (antrenor, Ionel Melenco) a învins CN Dinicu Golescu cu 3-2, prin golurile marcate de Bogdan Anghel (care a reuşit o dublă) şi Robert Moldoveanu.
Gazdele au dominat categoric prima repriză şi, în afara golurilor lui Bogdan Anghel (unul dintre ele a venit în urma unui penalty), au mai avut numeroase ocazii.
 
În actul secund, Farul a făcut pasul înapoi, iar oaspeţii au profitat din plin pentru a reduce din handicap. Robert Moldoveanu a refăcut diferenţa, dar finalul de meci a aparţinut celor de la Dinicu Golescu, care însă nu au avut forţă decât pentru un singur gol. S-a încheiat 3-2 pentru Farul, care rămâne pe locul trei, cu 38 de puncte, trei mai mult decât Ceahlăul Piatra Neamţ (locul 4) şi CS Mioveni (locul 5).

 „Avem jucători talentaţi“

„A fost un meci greu, pe care sunt fericit însă că l-am câştigat. Avem jucători extrem de talentaţi, sunt sigur că mulţi vor face pasul către echipa mare“, a declarat Ionel Melenco, pentru site-ul oficial al Academiei Farul.
 
În etapa viitoare, ultima din sezonul regulat, FC Farul joacă pe terenul liderului Dinamo. Meciul este programat miercuri, 27 aprilie. În aceeaşi etapă a 21-a de la Under-19, FC Viitorul a pierdut pe teren propriu cu Dinamo, scor 0-1 (Valentin Costache 30), „câinii roşii“ distanţându-se la patru puncte în fruntea ierarhiei.
 
Clasament: 1. Dinamo - 57p, 2. Viitorul - 53p, 3. FC Farul - 38p, 4. Ceahlăul Piatra Neamţ - 35p, 5. CS Mioveni - 35p, 6. Concordia Chiajna - 33p, 7. FC Voluntari - 30p, 8. LPS Roman - 25p, 9. Chindia Târgovişte - 20p, 10. Juventus Bucureşti - 17p, 11. CN Dinicu Golescu - 14p, 12. CSS Botoşani - 11p.

Mingea a refuzat să intre în poartă

La juniori U-17 (născuţi după 1 ianuarie 1999), fariştii s-au impus cu 3-1 în meciul cu echipa LPS Suceava. Puştii antrenaţi de Gabriel Şimu au obţinut un succes extrem de important în lupta lor de a evita retrogradarea. Nu a fost însă un joc uşor. În prima repriză, mingea a refuzat pur şi simplu să intre în poarta adversă (Farul trimiţând şi de două ori balonul în bară), dar la singura lor ocazie, sucevenii au marcat, intrând astfel la cabine cu avantaj de un gol. În repriza secundă, Farul a jucat la fel de bine şi au venit şi golurile. Andrei Dinu, Alin Hagiu şi Alin Dohotariu au marcat pentru o victorie meritată a constănţenilor. „Puteam câştiga şi mai clar, dar am avut ghinion. Sunt foarte mândru de elevii mei. Vom lupta până la capăt“, a declarat Gabriel Şimu, pentru site-ul Academiei Farul.

Duel FC Viitorul - FC Farul

Cu patru etape înainte de final, FC Farul ocupă locul 11, cu 13 puncte, la două puncte de FC Voluntari (locul zece) şi la trei puncte de CSMS Iaşi (locul nouă). În runda viitoare, miercuri, FC Farul joacă în deplasare cu liderul FC Viitorul, care vine şi ea după un succes pe teren propriu, cu FC Voluntari, scor 1-0 (Robert Neciu 80+1). ACS Performer Constanţa a învins, tot în propriul fief, Ceahlăul Piatra Neamţ, cu 3-1.
 
Clasamentul este următorul: 1. FC Viitorul - 50p, 2. Dinamo Bucureşti - 48p, 3. Concordia Chiajna - 44p, 4. ACS Performer - 31p, 5. Ceahlăul Piatra Neamţ - 30p, 6. Sport Team Bucureşti - 19p, 7. LPS Suceava - 19p, 8. Petrolul Ploieşti - 17p, 9. CSMS Iaşi - 16p, 10. FC Voluntari - 15p, 11. FC Farul - 13p, 12. Juventus Bucureşti - 13p.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Farul)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 447

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 871

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 815

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 762

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 851

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 866

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1786

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1060

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1305

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1406

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1337

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1127

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1456

Superliga 2023/2024 CFR Cluj – Dinamo este capul de afiș al etapei cu numărul 27

22 Feb 2024 958