Vor lupta pe două fronturi Rugbyştii juniori de la Tomitanii Constanţa încep aventura în Divizia A de seniori

​În ediţia 2016/2017 a Diviziei A de rugby la seniori (eşalonul al treilea din România), întrecere care începe sâmbătă, 17 septembrie, judeţul Constanţa va fi reprezentat de două echipe: Tomitanii Constanţa şi CSRTM Callatis Mangalia
 
Din formaţia Tomitanilor, multiplă campioană a României şi medaliată (la nivel juvenil), fac parte numai juniori (născuţii în anii 1997 şi 1998), care, în afară de Divizia A de seniori, vor evolua şi în Campionatul Naţional al categoriei lor de vârstă (Under-20), în care, în stagiunea trecută, s-au clasat pe locul trei. Prima etapă de la U-20 se va juca duminică, 25 septembrie. În Divizia A, campionat cu cinci echipe, Tomitanii vor evolua în prima rundă, sâmbătă, în fieful campioanei en-titre, RC Griviţa Bucureşti, în vreme ce formaţia din Mangalia are liber.
 
Formaţiile care s-au înscris în Divizia A sunt: RC Griviţa Bucureşti, Tomitanii Constanţa, CS Sportul Studenţesc Bucureşti, CSM Sibiu şi CSRTM Callatis Mangalia. În tur, programul reprezentantelor Constanţei este următorul: etapa întâi (17 septembrie) - RC Griviţa - Tomitanii (ora 13.00, stadion Parcul Copilului); Callatis stă; etapa a doua (24 septembrie) - Tomitanii - Sportul Studenţesc (ora 13.00, stadion „Mihai Naca”), Callatis - RC Griviţa (ora 14.00, stadion Marina Mangalia); etapa a treia (1 octombrie) - CSM Sibiu - Tomitanii (ora 11.00, stadion „Bebe Boboc”), Sportul Studenţesc - Callatis (ora 14.00, stadion „Complexul Sportiv Studenţesc Tei”); etapa a patra (8 octombrie) - Callatis - CSM Sibiu (ora 11.00, stadion „Marina”), RC Tomitanii stă; etapa a cincea (15 octombrie) - Tomitanii - Callatis (ora 11.00, stadion „Mihai Naca”). După tur, urmează returul, iar apoi meciurile din fazele semifinală şi finală.

Opt jucători, convocaţi la lotul naţional

„Pentru noi, meciul de debut, contra campioanei Griviţa, nu are o importanţă foarte mare. E un prim meci, iar mulţi dintre copiii nou-sosiţi la Constanţa au venit să facă treabă pe o perioadă mult mai lungă. Nu ne punem mari speranţe în această partidă. În plus, opt dintre jucători sunt la lotul naţional Under-20 (aflat în pregătire la Snagov pentru Campionatul European) şi nu ştim dacă îi vom putea folosi. Toţi erau titulari. Cum spuneam, nu avem mari aşteptări sâmbătă, dar e o experienţă în plus. Pentru noi e important fiecare meci, mai ales că avem în lot în jur de 30 de rugbyşti şi fiecare trebuie să primească şansa de a juca şi de a creşte în valoare“, a declarat Cristian Cojocaru, antrenorul echipei Tomitanii.

Căpitanul Tiberiu Oţelea a fost operat

Cei opt convocaţi în această perioadă la lot sunt Mircea Militaru, Andrei Creţu, Andrei Chiru, Alexandru Alexe, Cristian Lolea, Ştefan Cucoş, Dragoş Burlacu şi Adrian Părăleşte. Stagiul echipei naţionale se încheie exact sâmbătă, în ziua meciului. „E puţin probabil să-i avem la dispoziţie în meciul cu Griviţa. Dacă se va putea, bine, dacă nu, nu”, a mai spus Cristian Cojocaru. Acesta nu se va putea baza sâmbătă nici pe căpitanul echipei, Tiberiu Oţelea, care a suferit la un antrenament o fractură de piramidă nazală şi a fost operat. Tânărul rugbyst a avut ghinion, accidentându-se cu numai o zi înainte de prezenţa la lotul U-20 al României! Oţelea era al nouălea sportiv de la Tomitanii convocat pentru stagiul de la Snagov, iar în condiţiile accidentării, a ratat acţiunea reprezentativei.

Lotul de jucători

Din lotul echipei constănţene, care va participa în Divizia A de seniori şi în Campionatul de juniori, fac parte jucătorii: linia I - Mircea Militaru, Robert Băbănău, Andrei Creţu, Enghin Sali (pilieri), Andrei Portariu, Adrian Ţală, Adrian Dina, Andrei Ilie (trăgători); linia a II-a - Cristian Sandu, Radu Braghiş, Mihai Tăbuş; linia a III-a - Alexandru Alexe, Teodor Andrei, Andrei Chiru, Gabriel Ciorbac, Daniel Rusu, Elvin Isleam, George Nedelea, Mihai Netbai; numărul 9 (demi) - Mădălin Mihalache, Alexandru Badea; numărul 10 (uvertură) - Tiberiu Oţelea (căpitanul echipei), Cristian Lolea; aripi - Adrian Părăleşte, Ionuţ Vătafu, Cosmin Pântea, Cătălin Mişcoci; centri - Ştefan Cucoş, Bogdan Necoară, Valeriu Mechenici, Cosmin Glodeanu; fundaş - Dragoş Burlacu.

„Istoria nu îi dă dreptul Constanţei să predea armele”

„La şapte ani distanţă de la momentul în care au debutat în sportul cu balonul oval, tinerii jucători de la Tomitanii fac cel mai important pas al lor, evoluţia în Divizia A de seniori. Suntem datori faţă de istoria rugby-ului constănţean, Farul fiind, cu şase titluri de campioană a României, cel mai galonat club din provincie. Această istorie nu îi dă dreptul Constanţei să predea armele. Cu un parcurs juvenil bun şi foarte bun, juniorii Tomitanilor speră să nu dezamăgească la seniori şi să ridice standardul rugby-ului românesc, arătând că nu sunt mai prejos decât sportivii din străinătate. Băieţii noştri sunt încă juniori, dar vor să-şi măsoare forţele şi într-o divizie de seniori“, a declarat Cristian Cojocaru la prezentarea echipei.

Nu au mai efectuat stagiile centralizate

În perioada de pregătire, Tomitanii au disputat câteva amicale în compania formaţiei de eşalon secund CS Năvodari, dar stagiile de pregătire pe care constănţenii plănuiau să le efectueze (atât în ţară, cât şi în străinătate) au rămas la stadiul de proiect, din motive financiare. „Nu am mai desfăşurat stagiile plănuite, întrucât solicitarea noastră oficială către Consiliul Local Constanţa, pentru finanţare, nu ne-a fost aprobată. Sperăm totuşi ca, în viitor, CL să-şi arate disponibilitatea la cerinţele clubului nostru“, a mai spus Cristian Cojocaru.

La juniori, debutează la Timişoara

Campionatul Naţional Under-20 va începe la finele săptămânii viitoare, Tomitanii debutând duminică, 25 septembrie, la Timişoara. În etapa a doua, constănţenii vor juca tot în deplasare, la Baia Mare, iar în runda a treia întâlnesc Dinamo pe teren propriu. „Obiectivul nostru în această întrecere este clasarea pe primele locuri”, a arătat antrenorul Tomitanilor. Căpitanul de echipă, Tiberiu Oţelea (19 ani), a spus: „Dacă, în sezonul trecut ne-am clasat pe locul trei, întâlnind adversari mai mari cu un an, în noul campionat, care e la categoria noastră de vârstă, î vrem să ne depăşim performanţa din stagiunea 2015/2016”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Dan

16 Sep, 2016 11:26

Toate bune si frumoase, dar cu Farul ce se intampla ? Rechinii, Tomitanii, dar noi suporterii vrem FARUL, echipa Constantei si a Dobrogei - chiar nu se poate reinfiinta acest simbol al rgbyului constantean ? Ca ne-am cam plictisit de clone si surogate in locul echipelor adevarate ale Constantei!

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 898

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 917

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1321

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 888

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1218

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1822

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1335

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1347

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1679

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1810

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3443

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1770

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1326

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1670

Editorial Ștafeta a fost predată. Tomitanii Constanța, o poveste fără de sfârșit

04 May 2023 2324