Ziua Dobrogei

#citeșteDobrogea Destin de artist plastic dobrogean. Patru decenii de la dispariția celui supranumit „fenomenul Ciucurencu”

Născut într-o familie săracă din Ciucurova (Tulcea), la 27 septembrie 1903, tatăl pictorului dobrogean Alexandru Ciucurencu fiind de meserie hămurar, artistul începea să picteze încă de la vârsta de 13 ani, ca ucenic la un zugrav iconar pe nume Mihail Paraschiv.
Cine ar fi bănuit că valoarea celui lipsit de bucuriile copilăriei avea să fie confirmată nu doar de critici valoroși, ci și de importanta suită de colecționari pe care îi va atrage încă de tânăr, pe la jumătatea anilor ’30, precum Leon Laserson și K.H. Zambaccian. După Ştefan Luchian şi Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu a fost cel mai reprezentativ artist al culorii. La Constanța, una dintre sălile Muzeului de Artă îi poartă numele.
 
Rector al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București
 
Conform informațiilor oferite de Constanța Călinescu în volumul său „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească”, Alexandru Ciucurencu a terminat cu greu școala primară, din cauza faptului că era nevoit să muncească pentru a asigura existența familiei sale numeroase.
 
„Banii agonisiți în ucenicie îl ajută să poată trăi în capitală, unde pleacă în 1921 pentru a urma Școala de Belle Arte, având profesori pe G. D. Mirea, Camil Ressu, Fritz Storck. În timpul liber, tot pentru întreținerea existenței, făcea figurație la Teatrul Național și la Operă. În 1928 termină Școala de Belle Arte, susținând examenul cu compoziția «La gară», lucrare care a fost și premiată. În 1931, după satisfacerea serviciului militar, vizitează Parisul și Veneția, unde studiază sub îndrumarea pictorului Andre L´Hote (n.r. - fiind puternic influenţat de opera pictorului şi sculptorului, reprezentant de marcă al cubismului, curent în vogă, la vremea respectivă, în mediul artistic parizian) și în Academia Julian.
 
În 1932, după reducerea bursei pe care o primea, e nevoit să se înapoieze în țară. Lucrează intens, expunând tablouri la Salonul Oficial din 1933. În anul următor, deschide în sala Mozart prima expoziție personală, căreia îi urmează altele între 1935-1939”. Pe atunci, prin 1932, Tonitza vorbea despre el ca fiind „fenomenul Ciucurencu”.
 
În 1948, a devenit profesor, apoi rector al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, iar din 1963 devine membru corespondent al Academiei Române și primește titlurile de laureat al Premiului de Stat, Maestru Emerit al Artei. În anul 1964 a fost distins cu titlul de Artist al poporului.
 
Alexandru Ciucurencu, maestrul ce a dinamizat pictura românească, a creat o adevărată școală, avându-i printre discipoli pe Traian Brădean, Horea Paştina, Angela Popa Brădean, Mircea Deac, Constantin Piliuţă, Ion Pacea, Valeriu Pantazi, Spiru Chintilă, Aurel Nedel, Paula Ribariu, Vasile Grigore, Carolina Iacob sau Rodica Lazăr.
 
Colorist exultant într-o fază iniţială, a evoluat spre o paletă mai rafinată, un desen concis şi compoziţii geometrizate. În prima perioadă de creaţie a pictat mai ales naturi moarte, nuduri şi peisaje, care se remarcă prin armonie coloristică.
 
După 1944, Ciucurencu şi-a schimbat tematica, realizând compoziţii cu subiecte istorice sau sociale. A mai pictat şi portrete ale unor personalităţi culturale (Sonia Cluceru, Krikor H. Zambaccian, George Călinescu, Mihail Jora, etc.), portretul mamei sale, care are un dramatism aparte, sau portrete de muncitori şi peisaje industriale.
 
Reprezentant al şcolii româneşti de pictură de la începutul secolului XX, Alexandru Ciucurencu a creat o operă inspirată de idealul postimpresionist al Şcolii de la Paris, de a zugrăvi realitatea prin filtrul subiectivităţii pictorului.
 
În prima perioadă de creaţie, pictorul a realizat cu precădere naturi moarte (seria de „Flori”; „Natură statică cu chitară”), nuduri şi peisaje („Peisaj cu bucium”), fiind, în tot acest timp, un mare admirator al lui Luchian. Caracteristică acestei perioade este coloristica vie, puternic individualizată şi uşor de recunoscut şi în portretele „Odaliscă în roşu”, „Fată cu tablă de şah", „Femeie citind”, „Femeie cu chitară”, „George Călinescu”.
 
În cea de-a doua perioadă a creaţiei sale, între 1944 şi 1977 (27 decembrie) - anul morţii artistului -, Ciucurencu a realizat cu precădere compoziţii cu subiecte istorice sau sociale, cum sunt lucrările „Ana Ipătescu” sau „1 mai liber”.
 
Sursa foto: „Reprezentanți ai Dobrogei în știința și cultura românească”, de Constanța Călinescu
 
Citește și:

Alexandru Ciucurencu, coloristul neintrecut al Dobrogei

Pictura zilei „Prieteni” de Alexandru Ciucurencu

Pictura zilei „Natură statică cu pere, vas şi cărţi” de Alexandru Ciucurencu 

Pictura zilei „Natură statică cu anemone și pipă” de Alexandru Ciucurencu

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea Campionul constănţean cu care ne mândrim împlineşte 33 de ani

19 Jan 2018 425

#citeşteDobrogea 94 de ani de la naşterea marelui compozitor dobrogean Dragoş Alexandrescu

16 Jan 2018 462

#citeşteDobrogea 112 ani de la naşterea sculptorului dobrogean Boris Caragea

11 Jan 2018 389

#citeşteDobrogea 112 ani de la naşterea pionierului informaticii Grigore C. Moisil. Recunoaşterea internaţională a unui geniu dobrogean

10 Jan 2018 576

#citeşteDobrogea 76 de ani de la naşterea scriitorului dobrogean Olimpiu Vladimirov

09 Jan 2018 440

#citeşteDobrogea 118 ani de la nașterea constănțeanului Nicolae Sever Cărpinișan, primul român licențiat în jurnalism

07 Jan 2018 296

#citeşteDobrogea Mari compozitori dobrogeni. 129 de ani de la nașterea lui Ioan D. Chirescu

06 Jan 2018 467

#citeşteDobrogea Panteonul arheologiei dobrogene. 106 ani de la nașterea lui Emil Condurachi

03 Jan 2018 547

#citeșteDobrogea 174 de ani de la nașterea reginei-poetă Carmen Sylva, cea îndrăgostită de mare

30 Dec 2017 793

#citeșteDobrogea 118 ani de la nașterea „patriarhului arheologiei dobrogene”, Radu Vulpe

29 Dec 2017 524

Încă un Ajun fără Virgil Coman. Azi ar fi împlinit 44 de ani!

24 Dec 2017 2880

#citeșteDobrogea 86 de ani de la nașterea marelui fizician dobrogean Geavit Musa

23 Dec 2017 1568

#citeşteDobrogea Dionisie M. Pippidi, 112 ani de la naştere. O viaţă petrecută pe şantierele arheologice ale Dobrogei

20 Dec 2017 533

#citeşteDobrogea 138 de ani de la naşterea fondatorului oceanografiei româneşti, Ioan Borcea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

13 Dec 2017 558

#citeșteDobrogea 139 de ani de la numirea primului Consiliu Comunal al Constanței

12 Dec 2017 571

#citeşteDobrogea 150 de ani de la naşterea părintelui oceanografiei, Grigore Antipa

09 Dec 2017 595

#citeșteDobrogea141 de ani de la nașterea lui Constantin Moisil, fondatorul „Arhivelor Dobrogei”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

08 Dec 2017 469

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Gheorghe Hagi, cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc, cetăţean de onoare al Constanţei

14 Nov 2017 1172

Din istoria Dobrogei Se împlinesc 135 de ani de la nașterea lui Vasile Pârvan

28 Sep 2017 756

Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)

15 Sep 2017 1307

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Artistul plastic Ion Nicodim (galerie foto)

10 Jul 2017 4244

Aniversare. Academicianul Marian Traian Gomoiu, la 80 de ani „Suntem parte din natură, având un destin comun. Avem datoria să protejăm şi să conservăm natura pentru a supravieţui odată cu ea“ (galerie foto)

15 Aug 2016 5788

Conferință internațională la Universitatea „Ovidius”

05 Mar 2014 1282

Litoral TV Ziua Republicii Turcia a fost sărbătorită și la Constanța

30 Oct 2013 2006

Personalităţile marcate ale Dobrogei Grigore Antipa - cercetător împătimit al Mării Negre

10 Nov 2012 1226

Personalităţile marcante ale DobrogeiJean Bart, scriitorul care a încetăţenit în literatură viaţa maritimă şi fluvială

12 Oct 2012 4139

Personalităţile marcate ale DobrogeiIon Bănescu - profesor, istoric, jurist, avocat şi primar al Constanţei

05 Oct 2012 1043

Personalităţile marcate ale Dobrogei Mihail Coiciu - primar, prefect şi preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa

17 Sep 2012 2539

Harry Tavitian, premiat de Radio Constanta

13 May 2008 489

Pompierii se bucura ca au fost scoase in afara legii materialele pirotehnice

30 Dec 2006 526

Rezistenta anti-comunista in Dobrogea, tema unui simpozion

05 Sep 2005 785

Generalul Constantin Zeca, ales presedintele Uniunii Cadrelor Militare in Rezerva

12 Apr 2005 893

Kurban Bayram la Cumpana

04 Feb 2004 875