Primăria Constanţa dă în judecată Apele Române - Dobrogea Litoral. Motivul - refuzul ca Neversea să fie organizat pe plaja din Faleză Nord! (galerie foto)

Primăria Constanţa a înregistrat, pe 9 ianuarie a.c., pe Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Constanţa, dosarul 120/118/2018. Părţi în cauză sunt Municipiul Constanţa, în calitate de reclamant, şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral - Administraţia Naţională Apele Române, şi Neversea SRL, în calitate de pârâţi. Obiectul dosarului este anularea actului administrativ nr. 11044/05.07.2017, emis de Direcţia Apelor Române Dobrogea - Litoral.
 
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Ionela Bărboi, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că „acţiunea municipalităţii vizează refuzul celor două instituţii de a permite organizarea Festivalului Neversea în locaţia iniţială (n.r. plaja Reyna din oraş)“. Care să fie resorturile acestei acţiuni a Primăriei? Oare vrea să forţeze în această vară mutarea festivalului sau a vreunui alt eveniment în Faleză Nord, dacă instanţa îi va da câştig de cauză? Rămâne de văzut.
 
Vă reamintim că, pe 12 aprilie 2017, primarul Decebal Făgădău a semnat, în calitate de reprezentant al municipiului Constanţa, protocolul oficial cu SC Neversea SRL pentru organizarea, în perioada 7 - 9 iulie 2017, pe o suprafaţă de 200.000 mp de plajă din Faleză Nord (plaja Reyna), a ediţiei-pilot a Festivalului Neversea.
 
„În data de 29.03.2017 am depus o solicitare către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral prin care solicitam acordul şi documentaţia necesară pentru desfăşurarea evenimentului. Ca urmare a solicitării emise, instituţia mai sus amintită ne-a transmis răspunsul său pe data de 3.04.2017 (documentul transmis de către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral are nr. 5224/OA/3.04.2017), prin care ne-a informat asupra documentelor necesare şi a procedurilor de îndeplinit pentru obţinerea tuturor avizelor“, afirmau organizatorii Neversea, la momentul semnării contractului.
 

Neversea, obligată să schimbe locul festivalului

 
Însă, la sfârşitul lunii iunie, organizatorii evenimentului anunţau o modificare în privinţa locului desfăşurării festivalului, ca urmare a faptului că Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral nu şi-a dat acordul ca evenimentul să se desfăşoare în dreptul cartierului Faleză Nord. Această decizie a fost luată deoarece era vorba de o plajă nou creată, finanţată din fonduri europene. 
 
Eduard Cheregi, reprezentantul organizatorilor, director marketing şi comunicare Neversea, afirma, pe 24 iunie 2017: „În urma discuţiilor pe care le-am avut şi noi cu autorităţile, cu echipele de specialişti care au venit şi din străinătate, am decis ca pentru această ediţie, pentru această primă ediţie, segmentul de plajă cuprins între plaja Trei Papuci şi Plaja Modern să fie locaţia“.
 
În legătură cu demersul municipalităţii, am solicitat şi un punct de vedere directorului Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, Hristu Uzun. Acesta a fost numit la conducerea ABADL ulterior Festivalului Neversea, în luna septembrie a anului 2017. Spune că nu înţelege demersul municipalităţii şi trebuie să studieze plângerea.
 

Neversea SRL, amendată de ABADL

 
În schimb, Uzun ne-a precizat că Neversea SRL a pierdut un proces cu ABADL Constanţa. Clujenii contestaseră în instanţă amenda dată de Apele Române pentru nerespectarea amplasamentului pe care s-a desfăşurat festivalul, respectiv Plaja Modern. „Le-am dat amendă, au plătit 17.500 de lei, jumătate din amenda minimă de 35.000 de lei pentru nerespectarea amplasamentului. Dar au pierdut procesul“, a menţionat şeful Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, Hristu Uzun.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța AMG Lorem Consult SRL va elabora studii DNSH pentru Centrul cultural „Ion Movilă“ şi centrul de excelenţă „Carmen Sylva“, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 127

Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)

16 Apr 2024 297

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Independența, licitație deschisă pentru servicii de proiectare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 408

Cumpărări directe Constanța Primăria Cuza Vodă investește în întreținerea străzilor împietruite din comună. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)

15 Apr 2024 438

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 389

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 574

Cumpărări directe Constanța Primăria Seimeni cumpără tobogan complex (DOCUMENT)

15 Apr 2024 338

Cumpărări directe Constanța Primăria comunei Cobadin investește în servicii de toaletare a arborilor (DOCUMENT)

15 Apr 2024 478

Cumpărări directe Constanța Energybas Actual SRL, din Băneasa, contract de 52.000 de euro cu Primăria Oltina pentru serviciile de iluminat din comună (DOCUMENT)

15 Apr 2024 467

Cumpărări directe Constanța Peter & Stars SRL va organiza un spectacol la Castelu, cu 4.000 de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 384

Licitații Constanța Străzile din comuna Dobromir și satul Lespezi, reabilitate și modernizate cu bani din PNDR (DOCUMENT)

15 Apr 2024 484

Licitații Constanța Primăria Ghindărești modernizează drumurile din comună cu 1,24 de milioane de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 299

Știri Constanța ​Lucrări în cartierul Tomis Plus! Sunt anunțate restricții de trafic

15 Apr 2024 374

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 401

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 898