#sărbătoreşteDobrogea Constantin Sarry, „Despre ţinutul Dobrogei“

„Dobrogea
Dobrogea, lan imens de aur, aquarium de bogăţie,
Culcuş al potârnichii grase, cişmea a sucului de vie,
Dobrogea-n care-atâtea neamuri, scăpate azi de jugul greu,
Agonisesc o pâine dulce şi laudă pe Dumnezeu /…/
În ea, prin ea şi pentru ţară, prin muncă, fără de prihană,
Să se cultive, să-nflorească Provincia transdunăreană.“
 
Constantin Sarry, „Zile cernite, zile de nădejde“, Constanţa, 1921 
 
Sursa foto: Anatole Magrin, „Albumul Dobrogei“
 
Anatole Magrin, primul fotoreporter al Constanţei şi fotograf al Casei Regale. La Expoziţia universală de la Paris, din 1892, a fost decorat cu Diploma de onoare pentru calitatea fotografiilor cu tematică balneară care însoţeau exponatele reprezentative ale economiei României. Este consul onorific al Franţei la Constanţa. Publică în 1905 „Albumul Dobrogei“, din care, selectiv, ilustrăm materiale din această rubrică.
 
Citeşte şi:
 

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea


Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017

Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea „Constanţa s-a transformat ca prin farmec“ (document)

#scrieDobrogea Catarge româneşti în largul mării (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 582

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 514

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 3224

Primăria orașului Năvodari anunță publicul interesat s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu

29 Feb 2024 481

Istoria Dobrogei Actorul Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, directorul celei mai mari expoziții a provinciei

26 Feb 2024 5387

Istoria Dobrogei – Bibliografie – Memnon (sec. II) – „Despre Heracleia”

16 Dec 2023 2180

#Dobrogea145 Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

04 Dec 2023 11419

Originară din Tulcea Scriitoarea Silvia Zabarcencu împlinește 74 de ani

30 Nov 2023 960

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12389

#citeșteDobrogea 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

28 Nov 2023 1962

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 19640

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3362

#Dobrogea 145 Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

27 Nov 2023 1734

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1391

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1357