#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. Sorina Plopeanu, director al Casei Corpului Didactic Constanţa

Pentru dobrogeni, data de 14 noiembrie poartă o simbolistică specială: este ziua în care, în urmă cu 139 de ani, Dobrogea a reintrat în componenţa statului român modern. Prin Congresul de Pace din 1878, a fost recunoscut dreptul istoric al României asupra acestei provincii, stăpânită vremelnic de către domnitorul Mircea cel Bătrân. România a preluat administraţia Dobrogei în noiembrie 1878, atunci când trupele române au trecut Dunărea în noua provincie. Într-o proclamaţie emisă pe data de 14 noiembrie 1878, cu ocazia alipirii Dobrogei, domnitorul Carol I garanta tuturor dobrogenilor că România îi va ocroti, îndemnându-i să respecte reintegrarea Dobrogei la statul român: „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“
 
Respectul faţă de valorile locale şi faţă de diversitatea etnică din Dobrogea rămân caracteristici importante ale noastre şi continuă să fie un exemplu pentru românii de pretutindeni. Visul regelui Carol I de a menţine o Românie Mare, a tuturor românilor, indiferent de etnie şi religie, este prezent în memoria colectivă şi reprezintă un stindard al nostru. La mulţi ani, dobrogeni!
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalităţi din diferite domenii şi reprezentanţi ai instituţiilor de pe plan local şi naţional ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmiţând pentru cititorii noştri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre şi mare. Rămâneţi alături de noi pentru a marca această sărbătoare!
 
Citeşte şi:
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017

Ziua Dobrogei


#scrieDobrogea: Poveste de iubire multietnică, luminată de un far. Legenda Farului Genovez (galerie foto)

#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul dr. Mariana Păvăloiu, istoric, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ - Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea


#sărbătoreşteDobrogea: Mesajul prof. Narciz Amza

#citeşteDobrogea: „Noi ne socotim şi ne simţim români“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Eugen Terente, deputat USR Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1354

#Dobrogea145 Mircea Marius Banias, deputat PNL Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1143

#Dobrogea145 Mirela Furtună, deputat PSD Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1239

#Dobrogea145 Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1526

#Dobrogea145 Ionuț Rusu, viceprimar Municipiul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1112

#Dobrogea145 Dănuț Aelenei, deputat AUR Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1137

#Dobrogea145 Evdochia Aelenei, senator AUR Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 991

#Dobrogea145 George Simion, președinte AUR, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1176

#Dobrogea145 Cristian Crăciun, președintele Sucursalei Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir“, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 2424

#Dobrogea145 Costin Mega, director marketing Farul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1345

#Dobrogea145 Dumitru Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1090

#Dobrogea145 Costel Vicol, senator USR Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1340

#Dobrogea145 Cristian Vlad, viceprimar cu atribuții de primar comuna Albești, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1325

#Dobrogea145 Liviu-Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1439

#Dobrogea145 Dumitru Viorel Focșa, deputat AUR, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1209