Editorial! Ruralul, însetat după fonduri europene. Aleşilor, nu muşcaţi mâna care v-a votat!



România are deja vechime în Uniunea Europeană. Sunt deja primari care au încercat să „aspire“ cât mai multe finanţări europene. Sunt însă şi primari care preferă să facă proiecte din bugetele şi aşa văduvite ale comunităţilor lor. Mai peticesc un drum, mai reabilitează o şcoală, însă adevăratul progres al satului de astăzi se găseşte în finanţările europene. Pentru care aleşii trebuie să depună eforturi. Multe şi susţinute. Sunt primării care nici nu iau în calcul varianta fondurilor europene, continuând să aştepte repartiţiile Guvernului sau ale CJC.
 
Într-adevăr, toţi cei care au lucrat la astfel de proiecte s-au ales cu smocuri de fire albe de păr; nu este deloc uşor să duci la bun sfârşit un proiect, să te încadrezi în parametri, să fii cu „ochii-n patru“, să ai răbdarea de a rectifica virgule şi ghilimele pe întreg procesul de implementare şi monitorizare.
 
Procedura greoaie sau birocraţia în exces, teama şi reticenţa sunt câteva dintre aspectele care împiedică procesul de accelerare a absorbţiei şi, implicit, de stagnare a dezvoltării României cu ajutorul fondurilor pe care Uniunea Europeană ni le pune la dispoziţie. Astfel, rămânem doar observatori pasivi ai temerilor aleşilor locali la zece ani, două mandate şi jumătate de la aderare.
 
În mediul rural, în primăriile în care angajaţii încă mai au probleme cu deschiderea unui mail, de pildă (site-ul instituţional este încă un vis pentru unele primării), astfel de gânduri deloc utile pentru localnici mă revoltă. Să stai cu mâna întinsă la Guvern, ori la CJC, ori la colegii de partid mai sus puşi, în condiţiile în care nu iei în calcul varianta fondurilor europene, înseamnă că eşti un om lipsit de viziune. Prin accesarea fondurilor europene, avem şansa de a recupera decalajul economic încurajat ani la rând prin direcţionarea preferenţială a bugetelor de către forurile superioare de partid. Este principalul aspect pe care primarii trebuie să îl înţeleagă! Împrumuturile nu reprezintă nici ele o soluţie (decât pentru comoditatea aleşilor), întrucât o îndatorare excesivă a cetăţenilor înseamnă perseverenţa în sărăcie, în praf.
 
Ştiu că mulţi primari se plâng de proasta salarizare, care alungă oamenii calificaţi. E pertinent, întrucâtva, dar nu rămâneţi pasivi la nevoile oamenilor! Cereţi sfatul primarilor care au reuşit să ducă la final astfel de proiecte. Cereţi ajutorul firmelor de consultanţă. Curaj! Nu muşcă nimeni! Dar nici voi, dragi aleşi locali, nu muşcaţi mâna care v-a votat!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 380

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 340

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 527

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 529

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 498

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 533

O navă de tip catamaran va transporta pasagerii între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu (VIDEO)

28 Mar 2024 790

Decizia nu este definitivă CJ Constanța câștigă un proces cu Ministerul Dezvoltării Regionale

22 Mar 2024 430

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2064

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 521

Anunț important al Primăriei Constanța! Vizate, lucrările de reabilitare din zona centrală a municipiului

29 Feb 2024 598

Comunicat de presă „PNRR - Fonduri pentru România modernă și reformată!”

28 Feb 2024 678

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 562

Acte de vandalism la Constanța! Ce sancțiuni riscă cei care distrug florile, pavelele sau stâlpișorii

22 Feb 2024 638

Licitații Constanța Primăria Ovidiu pune la bătaie peste 800.000 de euro pentru Școala Gimnazială Nr. 3, din satul Culmea (DOCUMENT)

20 Feb 2024 983