Fiecare familie din comuna Crucea va primi daruri cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului


 
Primăvara aduce curăţenie pe toate planurile. Acelaşi lucru se întâmplă şi în comuna Crucea, unde lucrările de igienizare sunt în toi.
 

„Administraţia locală a cerut insistent echipelor de curăţenie ca, în această perioadă, să desfiinţeze rampele de gunoi, să cureţe spaţiile verzi şi terenurile goale, dar pe care locuitorii din comună au aruncat, pe timpul iernii, resturi vegetale şi menajere“, a declarat gospodarul-şef Gheorghe Frigioi.

 
Pe de altă parte, administraţia locală are în plan reabilitarea şi modernizarea străzilor din localităţile Gălbiori şi Băltăgeşti, cu fonduri europene în valoare de aproximativ un milion de euro. Astfel, dacă proiectul va primi aviz pozitiv pentru finanţare, la Gălbiori ar urma să fie asfaltate străzile Morii, Şcolii, Eternităţii, Vadului, Plopilor, Bucovinei, Văii, Zorilor, Garofiţei, Socului, Orizontului, Tineretului şi Cazanului, iar la Băltăgeşti, străzile Câmpului, Ciobanului, Busuiocului, Zorilor, Baciului şi Dunării.
 

„În această săptămână, am dat startul lucrărilor de întreţinere pentru DN 70, şosea ce leagă DN 2A de localitatea Crişana. Utilajele au sosit încă de la finalul săptămânii trecute, pentru ca, în cursul acestei săptămâni, să se apuce de treabă“, a adăugat primarul Gheorghe Frigioi.

 
Un alt proiect aflat în atenţia aleşilor locali din Crucea vizează înfiinţarea unui centru de perfecţionare a şomerilor din comună. Proiectul, desfăşurat cu parteneri din Bulgaria, urmăreşte să sprijine persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, prin cursuri de calificare în diferite meserii, cum ar fi cea de zidar, agricultor, instalator ş.a.

500.000 de euro pentru extinderea Liceului Tehnologic Crucea

Primăria şi Consiliul Local Crucea au solicitat 500.000 de euro din fonduri guvernamentale pentru extinderea cu patru noi săli de clasă a Liceului Tehnologic din localitate. Reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au făcut o vizită în teren săptămâna trecută, pentru a verifica pe ce vor da banii guvernanţii, iar proiectul a rămas, deocamdată, în evaluare.

Tot la capitolul educaţie, administraţia locală a comunei Crucea pregăteşte înfiinţarea unei grădiniţe. Lucrările la viitoarea grădiniţă, situată în apropierea bisericii din satul Crucea, evoluează de la o zi la alta. Deşi constructorii au demarat lucrările în primăvara anului trecut, aceştia le-au abandonat brusc la începutul lunii iulie 2015. Licitaţia pentru acest proiect a fost organizată de către Ministerul Educaţiei, iar câştigătoare a fost declarată o firmă din Brăila. În prezent, constructorii au revenit şi au reluat lucrările, care ar trebui să fie gata până de Paşti, conform şefului administraţiei publice locale. Proiectul viitoarei grădiniţe cuprinde două săli de clasă, locuri de joacă, o sală pentru activităţi festive, un cabinet medical şi grupuri sanitare adecvate micuţilor. Construcţia ar fi trebuit să fie gata într-un an de la demararea lucrărilor.

 
Tot de sărbătorile Pascale, administraţia locală va oferi peste 1.200 de pachete, care vor conţine alimente ca zahăr, ulei sau făină familiilor din comună. Astfel, fiecare familie va primi câte un pachet alimentar. Menţionăm că banii necesari acestei acţiuni provin de la sponsori. De asemenea, Consiliul Local Crucea a decis prin hotărâre de consilisliu suma totală de 25.000 de lei pentru a veni în sprijinul persoanleor asistate social.
 
Mai mult, luna trecută, administraţia publică a demarat proiectul prin care localitatea Crucea va beneficia de canalizare. Astfel, constructorii instalează, în această perioadă, conducte pe o distanţă de cinci kilometri, lucrări ce ar trebui să fie gata până la finalul lunii mai. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Crucea, contract pentru înființarea rețelei de apă uzată în Stupina

16 Apr 2024 479

Cumpărări directe Constanța AX Perpetuum Impex a bătut palma cu Primăria Crucea. Ce servicii va presta firma? (DOCUMENT)

13 Apr 2024 503

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, pe rolul Curții de Apel Constanța

04 Apr 2024 459

Licitații Constanța Primăria Comunei Crucea, licitație deschisă pentru execuția de lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public (DOCUMENT)

23 Mar 2024 455

Proiect finanțat prin PNRR Newbuilding Cons SRL va construi un centru de colectare a deșeurilor în comuna Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

22 Mar 2024 609

Licitații Constanța Primăria Crucea reabilitează Căminul Cultural din localitatea Șiriu (DOCUMENT)

19 Mar 2024 551

Cumpărări directe Constanța Construirea terenului de sport cu balon de la Băltăgești costă aproape 710.000 lei (DOCUMENT)

12 Mar 2024 657

Ce nereguli au găsit auditorii de la Curtea de Conturi la Primăria Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 740

Achiziții Constanța Primăria Crucea solicită ofertă de preț pentru construirea unui teren de sport cu balon la Băltăgești (DOCUMENT)

04 Mar 2024 515

ACoR Mariana Gâju, primarul de la Cumpăna a primit două distincții pentru activitatea comunei (FOTO)

12 Feb 2024 1142

A fost solicitat acord de mediu Primăria Crucea, județul Constanța tot mai aproape de realizarea noului cartier pentru tineri din satul Gălbiori

06 Feb 2024 1018

Cumpărare directă Constanța Proiect Group va gestiona sistemul de iluminat public în Crucea (DOCUMENT)

31 Jan 2024 557

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, la Curtea de Apel. Cine a câștigat în primă instanță

27 Jan 2024 811

Licitații Constanța Reabilitare energetică la Liceul Tehnologic Crucea. Ce firme au câștigat contractul (DOCUMENT)

06 Dec 2023 1060

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 1,24 de milioane de euro pentru asfaltări în Siriu, comuna Crucea (DOCUMENT)

20 Nov 2023 1066