Investiţii stopate din cauza bugetului local limitat Pregătiri pentru noul an şcolar, la Ciocârlia

De aproximativ o lună, autorităţile publice locale de la Ciocârlia caută soluţii pentru continuarea lucrărilor privind construcţia a două capele mortuare. Doar cea din satul Ciocârlia de Sus a fost finalizată, în linii mari, pentru cealaltă bugetul local fiind prea limitat. „S-au finalizat lucrările de la prima capelă mortuară, cea din curtea bisericii din Ciocârlia de Sus. Iniţial, intenţionam ca, de îndată ce vom încheia această lucrare, să ridicăm o astfel de construcţie şi la Ciocârlia de Jos. Din păcate, banii de la bugetul local sunt insuficienţi, astfel că am fost nevoiţi să oprim aceste lucrări. Dacă situaţia va persista în aceeaşi direcţie, nu ştiu cum vom chivernisi banii până la sfârşitul anului“, a declarat Traian Dragomir, gospodarul-şef al localităţii. „Capelele pe care le-am proiectat pentru cele două sate nu sunt mari, au suprafeţe de aproximativ 90 de metri pătraţi. Investiţiile pentru ambele construcţii ajungeau la suma de 150.000 de lei. Vom relua lucrările de la capela din Ciocârlia de Jos probabil după rectificarea bugetară“, a adăugat Dragomir.
 
Şi pentru că vara e în toi, iar vacanţa mare este prilejul mult aşteptat pentru lucrările de întreţinere a instituţiilor de învăţământ, aleşii locali au început igienizarea şcolilor. Pe raza comunei Ciocârlia funcţionează, în total, şapte unităţi de învăţământ. Imediat după ce elevii au luat vacanţă, autorităţile locale au şi început lucrări menite să schimbe şi să îmbunătăţească aspectul şcolilor din Ciocârlia de Sus şi din Ciocârlia de Jos. „De obicei, în perioada vacanţei de vară, se efectuează lucrări ample de renovare şi igienizare. Am dispus curăţarea şi pregătirea sobelor de teracotă. Şi spaţiile verzi din jurul sediilor dedicate actului educaţional au fost pregătite, astfel încât, în luna septembrie, şcolile să îşi primească elevii cu braţele deschise“, au declarat reprezentanţi ai Primăriei.
 
În altă ordine de idei, gospodarul-şef a hotărât că problema lipsei unui teren de sport adecvat nevoilor tinerilor şi a unui vestiar trebuie rezolvată numaidecât. „Avem, de câţiva ani, un teren de fotbal omologat, dar, în lipsa vestiarelor, jucătorii şi arbitrii erau nevoiţi să se schimbe în spaţii improvizate sau chiar în maşini. Am terminat de construit spaţiile, am făcut toate lucrările brute, la exterior. Am ajuns acum la finisajele interioare, unde ne-am văzut nevoiţi să ne oprim pentru că, la fel ca la capelele mortuare, s-au terminat banii. Întreaga investiţie pentru a reface complet baza sportivă este imensă pentru noi, însă lucrările de la vestiare ajungeau undeva la 150.000 - 200.000 de lei. Banii pentru acest proiect, la fel ca şi pentru construcţia capelelor mortuare, reprezintă integral fonduri de la bugetul local, tocmai de aceea, fără ajutor de la CJC, despre care ştim că nu mai are cum să ne ajute, şi fără bani de la Guvern, nu ne putem descurca să ducem planurile la bun sfârşit“, a conchis primarul Traian Dragomir.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Ciocârlia, județul Constanța și Double Trading SRL au încheiat un contract de peste 5.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 1158

Primăria Comunei Ciocârlia, județul Constanța cumpără mobilier pentru Școala Gimnazială Nr. 1 Ciocârlia (DOCUMENT)

17 Mar 2024 646

Primăria Comunei Ciocârlia, județul Constanța extinde rețeaua de canalizare din comună. Ce valoare are proiectul (DOCUMENT)

28 Feb 2024 928

Primăria Ciocârlia, județul Constanța, vinde mai multe terenuri intravilane. Licitația are loc în luna martie

15 Feb 2024 3417

Primăria Ciocârlia, județul Constanța, cumpără distribuție de gaze naturale

07 Feb 2024 1709

Știri din Constanța Se extinde rețeaua de canalizare în comuna Ciocîrlia cu finanțare prin Anghel Saligny”

24 Aug 2023 987

Primăria Ciocârlia va moderniza două străzi importante din comună

28 Nov 2022 1835

Controlul Curții de Conturi la UAT Ciocârlia, în județul Constanța. „Cele mai multe dintre măsurile dispuse au fost deja implementate“

23 Apr 2022 1461

Fostul edil Traian Dragomir, la judecată cu Primăria Ciocîrlia. Ce au spus judecătorii

08 Nov 2021 3100

Iridex Group Salubrizare va gestiona deșeurile din comuna constănțeană Ciocârlia

09 Jan 2021 3869

Primăria Ciocârlia, demersuri pentru înființarea distribuției de gaze în localitate

12 Dec 2020 2645

Străzile din comuna Ciocârlia, modernizate şi reablitate de Global Ports'S Services SRL (document)

05 Aug 2020 3584

Rețea de canalizare, stație de epurare și drumuri asfaltate Primarul Traian Dragomir despre investițiile din comuna Ciocârlia de Sus

26 Mar 2019 5774

Primăria Ciocârlia a împodobit comuna! Şase kilometri de ghirlande luminoase strălucesc noaptea

19 Dec 2016 9373

Comunitatea Virtuală a Țăranilor Dobrogeni se reunește într-un eveniment de excepţie

21 Oct 2016 4800