Se apropie Paştele Primăria comunei Poarta Albă, alături de copii şi de pensionari, în preajma sărbătorilor

Deşi am întrat în cea de-a doua lună a primăverii, frigul, ploaia şi vremea mohorâtă încă ne dau bătăi de cap. Ba, mai mult, înainte de Paşti, meteorologii anunţă zile cu ploi şi lapoviţă şi temperaturi mai degrabă potrivite lunii noiembrie. Iar asta nu ar fi nimic dacă vremea mohorâtă nu ar pune beţe în roate proiectelor pe care primarii le au în derulare. „Avem multă treabă de făcut, dar, momentan, pot spune că lucrările din cadrul proiectului de reabilitare şi extindere a şcolii merg bine. Trebuie să continuăm şi lucrările la reţeaua de canalizare din Nazarcea şi Poarta Albă Nord - Cartier Via, însă noroaiele ne împiedică să ne facem treaba. Astfel, lucrările se efectuează într-un ritm lent. Mai mult, întârzie şi alte proiecte care sunt legate de acesta, precum cel de extindere a reţelei de gaze pentru întreaga localitate“, a afirmat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.

Deşi este frig afară şi încă nu am renunţat la paltoane, totuşi, sărbătorile pascale se apropie. Ca în fiecare an, pensionarii din localitate, precum şi toţi elevii de la şcoala generală vor primi câte un pachet, care să le facă o bucurie, de Paşti. „Toţi pensionarii şi toţii elevii de până la clasa a VIII-a vor primi cadouri din partea Primăriei şi a Consiliului Local Poarta Albă. Este vorba despre aproximativ 900 de pensionari şi de circa 800 de elevi. Nu vor fi pachete costisitoare, însă este un gest firesc pe care îl facem an de an“, a declarat gospodarul-şef de la Poarta Albă.

Şi, pentru că primarul localităţii nu este omul care să stea şi să aştepte semne divine ori să îşi pună bazele doar în banii pe care i-ar putea primi de la Guvern sau din resursele proprii de la bugetul local, Vasile Delicoti a declarat că a avut, de curând, o întrevedere cu câţiva afacerişti interesaţi să investească în zonă. „Am avut o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri din Turcia, la CCINA. Aceştia s-au arătat interesaţi să facă unele investiţii în judeţul Constanţa. Poate reuşim să le creăm facilităţi pentru a veni şi a-şi dezvolta afacerile la Poarta Albă. Atragerea investitorilor privaţi în comună înseamnă nu doar venituri la bugetul local, ci şi crearea de locuri de muncă pentru localnici“, a explicat gospodarul-şef.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Un nou contract pentru supervizarea unor lucrări ce vizează noua rețea de gaze naturale din comună

12 Apr 2024 516

Locuri de muncă Constanța Primăria Comunei Poarta Albă angajează

08 Apr 2024 582

Achiziții Constanța De unde cumpără Primăria Poarta Albă sandwichuri pentru instituții de învățământ?

03 Apr 2024 1001

Cumpărări directe Constanța O firmă din Constanța va evalua terenurile din Poarta Albă

30 Mar 2024 552

Cumpărări directe Constanța Decolmat Instal SRL, cu un singur salariat în 2022, va repara conductele de apă din comuna Poarta Albă (DOCUMENTE)

18 Mar 2024 709

Primăria Poarta Albă, județul Constanța, anunț important despre proiectul de înființare a rețelei de distribuție gaze naturale

17 Mar 2024 1217

Primăria și Consiliul Local Poarta Albă, mesaj de 8 Martie

08 Mar 2024 427

Primăria comunei Poarta Alba, județul Constanța, caută firmă pentru construirea Dispensarului uman

02 Mar 2024 664

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Au început lucrările pentru viitorul bloc de locuințe tip ANL

20 Feb 2024 668

Primăria Poarta Albă, contract pentru prestări servicii de cadastru, intabulare și dezmembrare (DOCUMENT)

30 Jan 2024 779

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării a 8 terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

25 Jan 2024 1474

Primăria Poarta Albă, județul Constanța, contract cu două firme pentru alimentarea cu apă și canalizarea din zona E

13 Jan 2024 1609

Primăria Poarta Albă a aprobat delegarea gestiunii prin achiziție publică de servicii a activităților de sortare, tratare, mecano-biologică și depozitare a deșeurilor reziduale

20 Dec 2023 938

Cumpăna, Valu lui Traian și Poarta Albă Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023 - 2027 | Grup de Acțiune Locală Canal Dunăre Marea Neagră 2016

08 Nov 2023 952

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

01 Nov 2023 940