Primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, despre pachetele oferite de Paşti „Este ceva firesc, cu toţii ar trebui să facem asta“

Primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, se pregăteşte pentru marea sărbătoare a Paştelui. Însă bucuria Învierii Domnului nu poate fi deplină pentru el până ce nu ştie că toţi locuitorii comunei, chiar şi cei mai amărâţi, au ce pune pe masă în ziua de Paşti. „În fiecare an, de Paşti şi de Crăciun, Primăria şi Consiliul Local Peşteră oferă pensionarilor şi oamenilor fără posibilităţi pachete cu alimente. Este un lucru pe care îl facem de opt ani, de când am devenit primar, însă nu este un lucru cu care să mă laud, pentru că este ceva firesc, cu toţii ar trebui să facem asta. De aceea, toate darurile, pachetele cu alimente pe care Primăria le oferă, se dau în pungi fără niciun fel de inscripţie, fără niciun fel de felicitare, pentru că nu vrem să dăm o tentă electorală acestui fapt, creştinesc, de altfel“, a declarat primarul Valentin Vrabie. „Degeaba noi avem mesele pline, îndestulate, stăm alături de cei dragi, dacă cei fără posibilităţi, cei care nu au poate nici măcar un ou să îl pună pe masă nu pot primi această sărbătoare aşa cum se cuvine. E adevărat, Paştele nu este despre mâncare, ci despre credinţă, însă, în aceste sfinte sărbători, toţi românii ar trebui să aibă măcar strictul necesar“, a explicat gospodarul-şef. Pachetele care vor fi împărţite celor peste 700 de familii fără posibilităţi şi pensionari cu venituri mici conţin alimente de strictă necesitate. Banii pentru această acţiune au fost alocaţi prin Hotărâre de Consiliu Local încă de acum câteva săptămâni.

În altă ordine de idei, primarul Valentin Vrabie a declarat că speră ca, după sfintele sărbători de Paşti, vremea să se îmbunătăţească, întrucât are de întreprins o lucrare foarte importantă în satul Izvoru Mare. „Nu pot da mai multe detalii, însă este o lucrare pentru care am depus foarte multe eforturi. Nu poate fi demarată acum din cauza timpului nefavorabil, însă după Paşti, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom putea apuca de treabă“, a precizat primarul Valetin Vrabie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Valentin Vrabie „Nu vreau să rămân cu această etichetă de condamnat. În ceea ce privește o candidatură, nu știu ce să spun” !

02 Nov 2023 1867

ZIUA LIVE Valentin Vrabie, detalii despre activitatea derulată ca edil al municipiului Medigidia înainte de condamnare. „Nu mă consider vinovat cu nimic“ (VIDEO)

02 Nov 2023 1700

ZIUA LIVE Valentin Vrabie, primul interviu după încetarea mandatului de primar al municipiului Medgidia!

01 Nov 2023 1930

Definitiv Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a câștigat procesul pe care i-l intentase Comuna Peștera (MINUTA)

17 Feb 2023 6855

„Feeria de lumini“, în instanţă Valentin Vrabie, dat în judecată de Primăria pe care a condus-o două mandate. La cât se ridică prejudiciul. Ce spun părţile implicate

07 Mar 2018 11090

Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, la ceas aniversar

04 Apr 2017 5413

Prefectul a emis ordinul de încetare a mandatului primarului comunei Peştera

31 Mar 2016 2619

„Viitorul unei naţiuni depinde de nivelul de educaţie“ Primarul Valentin Vrabie a oferit 500 de tablete, de Ziua Copilului (galerie foto)

02 Jun 2015 3662

Luminile Crăciunului au „inundat“ comuna Peştera „Parcul Bucuriei“, animat de mii de persoane care au venit să vadă spectacolul iernii (galerie foto)

08 Dec 2014 8051

Rădăcini sănătoase La Peştera, se plantează din nou puieţi şi... fapte bune

20 Nov 2014 2722

Gânduri bune în ziua hramului Bisericii „Sfinţii Mihail şi Gavril“ Primarul Valentin Vrabie, aproape de oamenii din Izvoru Mare (galerie foto)

10 Nov 2014 3282

În vizită la Peştera Monica Macovei, alături de Valentin Vrabie - „Un cuplu de independenţi care schimbă România prin fapte“ (galerie foto)

11 Oct 2014 4046

Ce spun primarii şi parlamentarii de Constanţa despre noua rectificare bugetară „Jaf, hoţie şi mituire”

29 Sep 2014 3816

Litoral TV Vrabie, musafirul lui Dragnea

24 Sep 2014 2119

Primarul Valentin Vrabie către premierul Victor Ponta "Judeţul Constanţa a intrat în moarte clinică"

23 Sep 2014 2865