S-a aprobat bugetul localităţii! Strategia de dezvoltare a comunei Kogălniceanu, în dezbatere (documente)


 
Proiectele pe care le derulează Primăria Mihail Kogălniceanu vor schimba pentru totdeauna faţa comunei. Administraţia locală a aprobat, zilele trecute, bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei pentru anul în curs, în valoare de aproximativ 35 de milioane de lei. Potrivit documentelor, comuna proiectează, în acest an, investiţii în valoare de 21 de milioane de lei.
 
Locuitorii comunei vor plăti, în 2016, un impozit de 75 de lei pe metrul pătrat dacă deţin o clădire-anexă cu pereţi exteriori din piatră, lemn sau cărămidă. Cea mai mare taxă impusă de administraţia locală pe clădiri vizează persoanele fizice care deţin o clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă. Proprietarii unor astfel de clădiri vor plăti o taxă de 600 de lei pe metrul pătrat, cu precizarea că valoarea impozabilă a imobilului se ajustează în funcţie de zona în care acesta este amplasat.
 
Persoanele fizice din comuna constănţeană vor plăti un impozit pe terenuri între 370 şi 950 de lei pe hectar. Mai mult, în funcţie de zona în care este situat terenul şi de categoria de folosinţă a acestuia, aleşii locali din Kogălniceanu au stabilit că locuitorii trebuie să plătească un impozit situat între 8 şi 53 de lei pe hectar. Cei mai mulţi bani vor scoate din buzunar proprietarii de livezi, în timp ce proprietarii de terenuri cu ape vor plăti cel mai mic impozit pe hectar.
 
Consilierii locali au stabilit şi valoarea impozitului pe mijloacele de transport deţinute de localnici. Astfel, cei care deţin motociclete sau autoturisme vor plăti către administraţia locală o taxă cuprinsă între 8 şi 290 de lei, în funcţie de capacitatea cilindrică.


 
Când vine vorba despre taxa de salubrizare, datorată numai de persoanele fizice care au teritoriul pe suprafaţa comunei, aceasta va fi în valoare de 3,5 lei pe lună de persoană. În plus, consilierii locali au stabilit că şi proprietarii de garaje din comună trebuie să plătească o taxă de salubrizare, în valoare de 3 lei pe metru pătrat, pe an. Locuitorii care vor apela la funcţionarii din Primărie pentru eliberarea unui certificat de urbanism vor plăti o taxă cuprinsă între 6 şi 14 lei, în funcţie de suprafaţă.
 
Compartimentul de Poliţie Locală va percepe taxe cuprinse între 23 şi 91 de lei pentru înregistrarea vehiculelor pentru care nu există obligaţia înmatriculării, în funcţie de tonajul acestora.

Strategia de dezvoltare locală, în dezbatere

De asemenea, mâine, începând cu ora 11, la Centrul pentru Tineret din localitatea Mihail Kogălniceanu va avea loc o dezbatere publică, organizată de Asociaţia „Grup de Acţiune Locală la Constanţa Centru“. Tema dezbaterii este validarea viitoarei strategii de dezvoltare locală, pe care administraţia locală o va pune în aplicare.
 

În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza hotărârea privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei Mihai Kogălniceanu pe anul 2016 şi referatul privind stabilirea valorilor impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016.  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără mobilier școlar!

17 Apr 2024 444

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, înlocuiește branșamentele de la locuințele multifamiliale

11 Apr 2024 520

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a atribuit un nou contract pentru renovarea blocurilor (DOCUMENT)

09 Apr 2024 489

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, contract pentru întreținerea serviciilor de irigații

08 Apr 2024 810

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, un nou pas făcut pentru renovarea a 10 blocuri din comună

03 Apr 2024 1227

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, reabilitează blocurile din comună. Investiție de 10 milioane lei

25 Mar 2024 744

Investiție la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Primăria cumpără bănci noi!

19 Mar 2024 652

Licitații Constanța Primăria Mihail Kogălniceanu, contract pentru delegarea gestiunii de servicii, a activităților de sortare, tratare mecano-biologică și eliminare prin depozitare a deșeurilor municipale

12 Mar 2024 656

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, renovează Grădinița Piticot

08 Mar 2024 743

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără servicii topografice

02 Mar 2024 704

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără servicii de asigurări incendiu și alte riscuri în localitate

01 Mar 2024 532

Consiliul local al municipiului Tulcea convocat astăzi, 28 februarie, în şedinţă ordinară

28 Feb 2024 584

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără servicii de mentenanță a iluminatului public

26 Feb 2024 945

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, renovează blocurile din localitate. Ce sume au fost alocate (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1087

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, a cumpărat servicii de ecarisaj

13 Feb 2024 852