Veste bună doar pentru cei care muncesc! Trei blocuri de locuinţe sociale vor fi ridicate la Techirghiol

Oraşul Techirghiol este în plină transformare, iar pe agenda de lucru a primarului localităţii, Iulian Constantin Soceanu, se află numeroase proiecte.
 
Pe lista dată publicităţii de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, oraşul Techirghiol apare cu un singur proiect ce va fi finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este vorba despre proiectul privind modernizarea unor străzi din localitate, pentru care s-a alocat suma de 3.578.993 de lei. „Cu banii aceştia vom asfalta nouă străzi. Până în luna octombrie avem termen să depunem documentaţia pentru semnarea contractului de finanţare. Sper ca până pe 15 septembrie să se rezolve. Ne-au cerut o sumedenie de documente, pe care le vom pune la dispoziţie, şi, până atunci, sper să fie totul definitivat“, a declarat, pentru ZIUA în judeţ, primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.
 
Între timp, activităţile continuă. Fie se lucrează în teren, fie se elaborează noi proiecte ce urmează a fi depuse. „Aşteptăm să semnăm contractul de finanţare pentru proiectul depus pe fonduri europene POR, Axa 7.1, proiect de 3.600.000 de euro privind asfaltarea a 15 străzi, plus alte obiective incluse. Acum lucrăm cu intensitate maximă la depunerea altor cinci proiecte, pentru care sperăm să obţinem finanţare prin fonduri europene nerambursabile“, a afirmat edilul-şef al urbei.

Proiecte diverse cu finanţare de la UE şi nu numai  

Proiectele pe care administraţia locală din Techirghiol vrea să le realizeze cu fonduri europene vizează infrastructura şi reabilitarea termică a clădirilor aflate în administrarea Consiliului Local, în speţă, sediul Primăriei şi Liceul „Emil Racoviţă“, care vor fi anvelopate.
 
„Urmează să demarăm contractul pentru modernizarea aleii pietonale, parcări, amenajări spaţii verzi şi iluminat public la tronsonul de blocuri de pe Al. I. Puşkin. Proiectul acesta va fi realizat cu bani din bugetul local şi cu alocări de la Consiliul Judeţean Constanţa“, a explicat primarul Iulian Constantin Soceanu.
 
Totodată, în scurt timp vor începe lucrările pentru construirea a trei blocuri de locuinţe sociale. „Imobilele vor fi ridicate pe strada Al. I. Cuza şi vor cuprinde 48 de unităţi locative: garsoniere, apartamente cu două camere şi apartamente cu trei camere. Am trecut de faza de semnare a contractului de finanţare. Acum demarăm procedura de achiziţie pentru desemnarea constructorului. Proiectul este evaluat la peste cinci milioane de lei“, a declarat primarul oraşului Techirghiol.
 
Edilul-şef a ţinut totuşi să sublinieze un aspect. „Avem cereri multe pentru locuinţe sociale, dar nu toate sunt justificate. Sunt prea multe persoane care nu muncesc şi trebuie să eliminăm acest fenomen. Avem oameni care au ajutoare sociale, dar nu mai vor să muncească. Pentru că statul, în loc să încurajeze munca, încurajează ne-munca. Cei care au depus cerere şi muncesc vor fi primii care vor primi o locuinţă socială, nu oameni care nu au cu ce să îşi plătească dările şi care ar putea deteriora locuinţele respective pentru că nu au posibilitatea de a le întreţine corespunzător… Sper că în anul 2019 să finalizăm acest proiect important pentru comunitatea noastră“, a conchis primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 417

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 582

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 619

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2349

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 396

Cumpărări directe Constanța Ce firmă prestează serviciile de reparare și de întreținere sistem de irigare la Techirghiol (DOCUMENT)

21 Apr 2024 481

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 767

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 618

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 5598

Constanța Femeie, reținută pentru înșelăciune – încasa avans pentru apartamente

19 Apr 2024 448

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 337

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 494

Contract în valoare de peste 3,7 milioane de lei Primăria Techirghiol a concesionat sistemul de iluminat public din oraș firmei Euro-Audit Service SRL (DOCUMENT)

16 Apr 2024 450

​Prefectul județului Constanța, în instanță alături de Primarul orașului Techirghiol. Dosarul, pe rolul Tribunalului

12 Apr 2024 489

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu în Techirghiol!

12 Apr 2024 545