Zi de sărbătoare la Eforie Primarul Ovidiu Brăiloiu, la ceas aniversar



Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, împlineşte, vineri, 48 de ani. Social-democratul a început, în vara anului 2012, al treilea mandat de primar şi se pare că nu doreşte să se oprească aici, având în vedere proiectele importante demarate pentru comunitatea publică locală.
 
Ovidiu Brăiloiu este căsătorit cu designerul Otilia Brăiloiu şi are două fetiţe. Înainte de a fi şeful administraţiei publice locale, Brăiloiu a fost, vreme de trei ani (2001-2004), inspector general teritorial în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Din 2000 până în 2001, a fost consilier la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, Direcţia Corp Control. Între 1996 şi 2000, Ovidiu Brăiloiu a deţinut funcţia de şef Serviciu la Direcţia Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa. Primarul oraşului Eforie este reprezentant în Comitetul Regiunilor, făcând parte din Grupul Socialist PSE.
 
Printre proiectele importante care sunt acum în derulare la Eforie se numără cel privind reabilitarea spaţiilor verzi din cele două staţiuni, branşarea localităţii la reţeaua de gaze naturale, precum şi reabilitarea plajelor şi a teatrelor de vară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 726

Cumpărări directe Constanța Inter Elchim SRL întreține, cu 46.000 de euro, iluminatul public din Eforie (DOCUMENT)

23 Mar 2024 508

Cumpărări directe Constanța Primăria Eforie a atribuit, în două zile, 15 contracte în valoare de peste 800.000 lei (DOCUMENTE)

21 Mar 2024 694

Afaceri Constanța Primăria Eforie vrea să vândă nouă terenuri. Licitația va avea loc în aprilie

18 Mar 2024 658

Cumpărări directe Constanța Euromis HR SRL întocmește studiile de fezabilitate pentru pasajele rutiere peste sensul giratoriu de pe DN39. Contracte cu Primăria Eforie (DOCUMENT)

08 Mar 2024 673

Primăria Eforie cumpără ambarcațiune de salvare folosită în scopul salvarii vieții pe mare în Asia, Europa și Africa de Sud

25 Feb 2024 491

Justiție Constanța UAT Eforie și primarul orașului Eforie, la judecată cu o societate din București

19 Feb 2024 556

Justiție Constanța Primăria Eforie, dată în judecată de Centrul de Pregătire, Odihnă și Recuperare Complex Flamingo

18 Feb 2024 709

Contractele directe de promovare și publicitate a unor proiecte derulate de Primăria Constanța ajung la Intermedia Services Top SRL! (DOCUMENTE)

10 Feb 2024 702

Licitații Constanța Autoprima Serv SRL și Drum Pod Invest SRL, două contracte câștigate cu Primăria Eforie (DOCUMENTE)

05 Jan 2024 1188

Decizie CNSC Licitația pentru servicii de pază organizată de Primăria Eforie, contestată!

04 Jan 2024 694

Afaceri Constanța Șase firme și două persoane fizice și-au adjudecat bunuri imobiliare vândute de Primăria Eforie

29 Nov 2023 1281

Afaceri Constanța 12 terenuri din Eforie Sud și Eforie Nord sunt scoase la licitație

20 Nov 2023 1309

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de utilitate publică pentru valorificarea atracțiilor turistice în Orașul Eforie

04 Nov 2023 1091

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de utilitate publică pentru valorificarea atracțiilor turistice în Orașul Eforie

03 Nov 2023 1700