Banii primăriilor PSD pentru Măsura 322 se duc la firmele apropiate CJC Ce se ascunde în spatele asocierii câştigătoare la Dobromir (documente)

dobromir__1.jpgSC Structural ING SRL, o veche colaboratoare a administraţiei judeţene, a marcat din nou la una dintre primăriile pesediste. De data aceasta, la Dobromir. Firma a câştigat, de această dată cu un alt asociat, SC Capa Instal SRL din judeţul Bihor, contractul pentru investiţiile prin Măsura 322, în valoare de peste opt milioane de lei fără TVA

Ambii asociaţi ai celor două firme fac parte din structuri de partid: cel de la SC Structural ING SRL este membru PSD la tineret, iar cel de la SC Capa Instal SRL este consilier local PNL în Haieu, comuna Sânmartin, judeţul Bihor. Cu alte cuvinte, USL-ul pare a funcţiona şi la nivelul afacerilor.

dobromir.jpgVorba românească „ban la ban trage" se poate aplica şi în cazul contractul scos la bătaie de Dobromir, primărie pesedistă condusă de Iusein Visel, care a dat tot pe mâna unui pesedist de-al său un contract de 8,5 milioane de lei fără TVA pentru punerea în aplicare a unui contract pentru care s-a obţinut finanţare prin Măsura 322.

Aşa cum se arată în anunţul de atribuire nr. 143082/03.10.2011 postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, contractul având ca obiect elaborare proiect tehnic şi lucrări de execuţie pentru „Creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază şi a infrastructurii socio - culturale în comuna Dobromir" a fost predat asocierii dintre SC Capa Instal SRL din Haieu, comuna Sanmartin, judeţul Bihor şi SC Structural ING SRL din Constanţa pentru 8.477.921 lei. De aceşti bani, cele două societăţi trebuie să se ocupe de proiectarea şi executarea lucrărilor privind reabilitarea şi modernizarea de drumuri în localitate, de înfiinţarea şi dotarea unei creşe, de dotarea Căminului Cultural din localitate, dar şi de organizarea unui obor în centrul comunei, toate acestea în maxim 20 de luni de la data semnării contractului. Finanţarea este asigurată din fonduri ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 322 - Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale.

Preferata CJC-ului la lucrările de proiectare

Dobromir_primar_Iusein_Visel_02.jpgDespre SC Structural ING SRL se ştie că şi-a obţinut notorietatea datorită contractelor pe care le-a câştigat la Consiliul Judeţean Constanţa din 2008 până în prezent, a căror valoare ajunge la 1.927.668 lei fără TVA, bani cumulaţi în opt contracte. Ultimul contract a fost câştigat la începutul lunii octombrie a.c. şi face referire la scoaterea din cenuşă a fostului cinematograf „Republica", din municipiu. Un contract gras atribuit firmei Structural ING de către CJC este cel referitor la serviciile de consultanţă pentru lucrările de reabilitare a sistemului rutier DJ 228, tronsonul DN 22C - DN 2A, pentru care judeţul a dat nu mai puţin de 770.000 de lei fără TVA. Cei de la Structural ING nu au ratat nici Primăria Deleni, tot pesedistă, pentru care în 2009 a elaborat studiul de fezabilitate pentru „Piaţă transfrontalieră Angro de produse agricole" şi a încasat 11.999 de lei fără TVA. De asemenea, şi SC Domeniul Public şi Privat SRL i-a atribuit un contract cât toate contractele câştigate în trei ani la CJC, în valoare de 2,5 milioane de lei fără TVA, pentru servicii de proiectare tehnică pentru construcţia a 13 lucrări publice, mai exact reabilitarea de cişmele în judeţ şi amenajarea de oboare tradiţionale. SC Structural ING SRL a câştigat şi proiectarea reamenajării Delfinariului, în asociere cu SC Soare&Yokina Arhitecţi Asociaţi SRL, Sicon 21 SRL şi Ink Building SRL.

Pesedistul Stanciu, retrogradat în PSD

Este binecunoscut faptul că asociaţi şi administratori ai societăţii câştigătoare sunt Constantin Stanciu şi soţia sa, Ancuţa Elena. Capul familiei este un tânăr pesedist constănţean care deţinea, până anul trecut, când au avut loc alegeri pentru noua structură de conducere a organizaţiei municipale a tineretului social-democrat, funcţia de vicepreşedinte în Comitetul executiv al filialei. În prezent, este doar membru în Comitetul lărgit, potrivit celor spuse de preşedintele organizaţiei municipale de tineret, George Vişan.

Firma a fost înfiinţată în 2005, el şi soţia deţinând în societate procente egale. Indicatorii financiari arată că societatea a prosperat după demararea colaborării cu CJC. Astfel, dacă din anul înfiinţării şi până în 2008 firma a mers pe profit zero, ba chiar pe minus în 2007 şi 2008, după această dată se constată că societatea familiei Stanciu a obţinut un profit de 665.767 lei. De precizat că Ancuţa Elena şi Constantin Stanciu mai sunt asociaţi şi în Structural Group SRL. Am încercat să luăm legătura ieri şi cu administratorul Constantin Stanciu, însă acesta nu a răspuns la telefon, iar pe numărul de fix al firmei nu a răspuns nimeni.

În luna mai a acestui an, firma administrată de familia Stanciu a câştigat, împreună cu SC Top Management SRL, un contract premergător celui atribuit de Primăria Dobromir, pentru „Consultanţă şi management investiţie pentru proiectul «Creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază şi a infrastructurii socio-culturale în comuna Dobromir»". Societatea Top Management SRL e patronată de Bogdan Daniel Banu, soţul Carlei-Iolanda Banu, fostă Stamate, cea care a fost şefă a Serviciului de Coordonare Programe din cadrul Direcţiei Generale de Afaceri Europene a CJC.

Asociatul Capa Instal, consilier PNL la Sânmartin

Cealaltă societate care se va ocupa de lucrarea de la Dobromir, SC Capa Instal SRL din Haieu, Sânmartin, a fost înfiinţată în 2007 şi are ca obiect principal de activitate „Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii" şi 41 de obiecte de activitate secundare, printre care şi „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale". Firma îi are ca asociaţi pe Ioan Cosmin Bonica şi pe Elena Cristina Bonica, fiecare dintre ei având câte 50%, Elena Cristina îndeplinind şi funcţia de administrator. Firma are un punct de lucru în Bihor, la Heiu, deschis în 2009, două la Călăraşi - unul deschis în 2010, iar celălalt în august 2011, şi unul la Holod, Bihor, deschis în februarie 2011.

În 2007, Cosmin Ioan Bonica era şeful SC GCLPS SA (Societatea de Gospodărire Comunală şi Locativă, Prestări Servicii), sub denumirea generică Regia de Apă Sânmartin, iar în prezent este şi consilier local PNL în cadrul Primăriei Sânmartin. Datele privitoare la apartenenţa sa politică apar pe site-ul Primăriei, dar ne-au fost confirmate şi de secretarul comunei, Claudiu Păcuraru. Presa locală bihoreană spunea în 2009 că schimbarea lui Bonica din funcţia de director s-a făcut din cauza managementului defectuos.

Contactată telefonic, Elena Cristina Bonica ne-a spus doar că în cadrul contractului de la Dobromir firma sa va efectua lucrările de construcţie, (n.r. probabil cele de la creşă), iar de proiectare se va ocupa asociatul SC Structural ING SRL. Ulterior, ne-a spus că nu poate oferi alte detalii şi că va trebui să-l contactăm pe soţul său.

Primarul Visel: „Lucrarea va fi subcontractată"

Primarul din Dobromir, Iusein Visel, a fost singurul care a oferi câteva detalii în legătură cu contractul. „Se vor asfalta 8,8 kilometri de străzi în toată comuna şi se vor construi de la zero o creşă şi un obor pentru animale, ambele în centrul comunei". Edilul spune că asocierea care a fost declarată câştigătoare a fost singura care şi-a achiziţionat caietul de sarcini şi şi-a depus oferta. „Din câte am înţeles, lucrarea va fi subcontractată, dar nu ştiu detalii. Am depus la PNDR raportul pentru a ne da ok-ul, urmând ca mai apoi să semnez ordinul de începere a lucrărilor. Analiza durează 15 zile. La începutul lunii noiembrie probabil vom avea un răspuns", a mai adăugat primarul.

Putem observa astfel cum afacerile dintre membrii USL-ului funcţionează şi în plan personal, chiar foarte bine am putea spune. Misterul rămâne însă în legătura dintre cele două firme, aflate la capete diferite ale ţării, chiar dacă cea din Bihor are punct de lucru în judeţul învecinat Constanţei. Ba, mai mult, misterul planează şi asupra firmelor care vor subcontracta această lucrare, ceea ce reprezintă partea cea mai importantă din această poveste.

Mai puteţi citi în ZIUA satelor:

claudia_candet.jpgEditorial: Alergãtura pentru referendum. Cine câştigã de pe urma lui

Dupã victoria legatã de decizia instanţei în favoarea organizãrii referendumului local pentru desfiinţarea unitãţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa, pe care o afişeazã la orice întâlnire publicã, şefii de la judeţ umblã zi-noapte în teritoriu sã-i convingã pe oameni sã iasã la vot.

Harsova_primar_Tudor_Nadrag_003.jpgS-au repartizat locuinţele ANL la Hârşova

Ieri, apartamentele din cele mai noi blocuri de tip ANL din Hârşova au fost predate noilor beneficiari. Aceştia şi-au tras la sorţi ordinea apartamentelor miercuri, în cadru oficial, la sediul Primăriei.

Crucea_Gheorghe_Frigioi_003.jpgAjung microbuzele şcolare la Crucea

O societate din Râmnicu Vâlcea, Nurvil SRL, a câştigat contractul pentru furnizarea a douã microbuze pentru transportul elevilor.

Cuza_Voda_Eugen_Dumitru_04.jpgPrimăria Cuza Vodă a primit bani pentru finalizarea Măsurii 322: Se construieşte staţia de epurare şi se termină asfaltarea străzilor

După o perioadă îndelungată în care lucrările de extindere a canalizării şi de finalizare a asfaltării străzilor în comună au fost stagnate, zilele trecute, administraţia locală din Cuza Vodă a primit banii pentru terminarea lucrărilor. 

S-a inaugurat Centrul de Tineret Agigea: Primarul Cîrjaliu - „Cu puţin efort, până la sărbători centrul va fi cu adevărat funcţional" (galerie foto)

Eoliana de la Corbu va reduce factura la energie


Inaugurarea Primăriei Aliman, întârziată de racordul la energie

Rând pe rând, primãriile vor independenţã energeticã: Centralã eolianã şi punct de informare turisticã, la Pecineaga


Primăria Crucea nu a rezolvat problema cu Utiltrans: Gheorghe Frigioi - „Avocaţii se vor pune de acord cu subcontractarea lucrării"


DRDP scoate la concurs posturi de casier pentru punctul de taxare de la Giurgeni 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Se cere sesizarea Curţii Constituţionale în cazul fostului profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime

17 Mar 2024 392

Firme Constanța Spicul SA. Vânzarea morilor din Ion Corvin, Oltina şi Dobromir, supusă aprobării acționarilor

16 Mar 2024 454

Cumpărări directe Constanța Top Management ING SRL, contract cu Primăria Dobromir pentru implementarea proiectelor finanțate prin PNRR (DOCUMENT)

10 Mar 2024 500

Audit financiar la Primăria Dobromir, județul Constanța Camera de Conturi a constatat o inventariere defectuoasă a mijloacelor de transport auto din cadrul primăriei (DOCUMENT)

07 Mar 2024 494

Afaceri Constanța Lucrări de reparații de aproximativ 300.000 de lei la dispensarul comunei Dobromir. Cine le asigură (DOCUMENTE)

27 Feb 2024 499

Constanța. Fostul profesor acuzat că și-ar fi atins elevii în zonele intime, menținut sub control judiciar!

18 Feb 2024 894

Prefectul Județului Constanța și Primarul Comunei Dobromir, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

17 Feb 2024 644

Se circulă în condiții de iarnă în județul Constanța! În ce zone acționează drumarii (VIDEO)

20 Jan 2024 4757

Prefectura Constanța merge din nou în instanță Vrea să desființeze acte administrative emise de primarii din Limanu și Dobromir și de Consiliul Local din Năvodari

18 Jan 2024 790

Au fost stabilite și acordate indemnizații nelegale Prefectura Constanța vrea să anuleze mai multe dispoziții emise de viceprimarul cu atribuții de primar din comuna Dobromir, județul Constanța

10 Jan 2024 711

Cazul fostului profesor din județul Constanţa, care și-ar fi atins elevii în zonele intime, a ajuns în apel! S-a fixat primul termen

08 Jan 2024 742

Nemulțumiri! Tribunalul Constanța a încetat procesul penal faţă de Iusein Visel, fost primar al comunei Dobromir! Dosarul merge la Curtea de Apel

30 Dec 2023 733

Pastilă amară pentru DNA Constanța! Judecătorii au încetat procesul penal faţă de un fost primar din județul Constanța (MINUTĂ)

14 Dec 2023 1484

Aproape 13 ani de închisoare pentru un fost profesor din Constanța acuzat de agresiune sexuală!

16 Nov 2023 1201

Cumpărări directe Constanța Primăria Dobromir a semnat un contract pentru echipamente sanitare

20 Oct 2023 772