Printre elveţieni şi spanioli Mărirea şi decăderea lui Corneliu Dică printre eoliene

dica_dica_corneliu_2.jpgPoate că unul dintre cei mai activi jucători pe piaţa eolienelor dobrogene este Corneliu Dică.

S-a făcut remarcat, cu mulţi ani în urmă, ca director în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime.

Trecut în zona privată, Dică a simţit, la un moment dat, „febra" eolienelor. Şi a reuşit să lucreze, în Dobrogea, cu CEZ sau Iberdrola. Grupul de firme Eolica s-a dezvoltat şi părea să-i aduci lui Corneliu Dică numai avantaje. Numai că primele luni ale lui 2012 i-au creat ceva neplăceri. În urma unor acţiuni, ca administrator al SC Eolica Dobrogea SRL, Dică a fost certat de elveţienii de la Eolica Dobrogea GMBH şi ameninţat cu alungarea. În 2008, patru proiecte eoliene având ca beneficiar Eolica Dobrogea erau depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Era vorba despre 20 turbine cu puterea de 2 MW/turbină şi instalarea de staţii de transformare aferente pe 450 de hectare în zona Mihai Viteazu. Culmea, tocmai acolo unde acum îi găsim pe spaniolii de la Iberdrola. Proiecte în acest sector au mai avut şi societăţile în care este implicat Corneliu Dică, C-Tech (Mihai Viteazu şi Săcele) şi Eolica Dobrogea Five (Cogealac). Grupul Eolica Dobrogea are mai mulţi „pui", de la One la Ten. În 2010, numele afaceristului a apărut în „războiul eolienelor de la Cogealac". Atunci, primarul comunei Cogealac, Hristu Cati, a fost arestat, iar bătaia cu pietre de pe câmpurile judeţului Constanţa, din pricina eolienelor, a făcut înconjurul ţării.

Episodul „Războiul de la Cogealac"

Se spunea la acea vreme că interesul lui Cati ar fi fost să-l ajute pe Dică şi pe Eolica lui, implicată direct în parcurile eoliene din zonă. Întâmplarea a făcut ca, la puţin timp după scandal, Dică să intre-n firma familiei Cati. O înscriere în Monitorul Oficial din 26 august 2010 arată că unicul asociat al SC Cris Agro Star SRL, Camelia Cati, născută în Tulcea, cu domiciliul în Cogealac, a hotărât schimbarea sediului social al firmei din strada Revoluţiei nr. 36 în termen de un an de la hotărâre, dar şi numirea unui alt administrator. Aşadar, de la luarea hotărârii unicului asociat (dată pe care Monitorul Oficial nu o menţionează), Corneliu Dică, nimeni altul decât şeful de la Eolica Dobrogea, a devenit administratorul afacerii soţiei primarului Hristu Cati. „Durata mandatului noului administrator va fi nelimitată şi va avea puteri depline conform prevederilor Legii nr. 31/1900 R, cu modificările şi completările ulterioare şi Actului constitutiv al SC Cris Agro Star SRL", se menţionează în document. Ba, mai mult, Camelia Cati, soţia primarului suspendat, a cesionat cele 1.500 de părţi sociale pe care le deţinea în calitate de unic asociat către SC Eolica Dobrogea SRL, cu sediul în Constanţa, strada Farului nr. 10, reprezentată legal prin Corneliu Dică. Astfel, Eolica lui Dică a ajuns asociat unic al afacerii căreia Camelia Cati i-a pus bazele în 2004 alături de Laurenţiu Ruşcu. Între timp, acesta din urmă s-a retras, iar „doamna primar" s-a ocupat singură de afacerea care are ca obiect principal de activitate „cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase".

Ultima noapte de dragoste...

Începutul sfârşitului „iubirii" dintre Dică şi Eolica a început încă din 2011. În luna martie a anului trecut, spaniolii de la Iberdrola Renewables România SRL (beneficiarii parcului eolian de la Mihai Viteazu) au făcut un schimb de părţi sociale cu Eolica Dobrogea (Schweiz) I GmbH, reprezentată prin Cristoph Reat Kapp, administrator. În fapt, ibericii s-au implicat în SC Eolica Dobrogea One SRL. Cu această ocazie, Corneliu Dică a fost revocat din funcţia de administrator, locul său fiind luat de reprezentanţii Iberdrola, Alejandro Hoz Garcia-Bellido şi Cesar Calvo Hernandez. Şi, uite cum, o Eolică a scăpat de Dică. Dar nu toate. În septembrie 2011 a mai avut loc un episod. Prin hotărârea 14 c., Corneliu Dică şi Eolica Dobrogea (Schweiz A.G.) au pierdut părţile sociale ale SC Eolica Dobrogea SRL. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a executării silite asupra părţilor sociale de către C-Tech SRL. Astfel, au fost predate 6.720 de părţi sociale, reprezentând întregul capital social, către C-Tech SRL, reprezentată prin administrator Camelia Dică. Corneliu Dică rămânea în continuare administratorul Eolica Dobrogea.

În aprilie 2011, C-Tech se divizase parţial prin desprinderea unei părţi din patrimoniu către Regen Power Tech, firmă abia înfiinţată. Finalul lui 2011 l-a prins pe Dică, în calitate de pârât, judecându-se cu partenerii săi elveţieni de la Eolica Dobrogea (Schweiz) AG CU în dosarul 15211/118/2001 având ca obiect autorizare convocare AGA.

Supărarea când le vine

Nici noul an nu i-a adus afaceristului bucurii. „Firma Eolica Dobrogea, care se ocupă de implementarea proiectului eolian al Iberdrola (Spania) în România, a dat în judecată Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Transelectrica şi pe fostul director general al companiei, Horia Hăhăianu, pentru că refuză să conecteze parcul eolian dezvoltat în Cogealac (Dobrogea) la sistemul energetic naţional, solicitând daune de 118 milioane de euro anual. Eolica Dobrogea a susţinut că Transelectrica şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au refuzat nejustificat să încheie un proces verbal privind îndeplinirea unor condiţii de racordare la reţea a parcului de la Cogealac, s-a arătat într-un comunicat al Transelectrica transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB)", se arăta în cotidianul România Liberă, ediţia din 21 februarie a.c. Numai că iniţiativa nu i-a bucurat pe „majoritarii" elveţieni. Publicaţia menţionată arăta că „Transelectrica susţine că parcul eolian de la Cogealac nu poate fi deocamdată racordat la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice. Acţiunea în instanţă intentată de Eolica Dobrogea firmei Transelectrica a fost retrasă de acţionarul elveţian, care a motivat acţiunea ca fiind decizia personală a unui administrator prea puţin responsabil. Eolica Dobrogea, firma care lucrează pentru Iberdrola (Spania), va renunţa la procesul cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Transelectrica şi cu fostul director general al companiei de stat, Horia Hăhăianu, în care cerea daune de 118 milioane euro anual, întrucât acţiunea a fost iniţiată de administrator fără bază legală şi acordul acţionarilor". „Administratorul Eolica Dobrogea, Corneliu Dică, a decis singur să înainteze acţiuni în instanţă în numele Eolica Dobrogea împotriva unor instituţii, entităţi şi persoane din România, printre care Transelectrica şi ANRE. Aceste măsuri au fost luate de administrator fără ca acesta să aibă o bază legală, cu încălcarea tuturor codurilor etice şi de business şi fără a avea acordul firmei noastre ca acţionar majoritar, deţinător al 95% din Eolica Dobrogea", spuneau, într-un comunicat de presă, acţionariifirmei elveţiene Eolica Dobrogea.

De altfel, elveţienii s-au decis să-l înlocuiască pe Dică.„Din momentul în care va fi instalat în funcţie noul manager, una dintre primele măsuri luate va fi retragerea imediată a tuturor acţiunilor, litigiilor şi dosarelor din instanţă depuse de fostul administrator, Corneliu Dică. (...) Vom face tot posibilul să reparăm consecinţele acţiunilor neprofesioniste şi contraproductive ale actualului management al Eolica Dobrogea în cel mai scurt timp posibil", se mai arăta în comunicatul Eolica Dobrogea.

La acest moment, Corneliu Dică este încă implicat în nişte Eolici, toate „născute" în 2010: Eolica Dobrogea (Elveţia), Eolica Dobrogea Six, Eolica Dobrogea Seven, Eolica Dobrogea Eight, Eolica Dobrogea Nine şi Eolica Dobrogea Ten. În toate, Dică este co-administrator, alături de Cristoph Beat Kapp. Acţiunile sunt împărţite între afaceristul constănţean şi Eolica Dobrogea (Schweitz) A.G., Eolica Dobrogea (Elveţia) VI GmbH, Eolica Dobrogea (Elveţia) VII GmbH, Eolica Dobrogea (Elveţia) VIII GmbH, Eolica Dobrogea (Elveţia) IX GmbH şi Eolica Dobrogea (Elveţia) X GmbH. Corneliu Dică mai este implicat şi în alte societăţi comerciale: C-Tech (alături de soţia sa, Camelia Ioana Dică), Sea Marine Services (împreună cu Dumitru Alexandru Grigoriţă, Guniz Hasan Cerchez, Marin Tiberiu Jantea, Gheorghe Meteşan, Constantin Tiberiu Constantinescu şi Iulian Alexandru Ullichman) şi T.Q.M. Services (cu Camelia-Ioana). Afaceristul administrează Cris Agro Star, C-Tech, Eolica Dobrogea Eight, Eolica Dobrogea Five, Eolica Dobrogea Four, Eolica Dobrogea Nine, Eolica Dobrogea Seven, Eolica Dobrogea Six, Eolica Dobrogea Ten, Eolica Dobrogea Two, G.B.B. Geologie, Parc Eolian SRL şi T.Q.M. Services. Probabil văzând că numele Eolica aduce noroc, şi afaceristul Sorin Gabriel Strutinsky şi-a făcut propria Eolică, SC Eolica Investments SRL.

Întrebări ce aşteaptă răspuns

Menţionăm că l-am contactat telefonic pe Corneliu Dică pentru a-şi spune povestea în domeniul eolienelor. Acesta a răspuns şi ne-a rugat să-i trimitem întrebările pe mail, la adresa office@c-tech.ro, promiţând că va răspunde în cursul zilei de ieri. Cum răspunsurile nu au venit, publicăm întrebările adresate lui Corneliu Dică, precizând că aşteptăm răspunsurile pentru a le publica:

„1. Cum s-a petrecut trecerea dvs. de la domeniul portuar la cel al eolienelor?

2. În urmă cu nici o lună, printr-un comunicat de presă, Eolica Dobrogea spunea: «Administratorul Corneliu Dică a decis singur să înainteze acţiuni în instanţă în numele Eolica Dobrogea împotriva unor instituţii, entităţi şi persoane din domeniu, printre care Transelectrica şi ANRE». Oficialii companiei spuneau că aţi înaintat aceste plângeri fără bază legală, acţiunile dvs. având ca urmare înlocuirea din funcţia de administrator. De la ce a pornit conflictul cu Transelectrica şi ANRE şi care sunt relaţiile pe care le aveţi acum cu Eolica Dobrogea?

3. Care este motivul pentru care vă judecaţi cu SC EOLICA DOBROGEA (SCHWEIZ) AG? (Număr unic dosar:15211/118/2011)

4. Sorin-Gabriel Strutinsky, partenerul de afaceri al primarului Radu Mazăre, are propria Eolică (SC Eolica Investments). Credeţi că alegerea lui Strutinsky are menirea de a crea confuzie în piaţă?

5. În 2010, după „războiul eolienelor de la Cogealac", aţi devenit administratorul SC Cris Agro Star SRL, firma Cameliei Cati, soţia primarului Hristu Cati. Care a fost motivul acestei acţiuni? Are legătură cu terenurile familiei Cati, despre care s-a spus că ar fi, de fapt, miza implicării primarului în disputa CEZ?

6. Proiectele C-Tech şi Eolica Dobrogea Five la Mihai Viteazu coincid cu proiectul Iberdrola din zonă?"


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Corneliu Dică, de la Eolica Dobrogea, acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare! Judecătorii au încetat definitiv procesul penal

31 Mar 2024 541

Insolvențe Constanța Eolica Dobrogea SRL, în faliment! Tribunalul a amânat procesul pentru la anul

13 Nov 2023 1291

Oficial! Eolica Dobrogea SRL, din Constanța, a intrat în faliment! Iată cine cunt creditorii (DOCUMENT)

23 Aug 2023 2365

Corneliu Dică, de la Eolica Dobrogea, acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare. Judecătorii au încetat procesul penal (DOCUMENT)

20 Aug 2023 1550

Specializată în producţia de energie electrică Eolica Dobrogea SRL, din Constanța, își schimbă sediul social! (DOCUMENT)

24 Jan 2023 2213

Decizii importante ale asociatului unic al societății Eolica Dobrogea Five SRL

22 Jun 2021 1854

Decizia, publicată în Monitorul Oficial. Modificări în societatea C-Tech SRL, controlată de Corneliu Dică

20 Jun 2019 2822

Societatea Eolica Dobrogea Seven a fost dizolvată! Ce motiv a invocat Corneliu Dică

21 Nov 2016 2654

Decizia, publicată în Monitorul Oficial Corneliu Dică a fost desemnat administrator special al Eolica Dobrogea SRL!

24 Oct 2016 3675

SC TQM Services SRL, din Constanţa, se va numi XPLORA EU SRL

21 Aug 2014 2290