„Cutreerând Dobrogea meridională“ - Dr. R.I. Călinescu

În vara anului 1935, profesorul dr. R.I. Călinescu pornea într-o călătorie de studii pe litoralul dobrogean al Mării Negre, plecând de la Constanţa şi până la Ecrene (actualmente Kranevo, un sat în comuna Balcik), care la vremea aceea făcea parte din Dobrogea (Cadrilaterul).
Impresiile şi observaţiile culese cu această ocazie au format subiectul a zece reportaje, care au fost publicate în ziarul „Dimineaţa”, ca mai apoi să fie adunate în cartea publicată la Editura „Adeverul SA“.
După cum mărturiseşte chiar autorul, „în descrierile mele am stăruit mai mult asupra lucrurilor puţin sau deloc cunoscute marelui public cetitor. În speranţa că aceste reportaje umplu un gol oarecare în literatura noastră turistică, destul de sărăcăcioasă, servind în acelaşi timp şi ca potrivite lecturi geografie şi ştiinţifice pentru şcolarii noştri, conform recomandărilor programei analitice în vigoare - ele se reeditează şi în broşură”.
Într-adevăr, cei care vor lectura broşura vor descoperi poveşti inedite despre cămilele de la Duranlar (actual Belgun, în comuna Kavarna, regiunea Dobrici), de focile de la Capul Caliacra şi de rechinii din largul Mării Negre.

Lucrarea are 87 de pagini şi poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fişier: 11,3 MB
    Citește în format integral

1442

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

4237
„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

9526
„A fost odată... Grigore Moisil”

„A fost odată... Grigore Moisil”

10070
„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

8772
„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

7618
Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

5771
„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

4690
„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

3889
„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

3303
„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

4692
„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

4365
Dobrogea Academică

Dobrogea Academică

4374
„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

5229
„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

4512
„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

5185
„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

6156
„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

4562
„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

5174
„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

2099
„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

2770