„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

Publicat sub egida Universității populare „Petre V. Haneș”, din Călărași, volumul prezintă scurte eseuri biografice ale membrilor Familiei Regale a României, autorii nefiind partizanii unei anumite abordări istoriografice, ci doar pentru a face cunoscut cititorilor personalitățile celor care, în calitățile lor de regi, regine și altețe regale, au fost oaspeții meleagurilor călărășene și au contribuit direct la dezvoltarea economico-socială și cultural-educativă a acestora.

În primul din cele trei capitole ale volumului, dr. Constantin Tudor propune cititorilor scurte eseuri biografice ale membrilor Familiei Regale a României. Cel de-al doilea capitol, a cărui redactare aparţine prof. Nicolae Ţiripan, descrie vizitele şi legăturile directe ale Familiei Regale cu meleagurile călărăşene, pentru ca în cel de-al treilea capitol să fie prezentate extrase largi din sursele istoriografice care descriu vizitele Familiei Regale, precum şi modul în care a fost receptată Familia Regală de locuitorii meleagurilor călărăşene.
    Citește în format integral

506

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#StrăzidinConstanța - atunci și acum: „Constanța și împrejurimile ei“, de Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin

4086
„Repere muzicale în spațiul dobrogean - Boris Cobasnian și Corul Vox Maris”, de Mariana Popescu

9431
„A fost odată... Grigore Moisil”

„A fost odată... Grigore Moisil”

9999
„Cinstirea memoriei profesorului Ioan Borcea” (1879-1936)

8712
„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

7573
Portofoliu Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață

5729
„Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”, de Valentin Ciorbea

4656
„Portul Constanța 1896 – 1996”, de Valentin Ciorbea

3851
„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

„Ex Libris”, de Ioan Popișteanu

3261
„Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente. Pasiune și credință”

4641
„Lacrămă Ardealul”. Romanul vieții lui Alexandru Jula

4334
Dobrogea Academică

Dobrogea Academică

4341
„Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)”

5180
„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

„Familia regală a României şi meleagurile călărăşene”

4476
„Acte și documente din corespondența diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul Independenței României 1877-1878“, de Vasile M. Kogălniceanu

5145
„100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ - Stelian Marinescu, Bianca Ibadula, Lucreția Claudia Portase, Nicoleta Benchea, Mihai Paris

6113
„Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, de Vasile Canarache

4525
„Mitropolia Tomisului, tradiție și actualitate”, de Teodosie Petrescu și Adrian Rădulescu

5141
„Monumente nouă din teritoriul orașului Tomi”, de Paul Nicorescu

2078
„Edificiul Roman cu Mozaic”, de Vasile Canarache

2723